Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Maramureşul ar putea fi introdus ca ofertă turistică pe linie gastronomică în viitorul apropiat, a declarat, vineri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Dăncuş, la seminarul "Oportunităţi de dezvoltare a Rutelor Culturale Europene în România".

"Mă gândesc dacă nu ar fi interesantă o rută bazată strict pe gastronomie tradiţională. Consiliul Judeţean Maramureş are în derulare un proiect care se va finaliza cu o certificare cu eticheta 'Bun de Maramureş' a unui număr de 50 de produse gastronomice locale (...) Aceste produse dorim să le promovăm în toate demersurile noastre, inclusiv prin participarea la târguri de turism din ţară şi străinătate. Certificarea va fi una recunoscută la nivel naţional, iar ulterior chiar la nivel european. Plecând de la faptul că, după selecţia celor 50 de produse, avem intenţia să elaborăm o hartă pe care să marcăm originea fiecărui produs, iar apoi să realizăm un proiect prin care să marcăm toate aceste localităţi şi să le împachetăm într-un produs turistic, probabil ar fi interesantă şi o abordare în perspectiva gastronomiei tradiţionale", a spus Doru Dăncuş, la seminarul organizat în Baia Mare de Ministerul Turismului.

Acesta a mai susţinut că judeţul este depozitarul unor vestigii arhitectonice vechi de sute de ani, iar o combinaţie între un turism cultural îmbinat cu partea de gastronomie ar asigura Maramureşului o altă percepţie pe lângă clasica imagine de judeţ pitoresc.

"Cred că avem resurse bogate care pot fi mult mai bine puse în rucsacul celor care ajung la noi. Avem bisericuţe din lemn vechi de sute de ani, mici staţiuni turistice, muzee, inclusiv în sate, parcuri naturale şi naţionale, turism transfrontalier, ape minerale, dar şi o bucătărie locală prea puţin cunoscută şi promovată. Trebuie să fim mult mai atenţi cu resursele noastre şi să oferim celor care ne trec pragul o mâncare deosebită, însă în primul rând cea specifică locului", a mai precizat Doru Dăncuş.

La seminar au fost prezenţi reprezentanţii administraţiei locale, subprefectul Alexandru Cozma, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, primari din principalele comune unde se practică agroturismul, meşteri populari, profesori, dar şi coordonatori ai unor centre de informare turistică din judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Din partea Ministerului Turismului a participat la întâlnire şeful Serviciul Turism Intern din cadrul Direcţiei de Investiţii şi Dezvoltare Turistică, Camelia Tărniceru, şi consilierul în cadrul Direcţiei de Relaţii Internaţionale, Afaceri Europene şi Fonduri Comunitare, Steliana Cojocari.

Judeţele Maramureş şi Satu Mare sunt cuprinse pe rutele culturale privind promovarea identităţii şi a cetăţeniei europene prin cunoaşterea şi conştientizarea patrimoniului comun al Europei, participând cu rute de patrimoniu medieval, a meşterilor populari şi a monumentelor aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO.

În anul 2019, Ministerul Turismului va organiza în municipiul Sibiu, Forumul Anual al Rutelor Culturale Europene, care presupune participarea reprezentanţilor Ministerelor Turismului din 30 de ţări, precum şi reprezentanţi ai Rutelor Culturale Europene Certificate. AGERPRES / (A - autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.