Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele, din apropierea municipiului Galaţi, a devenit gazdă pentru cei doi tigri siberieni de la Circul Globus, a declarat luni, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, Mădălin Şerban.

Potrivit sursei citate, cei doi tigri siberieni, Nera şi Baghera, provin de la Circul Globus care a fost de acord ca cele două femele de tigru să îşi continue viaţa la Grădina Zoologică din Galaţi, unde au la dispoziţie un habitat generos, de peste 5.000 de metri pătraţi.

Circul Globus a fost amendat, săptămâna trecută, de Primăria Capitalei, după ce s-a constatat că tigrii erau ţinuţi în cuşti în spaţii extrem de mici.

"Cele două tigroaice se simt bine la Grădina Zoologică din Galaţi, unde mai trăiesc o femelă şi un pui din aceeaşi specie. Fiecare tigru adult este hrănit zilnic cu câte şase-opt kilograme de carne de vită sau pui. Spaţiul destinat tigrilor a fost amenajat în 2013, când Grădina Zoologică a fost extinsă şi modernizată printr-un proiect european, cu o valoare de circa patru milioane de euro. Înainte de modernizare, spaţiul destinat tigrilor din Grădina Zoologică de la Galaţi avea doar 45 mp", a spus Şerban.

Tot la Grădina Zoologică din Galaţi a fost adus şi un pui de pelican, găsit rănit şi îngheţat pe malul râului Siret. Puiul a fost salvat de poliţiştii locali, care l-au adus la Grădina Zoo, unde se află acum în carantină şi primeşte îngrijiri medicale, având o rană la cioc. Puiul de pelican este hrănit cu 1-1,2 kg de peşte pe zi. Grădina Zoologică din Galaţi mai găzduieşte şi câteva lebede, salvate de îngheţ iernile trecute. AGERPRES/(A-autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.