Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un alt urs, al treilea în acest an, a fost omorât miercuri pe A1, pe sensul Sebeş-Sibiu, a informat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes.

''Animalul a fost lovit la km 257, sensul Sebeş-Sibiu, mai întâi de un tir, apoi a ricoşat într-un autoturism. Colegii mei au identificat de această dată şi locul pe unde a escaladat gardul şi urme pe taluzul drumului. În zonă este o pădure, dar bănuiala este că ar fi venit de la groapa de gunoi din apropiere. Ţin să precizez că la nici 50 de metri de locul incidentului există subtraversare (ecoduct) pentru animale, dar din păcate ursul a ales să nu treacă pe acolo'', a precizat purtătorul de cuvânt al DRDP.

Elekes a spus că Secţia Autostrăzi Sibiu a derulat în ultima lună un program de reparare construcţie şi înlocuire de gard de protecţie pe toată lungimea sectorului de autostradă. S-au instalat deja 2000 metri de gard nou şi urmează alţi 2.000 metri, cu înălţimea de 1,5 metri. AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Antonia Niţă; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.