COD GALBEN: 09-12-2021 ora 10 Intre 10 decembrie, ora 08:00 – 10 decembrie, ora 22 se va semnala intensificări ale vântului COD GALBEN: 09-12-2021 ora 10 Intre 10:00 si 12:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcţie de condiţiile locale formarea gheţuşului in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Vâlcea, Județul Dolj, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 09:10 si 15:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 55 - 75 km/h in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, marţi, că este imperios nevoie să se facă un pas mai departe în domeniul asistenţei psihologice pentru Armata Română, adăugând că, foarte probabil, până la începutul lunii martie va fi prezentat un nou concept în materie.

Fifor are marţi o întâlnire cu psihologii încadraţi în structurile în domeniu ale Armatei Române.

"Am fost întrebat de foarte multă lume dacă (...) activitatea de astăzi are legătură cu evenimentele din ultima perioadă şi răspunsul meu a fost: categoric, nu!. (...) Încă din toamna anului trecut mi-am dorit foarte mult să am această discuţie cu dumneavoastră să găsim soluţii şi să facem un pas mai departe faţă de momentul în care ne aflăm acum legat de ceea ce înseamnă asistenţa psihologică pentru Armata Română. (...) Că, între timp, s-a suprapus şi evenimentul nefericit, tragic aş spune, pe care l-am traversat este cu totul altă discuţie. (...) Uneori, se întâmplă şi astfel de lucruri şi se trag astfel de semnale de alarmă şi poate cu atât mai mult se arată că este imperios necesar să găsim soluţii şi, repet, să facem un pas în faţă. Spun lucrul acesta pentru că nu aş vrea vreodată să se înţeleagă faptul că Armata Română nu are asistenţă psihologică, (...) că în Armata Română nu există profesionişti psihologi şi că nu v-aţi făcut treaba aşa cum cum se cuvine, (...) dar e momentul să facem un pas mai departe. Şi asta trebuie să facem împreună", a afirmat ministrul.

El a adăugat că, deja, s-au creat premisele unei abordări noi în domeniu pornind de la experienţa unor state mai avansate, dând ca exemplu Canada.

"Noi nu am stat cu mâinile în sân şi este lângă mine domnul colonel Marineanu, în luna octombrie am intrat în dialog, prima dată, cu colegii canadieni. De fapt, în septembrie la Invictus am avut bucuria să discut cu ministrul Apărării canadian. Acolo, la deschiderea Jocurilor Invictus, s-a pus foarte mare accent pe cei afectaţi de sindromul de stres post-traumatic. Erau foarte mulţi competitori Invictus care participau acolo având această problemă şi nu neapărat, ştiu eu, fiind mutilaţi, afectaţi fizic şi atunci am realizat că, iată, sindromul de stres postraumatic este tratat altfel şi privit altfel de Armatele celelalte care au experienţă, din păcate, mai bogată în teatrele de operaţii. Întors în ţară, am dorit să discutăm lucrul acesta cât se poate de aplicat, să vedem cum facem să construim un nou concept. Colegii canadieni s-au arătat deschişi să ne vină în sprijin. I-am cerut domnului colonel Marineanu să ne prezinte o concepţie cât se poate de rapid, în parteneriat cu cei din Canada, se va şi deplasa acolo cu o echipă de la noi, astfel încât, zic eu, până undeva la începutul lunii martie să putem să prezentăm public această concepţie în ceea ce priveşte reaşezarea pe asistenţa psihologică pentru Armata Română", a menţionat Fifor.

Ministrul Apărării a vorbit şi despre perspectivele proiectului unui centru naţional în materie.

"N-am vorbit în van despre un centru naţional de psihologie operaţională, dacă termenul nu corespunde îl aşezăm împreună, dar ideea este că asta aş dori eu să facem şi pentru asta mi-am dorit să ne întâlnim astăzi, aici, ca să avem un dialog cât se poate de deschis", a explicat Mihai Fifor. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.