COD GALBEN: 04-07-2020 ora 10 Intre 04 iulie, orele 12 se va semnala disconfort termicZone afectate COD PORTOCALIU: 04-07-2020 ora 10 Intre 04 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 04:00Fenomene vizate se va semnala 04 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 04:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Câteva mii de sindicalişti din Poliţie, angajaţi din penitenciare şi anatomo-patologi au pornit, în jurul orei 11:45, în marş spre Guvern, după ce au protestat timp de trei ore în faţa Ministerului de Interne, nemulţumiţi de salarizare şi de modificările fiscale.

Aceştia vor protesta în faţa Palatului Victoria până la ora 16:00.

Protestatarii suflă în fluiere şi vuvuzele şi agită pancarte pe care scrie: "Dialogul social MAI-Sindicate=Simulacru", "Stop subfinanţării, discriminării şi denigrării Poliţiei! Salarizării precare! Permanenţei neplătite! Deficitului de personal! Abuzurilor! Refuz să-mi dau foc să vă fie vou cald!!!", "Personalul contractual din MAI=indicatori în plata...Domnului", "Luxul nostru de-l doriţi, Cu noi la morgă veniţi, respirăm numai formol, fără a mai lua spor, în puroi să scormoniţi, autopsieri să fiţi!", "Siguranţa cetăţeanului trebuie să înceapă cu siguranţa poliţistului", "Noi lucrăm la morgă, nu cântăm la orgă", "Ne-aţi scăzut salariul, nu tăiaţi şi sporul"..

La protest participă membri de sindicat de la Prolex, SNPPC, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", SNPR Decus, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate etc.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că poliţiştii au două solicitări, anume o salarizare echitabilă şi condiţii de lucru mai bune.



"Ar fi vorba despre o salarizare echitabilă şi condiţii de lucru mai bune. Ce înţelegem noi prin salarizare echitabilă, niciodată nu am cerut nimic în plus, cerem doar să ne fie aplicată legea, adică anexa 6, anexa 8, din Legea 153, să fie aplicată şi în sistemul de apărare, siguranţă şi ordine publică. Anexa 6 face trimitere la Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naţionale, SRI, STS, SPP", a spus Coarnă.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANPC), Sorin Dumitraşcu, a declarat că paznicii au început deja protestele încă din luna august, nemulţumiţi de condiţiile de muncă din penitenciare.

"Am început deja protestele, ne străduim de mult să convingem Guvernul că avem o problemă cu ceea ce înseamnă condiţii de muncă în penitenciare. Deja avem o lege care stabileşte că în penitenciare condiţiile sunt improprii, doar că de asta nu beneficiază şi angajaţii din penitenciare, deci asta ar fi principala noastră revendicare, iar din acest motiv protestăm, am început încă din august anul trecut, continuăm. Guvernul a cerut răgaz să rezolve din probleme, s-a folosit de acest răgaz, făcând nimic. Principalele probleme sunt legate, în ceea ce priveşte condiţia de muncă în penitenciar, sunt legate de starea fizică a penitenciarelor, deşi toţi politicienii puterii s-au arătat îngrijoraţi anul trecut de starea jalnică a penitenciarelor", a spus Dumitraşcu.(AS-autor: Cătălin Trandafir, editor: Nicoleta Gherasi, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Liliana Iordan, editor online Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.