Deţinătorii de maşini electrice pot folosi, începând de miercuri, în municipiul Suceava, gratuit, reţeaua publică de E-staţii pentru încărcarea acestora, a anunţat, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Lucian Harşovschi.
El a spus că toate cele 28 staţii de încărcare, dintre care sunt funcţionale deocamdată 22, au fost instalate în cadrul proiectului ''Electromobilitate - Vehicule electrice pentru o municipalitate verde'' al municipalităţii, cofinanţat în proporţie de 85% prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.
Este vorba despre 14 staţii standard de 7,2 kW şi 14 staţii rapide de 22 de kW, ce pot fi folosite gratuit de orice persoană fizică sau juridică, prin intermediul unui card eliberat gratuit de primărie, odată cu o legitimaţie pentru parcare gratuită.
''Din cele 28 de staţii de alimentare, 22 sunt funcţionale, pentru patru staţii urmează să fie semnat contractul de alimentare cu energie electrică, iar pentru două se aşteaptă încă soluţia tehnică pentru racordare. Conectorul este de tip 2 standard european, la care maşina trebuie să vină cu cablul. Staţiile de încărcare pot fi folosite de orice persoană privată sau instituţie publică fără costuri, după ce, în prealabil, a obţinut un card de încărcare. Cei care deţin astfel de maşini sunt aşteptaţi la primărie, la etajul 3, camera 32, pentru a obţine acest card", a spus viceprimarul Sucevei, precizând că toţi utilizatorii cardurilor vor folosi gratuit aceste staţii de încărcare a maşinilor electrice în următorii cinci ani.
Potrivit lui Harşovschi, beneficiar al unui autoturism electric, consumul unei maşini electrice la suta de kilometri este de 12,6 kW, ceea ce înseamnă un cost de aproximativ 6 lei.
El a precizat că, în municipiul Suceava, sunt doi deţinători de maşini electrice 100% şi 42 care au maşini hibride.
Prin acest proiect cu fonduri elveţiene, primăria a cumpărat zece biciclete electrice şi va mai achiziţiona 13 maşini şi cinci microbuze electrice. Totodată, municipalitatea va achiziţiona cu fonduri europene 40 de autobuze electrice pentru societatea de transport public local-TPL. AGERPRES/(A-autor: Silvia Marcu, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |