COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 4 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 4 iunieFenomene vizate se va semnala 4 iunieFenomene vizate
Una dintre revendicările Federaţiei Sanitas este renegocierea contractului colectiv de muncă, a declarat luni vicepreşedintele federaţiei, Mircea Ciocan, înainte de discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sanitas au intrat luni dimineaţa în grevă de avertisment, între orele 9,00 şi 11,00, timp în care doar o treime dintre angajaţi îşi vor continua activitatea.
"Procedura de negociere a contractului colectiv de muncă a fost demarată anul trecut în luna aprilie. S-a negociat intens circa trei luni, după care, din luna august, nu s-a mai întâmplat nimic până acum. Una dintre revendicările Federaţiei Sanitas legată de actuala grevă de avertisment şi viitoarea grevă generală este renegocierea contractului colectiv de muncă, semnarea şi înregistrarea acestuia, astfel încât să fie aplicabil sistemului de sănătate. În mod similar şi la Muncă avem aceeaşi revendicare, de a negocia contractul de muncă pentru sectorul de asistenţă socială. Este una dintre revendicările Federaţiei Sanitas, la care ţinem, iar faptul că azi s-a dat curs solicitării noastre este un moment de revenire la masa de dialog, a intra oarecum în normalitate", a afirmat sindicalistul.
În opinia sa, negocierile asupra acestui subiect nu se vor încheia în această săptămână.
"Din punctul meu de vedere, preluarea negocierilor de astăzi reprezintă o reautentificare a părţilor, pentru că în aceste opt luni s-a schimbat conducerea Ministerului Sănătăţii, practic părţile nu mai sunt cele iniţiale în actul negocierilor, deci e nevoie să se reautentifice părţile şi să se reia negocierile. Eu nu cred într-un ritm atât de susţinut al negocierilor încât să fie posibilă semnarea contractului până la sfârşitul săptămânii şi, pe cale de consecinţă, odată semnat şi înregistrat contractul să îşi producă efectele de a bloca acţiunile de protest", a spus el.
Potrivit acestuia, din cele aproximativ 170 de articole ale contractului s-au dezbătut în jur de 90, din care au rămas în divergenţă circa 10 articole. AGERPRES/(AS, A - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |