Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a decis, în urma întâlnirii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi cu ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, amânarea protestelor programate joi în Piaţa Victoriei, a declarat pentru AGERPRES, Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

"Am decis să amânăm protestul două săptămâni. Aşteptăm publicarea proiectului Legii taximetriei pe site-ul Ministerului Dezvoltării, aşa cum ni s-a promis", a precizat Ştefănescu.

Conform unui comunicat al COTAR, transportatorii au fost invitaţi miercuri la discuţii cu ministrul Transporturilor, într-o întâlnire de urgenţă pe tema proiectului de modificare a Legii Taximetriei. La întâlnire a participat şi viceprim-ministrul şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.

"În urma întâlnirii de la Ministerul Transporturilor, am convenit, de comun acord, să amânăm protestele anunţate, pentru două săptămâni, timp în care Guvernul va putea lua decizia de a modifica Legea Taximetriei. Întâlnirea s-a încheiat după ora 20:00 şi s-a convenit ca vineri, 1 martie 2019, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), să fie publicat anunţul referitor la iniţierea procedurii de consultare publică cu privire la proiectul de act normativ de modificare a Legii taximetriei nr. 38/2003. Dacă va fi promovată şi votată Ordonanţa de Urgenţă pentru eliminarea sintagmei 'în mod repetat' din Legea Taximetriei, şi trecerea activităţii de 'rent a car', vom renunţa la proteste", a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Ministerul Transporturilor a anunţat că după parcurgerea etapelor de avizare interministerială, proiectul de act normativ va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. În cadrul discuţiilor, cei doi demnitari şi-au manifestat întreaga deschidere pentru rezolvarea problemelor semnalate de către partenerii sociali, se mai spune în comunicat.

COTAR anunţase că va relua protestele de stradă, joi, 28 februarie, dacă Guvernul nu va promova ordonanţă promisă în urmă cu două săptămâni, referitoare la modificarea Legii taximetriei.

Şi Ministerul Transporturilor a anunţat, printr-un comunicat de presă, că proiectul de act normativ de modificare a Legii taximetriei nr. 38/2003 va fi publicat vineri pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), iar după parcurgerea etapelor de avizare interministerială documentul va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern

"Sunt un om de cuvânt, dar, totodată, nu voi face rabat de la respectarea prevederilor legale referitoare la procedurile ce trebuie respectate în ceea ce priveşte elaborarea şi promovarea proiectelor de acte normative. În cel mai scurt timp, proiectul de modificare a Legii nr. 38/2003 va fi postat pe site-ul MDRAP şi vor iniţiate toate demersurile legale pentru promovarea acestuia", a declarat Daniel Suciu, conform comunicatului MT.

La rândul său, Răzvan Cuc a afirmat: "Cred cu tărie că cea mai bună cale este dialogul şi sunt absolut sigur că la toate problemele ridicate de dumneavoastră vom identifica rapid cele mai bune soluţii, conform prevederilor legale. Dar, totodată, vă solicit, în calitatea dumneavoastră de reprezentanţi ai patronatului din transportul rutier, ca firmele din acest domeniu să asigure nivelul corespunzător de siguranţă şi confort pentru pasageri".

În data de 13 februarie, peste 1.600 de taximetrişti au protestat în Piaţa Victoriei, timp de patru ore, solicitând modificarea Legii taximetriei, astfel încât să poată fi sancţionaţi cei care desfăşoară fără autorizaţie transport public de persoane şi în special transport în regim taxi. AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.