Colonelul în retragere Ionel Steluţă Tuţă, veteran de război în vârstă de 96 de ani, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că, la împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire, şi-ar dori ca România să fie 'o ţară prosperă' şi 'liberă de toate nevoile', iar tinerii ar trebui să îşi iubească ţara şi politicienii 'să nu se bată între ei'.

În perioada 1942 - 1945, Ionel Tuţă a fost pe frontul de Vest, în Ungaria şi Cehoslovacia, în linia I. A absolvit Liceul Militar Craiova şi Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie Piteşti, ca şef de promoţie. A primit numeroase decoraţii, printre care şi Ordinul Steaua României şi Ordinul Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară.

 

AGERPRES: Cum aţi ajuns să trăiţi experienţa războiului? Cum aţi ajuns pe front?

Ionel Tuţă: Războiul este foarte greu. O să vă spun o poveste de război. Acolo, am stat cu sufletul la gură. Ce înseamnă a sta cu sufletul la gură? Sufletul este Sfântul Duh. Treimea este formată din Dumnezeu - Tatăl, Dumnezeu - Fiul Iisus Hristos şi Sfântul Duh. Sfântul Duh intră în corpul omului odată cu prima respiraţie pe care o ia copilul la naştere şi rămâne în corpul lui până moare. Când moare, Sfântul Duh îşi dă înapoi duhul lui Dumnezeu. Şi de asta se spune: "Şi-a dat duhul". Şi spui "Sunt cu sufletul la gură" în momentul când se apropie moartea. Pe front, eşti cam tot timpul cu sufletul la gură. Dar asta e viaţa.

AGERPRES: Aţi fost trei ani pe front. Cum vă amintiţi experienţa asta?

Ionel Tuţă: Războiul este foarte greu, pentru că sunt atâtea lucruri pe care nu le înţelegi şi te trezeşti că eşti în copcă.

 

Sursa foto: (c) Arhiva personală Ionel TUŢĂ

---

 

AGERPRES: Cum aţi ajuns acolo? De ce v-aţi dus pe front?

 

Ionel Tuţă: Niciodată nu am zis "Nu!". Întotdeauna am zis "Da, mergem pe front!". Şi pe front am rămas tot timpul. Soldatul era lângă mine şi eu îl aveam ca pe camaradul meu, deşi era soldat. Mie mi-a plăcut să fiu blând cu subordonaţii mei, să îi iubesc, să ştie că e cineva lângă ei. Asta a fost situaţia.

AGERPRES: Ce v-a făcut să rezistaţi pe front?

Ionel Tuţă: Şi părinţii. Şi fraţii. Şi surorile. Toţi! Am fost cu ei pe front, în sufletul meu. I-am păstrat aici (arată spre inimă, n.r.), iar ei m-au păstrat aici (arată spre tâmplă - n.r.). Mi-au murit aproape toţi, sunt singurul care a mai rămas din nouă fraţi.

 

Sursa foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

---

AGERRES: În ce an aţi ajuns pe front şi cum aţi luat decizia să mergeţi?

Ionel Tuţă: Pe front am ajuns după ce am terminat Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie. Eu sunt şeful promoţiei de ofiţeri de artilerie, am absolvit liceul când aveam aproape 20 de ani. Din peste 200 de camarazi, am fost pe primul loc, cu o medie aproape de nota 10. Mi-au plăcut mult copiii, i-am îndrăgit. Am şi eu doi copii şi patru nepoţi.

AGERPRES: Spuneaţi că în război v-a ajutat ce aţi purtat în suflet.

Ionel Tuţă: Pe toţi i-am avut în sufletul meu.

 

Sursa foto: (c) Arhiva personală Ionel TUŢĂ

---

AGERPRES: Dar unitatea dintre persoane, legătura, relaţia cu alţi soldaţi?

Ionel Tuţă: Legătura între persoane se face pe front, unde ştii că mori la un loc. Şi ne ajutam aşa: "Dacă tu o să mori înaintea mea, să ai grijă de familia mea!".

AGERPRES: Aţi ajuns în 1942 pe front şi aţi stat trei ani. Unde anume aţi fost pe front?

Ionel Tuţă: Da. Eu am terminat liceul la 1942 şi am făcut doi ani de Şcoală Militară de Ofiţeri de Artilerie. Pe front am fost după ce am terminat Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie. Am fost în tot frontul din Vest, ca să zic aşa, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia.

 

Sursa foto: (c) Arhiva personală Ionel TUŢĂ

---

AGERPRES: Am văzut o fotografie cu dumneavoastră în timp ce eraţi pe front, lângă un tun. Unde este făcută?

Ionel Tuţă: Într-o pauză de repaus. Adică aveam concediu de odihnă, ne dădea dacă voiam, ne dădea şi mai mult. Acesta este, ca să zic, armamentul cu care eu m-am îndrăgostit. O să vă spun o poveste cu tunul. Se petrecea undeva în Ungaria. Luptam noi contra ungurilor. Erau ungurii înspre vest, românii înspre est. Când am mers pe front, eu îndeplineam următoarea misiune - observator înaintare. Ce rol avea observatorul înaintare? El stătea în linia întâi a trupelor noastre, a Infanteriei - erau tot timpul pe prima linie, aveau tranşee făcute, care îi adăposteau de gloanţele şi proiectilele inamicului. Şi când am ajuns eu pe front în luptă cu ungurii, la observatorul pe care l-am ocupat, am găsit un tun. Deci ungurii, când au plecat de pe linia întâi, au lăsat un tun - obuzier se cheamă, că are calibru mai mare -, l-au părăsit şi şi-au luat numai aparatele de ochire cu care puteau să facă calcule şi să tragă de la distanţă mare - nici nu vezi tunul, nici el pe tine. Şi am găsit muniţie multă acolo şi tunul răsturnat. În loc să stea pe două roţi, stătea întors pe o singură roată. Eu aveam cu mine şi vreo patru soldaţi.

Ca observator înaintare ai nevoie de binoclu, de lunetă, de telemetru, de o serie de aparate cu care îţi făceai calculele de distanţa la care tragi, direcţia la care tragi. Şi mi-am luat cei patru ostaşi cu mine, pentru că începuseră ungurii să ne bombardeze ei. Noi îi bombardam pe ei că erau de partea cealaltă. Ei erau băgaţi într-o căpiţă de porumb, de coceni de porumb şi noi ocheam - n-aveam aparate de ochit, ce să facem? - trăgeam cu tunul ca şi când am fi tras cu puşca. (...) Şi atunci, am folosit obuzierul ăsta ca pe o puşcă şi am tras noi câteva proiectile, am dărâmat câţiva coceni de porumb pe acolo, dar le-a venit rândul maghiarilor şi ne trezim că încep ei să ne bombardeze. Atunci eu ce am făcut? Mi-am luat cei patru oameni şi am plecat către tranşeele noastre, undeva puţin mai înapoi, aveam tranşee, adăpost. Un rusnac - (...) ruşii când noi am trecut de partea lor şi i-am părăsit pe nemţi, aşa ne ţineau închingiuiţi, ruşi în dreapta, ruşi în stânga şi noi la mijloc, nu puteam să facem nicio mişcare -, când a văzut rusnacul că eu plec cu oamenii, vine cu un pistolet la mine şi mi-l pune la tâmplă: "Mama ta de drac, te împuşc! Unde ai vrut să fugi?". Pentru că i-au zis că vreau să fug. Nu era adevărat. Nu puteam să sacrific viaţa soldaţilor mei şi a prietenilor pe care îi cunoşteam. Cine m-a scăpat pe mine în situaţia asta grea în care m-am găsit? Eu aveam trei aliaţi: pe Dumnezeu - Tatăl, pe care l-am iubit de mic copil. (...) După Dumnezeu, m-au ajutat prietenii cu care luptam, ne ajutam unul pe altul. Şi m-a mai ajutat al treilea aliat, faptul că învăţasem puţine cuvinte de la ruşi. Când au venit ruşii la noi, ne spunea şi comandantul nostru de liceu militar: "Învăţaţi limba rusă cântând!". Şi noi învăţam limba rusă plângând, nu cântând. (...) Al doilea aliat (...) şi cel mai important: mama mea, care se ducea zilnic la biserică şi se ruga pentru viaţa mea şi pentru sănătatea mea. Deci Dumnezeu, mama credincioasă şi învăţarea limbii ruse "cântând''.

AGERPRES: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fii patriot?

Ionel Tuţă: O, nu e altul ca mine! Lauda de sine nu miroase bine! Să fii patriot înseamnă să îţi iubeşti patria, din suflet s-o iubeşti! Şi patriotismul ăsta se naşte, în primul rând, pe front şi, după aceea, cu camarazii cu care eşti şi ne ajutam unul pe altul.

 

Sursa foto: (c) Arhiva personală Ionel TUŢĂ

---

AGERPRES: Ce mesaj aţi transmite tinerilor care nu ştiu ce înseamnă războiul?

Ionel Tuţă: Eu am fost şi profesor în Şcoala militară. Am educat elevi tineri, am fost şi profesor şi în Academie, în Universitate. Am fost profesor universitar şi am predat două cursuri importante: psihologia şi pedagogia. Ce înveţi pe cineva la pedagogie? Îl înveţi cum să aleagă cea mai bună metodă ca tot ce ştii tu, el să le înghită, să le însuşească într-un timp scurt. Nu ca un tocilar sau ca un papagal.

AGERPRES: Ce le-aţi spune tinerilor despre război?

Ionel Tuţă: Eu acum mi-am cam terminat legătura cu Armata. Peste câteva zile o să mă facă general, adică îmi dă încă un grad în plus. Am văzut la ei (la tineri, n.r.) puţină dragoste faţă de patrie. Nu la toţi! Tinerii noştri sunt nişte oameni deosebiţi. Ne-au adus multe medalii şi realizări. De aceea, eu iubesc tineretul şi, când mă duc la nişte şcoli, povestesc tinerilor din licee, din şcoli, ce înseamnă să fii pe front, ce am făcut eu pe front. Aşa de mult i-am impresionat că, după ce am terminat de vorbit, tineri, copilaşi de 12-13 ani, s-au ridicat toţi în picioare şi m-au aplaudat. Le-am mulţumit, dar nu mă aşteptam la gestul ăsta.

AGERPRES: Şi cum ar trebui să fie tinerii?

Ionel Tuţă: În primul rând, mă apropii de ei prin faptul că îi simt fie ca pe fraţii mei mai mici, mai mari, fie îi iubeam că erau sărmani. Şi ca sărmani veneau pe front să câştige un ban în plus pentru familie. Şi atunci, pe ăştia îi ajutam cei mai mult, nu-i trimiteam la misiuni grele sau îi trimiteam însoţiţi de unul mai curajos. Îmi era milă de ei. Eu iubesc tineretul şi ţin la el foarte mult. Nu le arătam că eram stăpânul lor sau comandantul lor, le arătam că sunt fratele lor mai mare sau că sunt tatăl lor mai mare, dacă aveam soldaţi mai în vârstă.

 

Sursa foto: (c) Arhiva personală Ionel TUŢĂ

---

AGERPRES: Dacă aţi fi acum pe front, ce i-aţi spune unui tânăr ca să îl motivaţi?

Ionel Tuţă: Ce să le spun? Că ţara asta e săracă şi că noi, tineretul ăsta trebuie să o facă să fie o ţară bogată. Vorba lui Eminescu: "Săraca ţară bogată". Avem de toate: petrol, minereu de toate felurile, tractoare, păduri, munţi de toate felurile. Adică aşa cum spune Eminescu: Avem bogată ţară, dar tot săracă. De aceea, Ferdinand - tatăl lui Carol al II-lea - când stătea de vorbă cu Carol îi spunea: "Să asculţi de la mine trei sfaturi: Primul şi cel mai important: Nihil Sine Deo! Nimic fără Dumnezeu. Al doilea: Nimic pentru tine, totul pentru ţară. Tot ce câştigi tu ca rege al României să nu păstrezi niciun fir de aţă. Pentru ţara asta săracă, totul pentru ţara asta, să dai tot să mănânce ţăranul sărac!".

AGERPRES: Cum vi se pare România în prezent, la o sută de ani de la Marea Unire?

Ionel Tuţă: Mi se pare că nu avem politicieni.

AGERPRES: Avem mulţi politicieni.

Ionel Tuţă: A, ca lepre. Mă iertaţi că spun aşa. Ei nu ştiu decât să se bată între ei, să câştige ei cât mai mult, cât se poate de mult şi restul nu-i interesează. Uite, acum să se bată Dragnea cu Tăriceanu, să se bată Tăriceanu cu mai ştiu eu care, români de-ai noştri. Păi e bine? Nu e bine.

AGERPRES: Ce mesaj le-aţi transmite politicienilor?

Ionel Tuţă: Cele trei sfaturi date lui Carol al II-lea de Ferdinand. Suficient!

AGERPRES: Spuneaţi că o să fiţi făcut general în câteva zile. Câte medalii aţi primit de-a lungul vieţii?

Ionel Tuţă: Astea care mi-au încăput pe piept. Eu am fost medaliat şi pentru meritele mele din viaţa civilă, nu numai pe front. Şi atunci, am decoraţii şi din viaţa civilă şi din viaţa militară. Din viaţa militară am luat acum, de curând, o medalie dată de Statul Major al Apărării Patriei. Am primit o decoraţie de la slovaci...

 

Sursa foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

---

AGERPRES: Cum v-aţi dori să fie România?

Ionel Tuţă: România să fie o ţară prosperă, o ţară liberă de toate nevoile, să zdrobească inamicul în faşa lui, unde o să se găsească. Noi sărbătorim acum Unirea cea mare, adevărata unire. Pentru că pământul ţării româneşti a fost râvnit de toţi horii şi vandalii care veneau din Asia, din Africa şi America şi ne vandalizau. Aveau nişte domnitori, o mândrie - Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu, Vlad Ţepeş... Fiecare domnitor pe care l-am avut avea dragostea lui faţă de patrie. Eu n-am putut iubi pe hapsâni şi pe cei lacomi să pună mâna pe tot ce e mai bun - să aibă ei, ceilalţi nu-i interesează. Pe mine urmează să mă avanseze zilele astea la gradul de general. La gradul de general ai şi acolo multe de făcut. Sunt tineri cei care sunt acum la grad de general. Eu n-am să fac altceva decât, dacă voi fi cu ei împreună, să îi învăţ cum să fie buni cu poporul, poporul românesc care a făcut ţara asta. Aşa că numai sfaturi bune le-aş da, ca să iubească ţara românească. AGERPRES/(A - autor: Mădălina Cerban, editor: Mirela Bărbulescu, imagine: Marian Vlăduț, redactor video: Marilena Stănescu, grafician:Andrei Cârlan, editor online: Ada Vîlceanu)