

Consilierii de probaţiune din Bucureşti şi opt judeţe - Arad, Braşov, Mureş, Sibiu, Suceava, Telorman, Timiş şi Vâlcea - se află joi, timp de două ore, între 10,00 şi 12,00, în grevă de avertisment, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să declanşeze greva generală în situaţia în care revendicările lor nu vor fi soluţionate de conducerea Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP), respectiv a Ministerului Justiţiei (MJ), potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.
Angajaţii altor 15 servicii de probaţiune din judeţele Iaşi, Harghita, Sălaj, Dolj, Neamţ, Gorj, Vrancea, Călăraşi, Bistriţa-Năsăud, Vaslui, Prahova, Bihor, Cluj, Dâmboviţa şi Buzău susţin, de asemenea, revendicările formulate de consilierii aflaţi în grevă, optând, deocamdată, pentru alte forme de protest, menţionează comunicatul Serviciului de probaţiune Bucureşti.
Consilierii din sistemul de probaţiune solicită plata drepturilor salariale restante "izvorâte din tratamentul discriminatoriu al conducerii MJ" în raport cu ceilalţi angajaţi din familia ocupaţională, recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
"Aceste drepturi salariale au fost recunoscute oficial şi de DNP, respectiv MJ, însă nu au fost achitate până în prezent, invocându-se lipsa sumelor de bani necesare la buget. Această explicaţie s-a dovedit a fi falsă după ce, la începutul acestei săptămâni, conducerea DNP a constatat că are excedent bugetar şi a decis să-l utilizeze pentru plata discreţionară a unor drepturi salariale restante exclusiv către funcţionarii publici din cadrul aparatului central, nu şi către cei 550 de consilieri de probaţiune care asigură efectiv activitatea de supraveghere a peste 100.000 de persoane care au comis infracţiuni", se arată în comunicat.
De asemenea, protestatarii cer "calcularea corectă" a salariilor tuturor consilierilor de probaţiune din ţară, în acord cu instrucţiunile Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale privind efectele Legii cadru de salarizare unitară în sistemul public, precum şi virarea în conturile angajaţilor a diferenţelor salariale rezultate (aproximativ 500 - 1.000 de lei/lună pentru fiecare consilier).
Începând din ianuarie, salariile tuturor consilierilor de probaţiune din România sunt stabilite în baza unei "formule de calcul eronate, lucru recunoscut de altfel de conducerea DNP", se susţine în comunicat.
"Emiterea ordinelor administrative prin care să se înlăturare discriminările salariale istorice la care sunt supuşi consilierii de probaţiune în raport cu toate celelalte categorii profesionale din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, prin calcularea salariilor tuturor angajaţilor din sistemul de probaţiune în baza valorii de referinţă sectorială 463,5", este o altă revendicare.
Conform sursei citate, consilierii de probaţiune din Bucureşti au adus la cunoştinţa responsabililor din cadrul DNP, respectiv MJ, că aceste probleme trebuie rezolvate de urgenţă, nefiind acceptate alte amânări şi tergiversări de natură să afecteze în continuare drepturile lor.
În acest context, angajaţii SP Bucureşti urmează să formuleze plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva tuturor persoanelor care se fac vinovate de încălcarea prevederilor Legii cadru de salarizare unică, prin calcularea eronată a salariilor datorate angajaţilor din sistemul de probaţiune, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |