COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Juriul internaţional al celei de-a zecea ediţii a Expoziţiei Internaţionale GastroPan, care se desfăşoară la Târgu Mureş, i-a acordat vineri trofeul "Pâinea Anului 2018 fabricată artizanal în România" lui Florin Nicolae Geamabzu din Constanţa, pentru o pâine cu maia făcută din cu frecăţei din spuma vinului în fermentaţie şi seminţe.

"Este o pâine extraordinară, este din punctul meu de vedere, dar din câte se vede şi cel al specialiştilor. La această pâine am ţinut cont foarte mult de tradiţiile vechi, cum se făcea pâinea odinioară, adică am folosit produse de calitate, naturale şi astfel am obţinut acest produs extraordinar. Acest produs a fost făcut cu o maia naturală, care se face în zona Dobrogei, unde în fiecare toamnă se adună spuma vinului în momentul fermentaţiei şi se fac nişte turtiţe, care se numesc frecăţei în acea zonă, care înlocuiesc maiaua, înlocuiesc drojdia", a declarat, pentru AGERPRES, Florin Nicolae Geamabzu.

Potrivit brutarului, pentru a ajunge la această pâine e nevoie de un proces destul de îndelungat, care poate ajunge la 24 de ore şi care necesită multă atenţie.

"Pâinea e făcută din trei paşi, la început se folosesc acele turtiţe şi se face maiaua la care se adaugă apă şi făină, se înmulţesc practic acele microorganisme. Ulterior se face covăseala şi apoi plămădeala. Toate fazele trebuie făcute cu mare grijă şi mare atenţie, chiar dacă de multe ori spunem că este doar o pâine, un produs care se consumă zilnic şi multă lume îl consideră un produs banal. Dar un produs adevărat se face cu multă trudă şi cu multă pasiune şi probabil că această pasiune este secretul pentru care am câştigat locul I. Procesul tehnologic la această pâine durează între 22 şi 24 de ore, este un proces îndelungat, astfel încât produsul final să aibă aromele necesare unui produs de bună calitate. Coacerea se face tradiţional, pe vatră, între 50 şi 55 de minute, pentru a avea o coajă crocantă şi gustoasă", a spus câştigătorul trofeului "Pâinea Anului 2018 fabricată artizanal în România".

Florin Nicolae Geambazu, de la Megasimitis SRL Constanţa, a spus că la capacităţile de produse pe care firma le poate livra ar putea să facă foarte multă pâine, dar producţia din acest sortiment este redusă ca urmare a stocului mic de maia obţinută din frecăţei.

"Din păcate nu putem produce atâta maia câtă cerinţă este pentru această pâine. Explicaţia este că nu avem atâta spumă din fermentarea vinului încât să facem frecăţei în cantitate mare", a conchis câştigătorul.

Florin Nicolae Geambazu, de la Megasimitis SRL Constanţa, a fost urmat în clasament de către Elena Cristolovean de la Mons Mellis Transylvania Dreams Braşov, şi de Bocskor Istvan, de la Brutăria Bocskor din Sânmartin, judeţul Haghita. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.