COD GALBEN: 16-01-2018 ora 12 Intre 16 ianuarie, ora 17 - 17 ianuarie, ora 20 se va semnala 16 ianuarie, ora 12 – 17 ianuarie, ora 20Fenomene vizate COD GALBEN: 17-01-2018 Intre 08:15 si 11:00 se va semnala Ploi cu caracter torențial care vor cumula local 25-35 l/mp in Județul Timiş, Județul Arad;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ceremonia prilejuită de transferul de autoritate al contingentelor militare din Polonia, rotaţia I şi rotaţia a II-a, care sunt parte a Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, a avut loc vineri la sediul Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" din Craiova.

În cadrul ceremoniei s-a prezentat ordinul de schimbare a conducerii contingentului militar polonez, semnarea proceselor verbale de transfer, iar comandantul primei rotaţii, care a prezentat bilanţul activităţilor desfăşurate timp de şase luni în România, i-a înmânat comandantului celei de-a doua rotaţii drapelul naţional cu stema Republicii Polone.

Prezent la eveniment, ambasadorul Poloniei în România, Marcin Wilczek, le-a mulţumit militarilor primei rotaţii a contingentului militar polonez pentru că "au creat istorie şi au dezvoltat relaţiile dintre Polonia şi România", afirmând că această cooperare este foarte importantă atât pentru cele două ţări cât şi pentru Alianţă.

"Serviciul celei de-a doua rotaţii, pe care o salut, începe în condiţii deosebite, pentru că România va sărbători 100 de ani de la Marea Unire, iar pentru Polonia este un an la fel de important. România s-a dovedit a fi un prieten foarte bun în momentele dificile şi oraşul Craiova este foarte ospitalier cu noi", a spus Marcin Wilczek.

Reprezentantul Comandantului Operaţional al Tipurilor de Forţe Armate din Polonia a afirmat că prima rotaţie a contingentului militar polonez şi-a realizat la nivel înalt sarcinile primite şi a reprezentat demn armata poloneză într-un mediu internaţional.

La acest eveniment au participat ambasadorul Poloniei în România, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Comandamentului Operaţional al Forţelor Armate Poloneze şi ai administraţiei publice locale. În cadrul ceremoniei au fost înmânate medalii şi blazoane ale contingentului militar polonez precum şi diplome şi distincţii militarilor polonezi din partea comandantului Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab", lt.col. Mitel Jilavu.

Contingentul polonez este parte componentă a iniţiativei comune, având misiunea de a contribui la asigurarea prezenţei consolidate în Sud-Estul Alianţei, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului NATO de la Varşovia din 2016 şi este afiliat Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, iar durata unei rotaţii în România pentru fiecare contingent este de aproximativ şase luni.

Polonia participă cu un contingent format din 225 de militari şi 47 de mijloace tehnice în compunerea Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, materializând astfel angajamentele asumate de către România şi Polonia în cadrul Summit-ului NATO de la Varşovia din anul 2016. Militarii polonezi se vor instrui în comun cu militarii Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, în cadrul prezenţei aliate întărite pe flancul estic al Alianţei. AGERPRES/(A, AS - autor: Maria Mitrică, editor: Oana Popescu, editor online Ada Vîlceanu)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.