Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 nov /Agerpres/ - Istorici, oameni de cultură din ţară şi străinătate au participa miercuri la Biblioteca Centrală Universitară la simpozionul cu tema "Marea Unire - apogeul unei istorii milenare", organizat de către Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare, alături de Colegiul Naţional de Apărare, eveniment care se înscrie în seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

Cu acest prilej, academicianul Răzvan Theodorescu a vorbit despre cele "trei proiecte de ţară şi două generaţii" care au dus la Marea Unire.

"A fost capodopera gândirii politice care s-a numit ianuarie 1859. După mine cel mai inteligent act realizat de români în toată istoria lor, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Al doilea proiect care a fost Independenţa de la 1877 făurită în mare parte cu aceiaşi oameni sau cu alţii care s-au adăugat faţă de momentul 1859, care prelungea de fapt momentul paşoptist. În sfârşit - momentul Unirii din 1918, care sigur făcea parte dintr-un trend general al unirilor din Europa, al formării definitive a unor naţiuni în locul unor imperii, al căderii unor imperii'', a spus academicianul.

Potrivit acestuia, naţionalismul reprezintă o doctrină "sănătoasă" - doctrina lui Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, dar şi a lui Constantin Rădulescu Motru.

"Va trebui odată şi odată să intrăm şi noi în rândul popoarelor civilizate care nu ironizează stupid, idiot cuvântul de naţionalism. (...) Naţionalismul este o doctrină sănătoasă, este doctrina lui Titu Maiorescu, a lui Eminescu, Iorga, a lui Rădulescu-Motru şi va trebui să vorbim de aceste lucruri tot timpul", a arătat el.

Potrivit acestuia, în România nu mai există "oameni de stat" şi nici "oameni politici".

"În România astăzi nu mai avem oameni de stat. Consideraţi-mă ca un bătrân subiectiv. Ultimul om de stat al românilor este profesorul Adrian Năstase. După el, istoriceşte, nu mai există nimic în niciun partid, în niciun orizont - să ne înţelegem - ceea ce este inadmisibil. Trebuie, dacă nu oameni de stat, măcar oameni politici care să se gândească la alegerile viitoare. Noi nu mai avem nici aşa ceva. De aceea evocarea unor generaţii de oameni de stat care au făcut România şi care au făcut nişte proiecte este absolut necesar să fie discutat", a arătat Răzvan Theodorescu.

În opinia sa, "singurul al patrulea posibil proiect de ţară" ar fi Unirea cu Basarabia.

La rândul său, profesorul universitar Ioan Scurtu a abordat subiectul Marii Uniri din 1918 în contextul european.

El a spus că România s-a făurit înaintea unor state precum Italia şi Germania, iar Tratatul de la Trianon a fost semnat când unirea reprezenta "o realitate".

"România s-a făurit înaintea unor state precum Italia. Unirea Principatelor a avut loc în 1859. Italia s-a constituit ca stat naţional în 1861. Şi înaintea altui mare foarte important stat Germania care a luat fiinţă în ianuarie 1871. Românii au avut priorităţi europene şi aceasta s-a datorat capacităţii lor de a fructifica contextul internaţional şi de a pune marile puteri în faţa unor fapte împlinite, a unor fapte naţionale - proprii. (...) Tratatul de la Trianon a fost semnat pe 4 iunie 1920, deci când unirea era o realitate, când România a avut în frunte un fruntaş ardelean de prin provinciile unite şi nu marile puteri au făcut un cadou României cu acel prilej", a susţinut Scurtu.

Profesorul universitar Adrian Năstase a vorbit despre Comitetul Naţional de la Paris şi publicaţiile sale. El a spus că este interesant faptul că una dintre principalele probleme ale reprezentanţilor români de la acea vreme din Franţa era legată de felul în care puteau să mobilizeze elita politică franceză.

Tratatul de pace de la Paris a fost subiectul abordat de către prof. univ. Ion Calafeteanu. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.