Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Luminile de Hanuka şi de Crăciun s-au aprins, marţi seara, cu prilejul celei de a 16-a ediţii a Galei Prieteniei Magna cum Laude, desfăşurată la Palatul Parlamentului, în cadrul ceremoniei anuale de premiere a celor 60 de olimpici internaţionali şi naţionali ai Complexului Educaţional Lauder-Reut.

Candelabrul de Hanuka a fost aprins de dr. Herman Berkovits, consul onorific al României în Israel şi medic personal al prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, împreună cu Jonathan Davis, vicepreşedinte Relaţii Externe, IDC Herzliya - The Interdisciplinary Center Herzliya, Israel şi preşedinte al Raphael Recanati International School - Lauder School For Government, Strategy and Diplomacy, ambii membri ai Lauder-Reut Board of Trustees.

"Sărbătoarea de Hanuka este pentru noi o sărbătoare foarte importantă, pentru că marchează o minune care s-a-ntâmplat în Templul din Ierusalim, capitala Iudeii antice, unde victoria iudaismului a fost importantă ca poporul evreu să nu dispară. O altă minune este aceea care s-a întâmplat în urmă cu o săptămână, când preşedintele Americii, Donald Trump, a recunoscut Ierusalimul ca şi capitală a Israelului şi noi am plâns de bucurie că, în sfârşit, după 69 de ani de independenţă avem şi noi capitală. Avem mari speranţe că această faptă a preşedintelui Americii are să fie continuată şi de alte ţări", a spus dr. Herman Berkovits.

El a transmis din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu "felicitări şi mult succes în activitate" preşedintelui Fundaţiei Ronald S. Lauder România, al Fundaţiei Magna cum Laude-Reut şi al Complexului Educaţional Lauder-Reut, Tova Ben Nun-Cherbis, iniţiatoarea şi promotoarea Galei Prieteniei.

Europarlamentarul Andi Cristea a aprins luminile în bradul de Crăciun şi le-a urat tuturor "pace în lume şi căldură în suflete".

"Să fim aproape de brad, pentru că asta este Sărbătoarea Luminii. (...) Dacă generaţia părinţilor mei a ales revoluţia pentru că nu avea altă şansă, noi şi copiii noştri avem datoria de a alege evoluţia. Iar educaţia înseamnă evoluţie, pentru că educaţia este singura modalitate de schimbare în bine, o schimbare profundă a societăţii în care trăim cu toţii", a spus Andi Cristea.

Ambasadoarea Statului Israel la Bucureşti, Tamar Samash, a evocat semnificaţia sărbătorii de Hanuka şi a evidenţiat calitatea actului educaţional şi păstrarea culturii iudaice la Complexul Lauder-Reut.

Gala a fost prezentată de doi foşti elevi ai Complexului Educaţional Lauder-Reut, în prezent profesori în cadrul instituţiei.

La eveniment, în care programul artistic a fost susţinut de elevii Complexului Educaţional Lauder-Reut şi de soliştii şi orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", sub coordonarea dirijorului Lucian Vlădescu, au fost prezente peste 500 de personalităţi ale lumii politice şi diplomatice, reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi ai ambasadelor străine la Bucureşti, lideri ai corporaţiilor şi oameni de afaceri.

Un eveniment de strângere de fonduri destinate educaţiei, aflat la cea de-a 16-a ediţie, Gala Prieteniei Magna cum Laude s-a desfăşurat sub egida Fundaţiei Ronald S. Lauder România, cu sprijinul Camerei Deputaţilor, al Ambasadei Israelului în România şi al Primăriei Sectorului 3.

Fundaţia internaţională Ronald S. Lauder, cu sediul central în New York - SUA şi Budapesta - Ungaria, având filiale în întreaga Europă Centrală şi de Est, patronează activitatea celor peste 50 de unităţi de învăţământ particular şi centre educaţionale pe care le-a înfiinţat în 16 ţări din regiune. În România, Fundaţia a înfiinţat, în anul 1997, Complexul Educaţional Multicultural "Lauder-Reut", care găzduieşte în prezent peste 400 de elevi şi cuprinde o grădiniţă, şcoală primară, gimnaziu şi liceu, acreditate de Ministerul Educaţiei.
****

În perioada 12 - 20 decembrie 2017 evreii sărbătoresc Hanuka sau Chanukah "Sărbătoarea luminilor", una dintre cele mai importante sărbători ebraice. Aceasta celebrează victoria de acum aproximativ 2.000 de ani a macabeilor asupra monarhiei seleucide din Siria, care încerca să distrugă religia evreiască şi să elenizeze popoarele de sub dominaţia sa.

În ultima vreme, Hanuka a căpătat o importanţă mult mai mare decât în trecut, tinzând să fie, pentru evreii din Diaspora, un substitut pentru sărbătoarea Crăciunului. În fiecare zi de Hanuka se obişnuieşte a se da copiilor mici cadouri, constând în bănuţi, dulciuri, alune sau nuci. Acest obicei se datorează puternicei influenţe a lui Moş Crăciun. Majoritatea evreilor, în special cei din ţările occidentale, au iniţiat "obiceiul cadourilor" pentru copii, pentru ca aceştia să nu se simtă frustraţi din cauză că prietenii lor, care nu sunt evrei, primesc cadouri de la Moş Crăciun. AGERPRES/(AS, A - autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niţă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.