Pensiunile din satele aşezate pe Valea Izei şi Valea Marei din judeţul Maramureş au fost cele mai căutate de turiştii români pentru vacanţa de Crăciun, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), ANTREC, Livia Sima.
"Un număr apreciabil de turişti, peste o mie cred, au ales ca variantă de vacanţă pensiunile aşezate în satele şi comunele de pe Valea Marei şi Valea Izei. Sunt locuri pitoreşti, locuri în apropierea munţilor, pensiuni rurale care oferă servicii mult îmbunătăţite faţă de o pensiune clasică prin faptul că oferă turiştilor posibilitatea de merge la schi în staţiunile montane apropiate sau pentru o zi au posibilitatea unei excursii cu trenul Mocăniţa. Noutatea acestui an o reprezintă pachetele turistice mixte, adică: cazare, masă şi o ieşire la schi pentru mai multe zile, plimbare cu trenul sau sania trasă de cai", a spus Livia Sima.
Potrivit acesteia, turiştii care au venit împreună cu familia au optat pentru a merge în seara de Ajun a Crăciunului la biserica din sat şi să primească cetele de colindători la pensiune.
"Avem şi categoria de turişti familişti care au preferat varianta petrecerii Crăciunului aşa cum se mai poartă în satele noastre. Adică, în seara de Ajun merg la biserică, apoi acasă, la pensiune primesc mici grupuri de colindători, fie chiar gazdele îi duc să colinde la prieteni apropiaţi pentru a gusta farmecul unei Crăciun ca pe vremuri. Cei care preferă această variantă doresc să arate copiilor cum se petrecea sărbătoarea Crăciunului altădată şi cât de frumoase sunt tradiţiile satului", a spus Livia Sima.
Costul unui pachet turistic all-inclusiv pentru o persoană poate oscila între 120-140 lei/zi hotelieră.
Reprezentantul ANTREC Maramureş a mai arătat că pe lângă turiştii care au ales pensiunile situate pe Valea Izei şi Marei, numeroşi alţii au ales pensiunile şi motelurile din vecinătatea domeniilor schiabile, a localităţii din care pleacă ternul Mocăniţa, dar şi pensiunile din apropierea municipiului Baia Mare.
Aceasta a mai precizat că pentru vacanţa de Anul Nou toate pensiunile din judeţ sunt rezervate la întreaga capacitate.
AGERPRES /(A - autor: Leontin Cupar, editor: Elena Stanciu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.