Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Termocentrala Mintia a rămas fără gaz metan din cauza unei datorii de 1,7 milioane de lei la Transgaz, în prezent centrala funcţionând doar pe cărbune, cu un singur cazan de abur din cele două ale unui grup energetic, a anunţat marţi preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc.

"Este pentru prima oară în istoria Termocentralei Mintia când rămânem fără gaz metan. Datoria către Transgaz nu este foarte mare şi se poate achita cu banii obţinuţi din vânzarea producţiei de energie electrică pe două-trei zile. De asemenea, trebuie menţionat faptul că nu avem datorii la furnizorul de gaz metan, plata către compania Romgaz fiind făcută în avans", a declarat, pentru AGERPRES, liderul sindical.

Potrivit acestuia, lipsa alimentării cu gaz metan a centralei electrice pune în pericol siguranţa funcţionării cazanului de la grupul energetic, dar şi alimentarea cu apă caldă şi căldură a circa 7.000 de apartamente din municipiul Deva.

"În prezent, termocentrala asigură agent termic pentru oraş, dar orice sincopă în alimentarea cazanelor cu cărbune va avea, ca primă consecinţă, oprirea căldurii şi a apei calde în municipiul Deva. Stocul actual de cărbune asigură funcţionarea termocentralei pentru trei zile", a precizat Iştoc.

În acest context, liderul sindical a apreciat că este nevoie de găsirea unei soluţii din partea Ministerului Energiei în vederea realimentării cu gaz metan a Termocentralei Mintia.

"Oamenii se tem pentru locurile de muncă. O eventuală oprire la zero a termocentralei va lăsa Complexul Energetic Hunedoara fără venituri, nu se vor mai putea plăti facturile către furnizori şi nu vom mai avea de unde să asigurăm fondul de salarii", a completat Cristian Iştoc.

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara va înainta, în cursul zilei de marţi, o adresă către vicepremierul Viorel Ştefan, în care va prezenta situaţia Termocentralei Mintia, liderul sindical apreciind că promisiunile făcute de oficialii guvernamentali, după protestul angajaţilor din luna martie, nu au fost îndeplinite.

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) asigură 5% din totalul producţiei naţionale de energie, fiind cel mai mare producător de energie electrică din partea de nord-vest a ţării.

Din cadrul CEH fac parte minele de huilă Livezeni, Lonea, Lupeni şi Vulcan, împreună cu termocentralele Mintia şi Paroşeni. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Nona Jalbă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.