Apa fântânilor din 13 comune din judeţul Buzău este nepotabilă, având concentraţii mari de nitraţi, amoniu şi nitriţi, conform analizelor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău.
Directorul DSP Buzău, Cristina Ungureanu, a declarat luni în cadrul Colegiului prefectural că din fântânile publice de pe raza judeţului s-au prelevat, de la începutul anului, 46 de probe, iar în urma analizelor chimice şi microbiologice 17 dintre acestea au fost neconforme.
"În comunele Amaru, Brăeşti, Buda, C.A. Rosetti, Florica, Largu, Mihăileşti, Odăile, Racoviţeni, Ruşeţu, Scutelnici, Ţinteşti şi Ziduri apa fântânilor este nepotabilă din cauza concentraţiilor mari de nitriţi, amoniu şi nitraţi, precum şi a prezenţei bacililor coli, E-coli, şi enterococilor, situaţie ce se datorează şi faptului că dezinfecţia apei fântânilor şi igienizarea generală a acestora se fac ocazional, fără a se respecta prevederile legale", a spus directorul DSP.
Potrivit sursei citate, în prima parte a anului nu s-au înregistrat cazuri de intoxicaţie acută cu nitriţi, însă riscul există, cei mai expuşi fiind copiii sub trei ani, dar şi adulţii se pot îmbolnăvi de aşa-numita "boală a apei".
Ungureanu a precizat că DSP a atenţionat primăriile despre existenţa acestor riscuri, iar prin intermediul medicilor de familie a fost informată şi populaţia din judeţ, totodată făcându-se recomandări autorităţilor locale privind asigurarea perimetrelor de protecţie sanitară în zona fântânilor publice, precum şi întreţinerea acestora. AGERPRES(A,AS-autor: Dorin Ivan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |