COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 nov /Agerpres/ - Circa 600 de persoane, angajaţi în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) din ţară, protestează miercuri, în faţa Ministerului Agriculturii, între orele 11:00 şi 14:00 aceştia fiind nemulţumiţi că de anul viitor salariile vor scădea cu aproximativ 30%.

Angajaţii APIA sună din vuvuzele şi flutură pancarte pe care scrie: "APIA, un tot unitar!", "Nu ne împărţiţi în "centru" şi "teritoriu"", "Respectaţi legea. APIA, organ de specialitate al administraţiei publice centrale", "muncă similară = salarii similare", "Vrem să fim respectaţi, nu înşelaţi", "Azi nu am venit să ne plângem, am venit suntem luptători pentru drepturile noastre".

Octavian Mateescu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, a declarat pentru AGERPRES că la protest sunt prezente circa 500-600 de persoane.

"Ne apărăm drepturile salariale. După cum ştiţi, salariile noastre vor scădea de la 1 ianuarie cu aproximativ 30%, adică sume cuprinse între 700 şi 2.800 de lei. Colegii mei sunt foarte supăraţi de aceste scăderi şi sperăm cu toţii că vom fi ascultaţi de domnul ministru (ministrul Agriculturii, Petre Daea, n.r) şi de Guvernul României", a spus Mateescu.

Întrebat dacă vor intra la discuţii, acesta a răspuns că "nu se ştie. Dacă ne invită, vom merge cu plăcere".

Începând de joi, 16 noiembrie, angajaţi ai APIA din mai multe judeţe din ţară au întrerupt lucrul în semn de protest faţă de perspectiva scăderii salariilor de la 1 ianuarie 2018, ca efect al aplicării OUG 79/2017 (Legea salarizării).

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a transmis angajaţilor APIA din teritoriu "să fie liniştiţi şi să muncească", pentru că sunt plătiţi pentru munca lor.

Contact de AGERPRES săptămâna trecută, directorul general al APIA, Adrian Pintea, a anunţat că există un proiect de OUG care va reglementa problema salarizării, iar acest aspect le-a fost transmis liderilor de sindicat într-o întâlnire care a avut loc marţi, 14 noiembrie, la minister.

"Într-adevăr pe Legea salarizării 153/2017 este o problemă în ceea ce priveşte funcţiile de conducere şi de execuţie la nivel teritorial, până la nivelul de consilier superior. Este un proiect de OUG (...) care va reglementa anumite aspecte în ceea ce priveşte salarizarea în APIA(...). Eu ştiu ce a însemnat şi ce înseamnă munca fiecăruia dintre ei, pentru că zile şi nopţi am petrecut aici", a precizat Adrian Pintea pe 15 noiembrie.

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA a transmis vineri, 17 noiembrie, un comunicat în care considera "inacceptabile practicile de intimidare la care sunt supuşi salariaţii APIA", în urma protestelor demarate joi la centrele locale şi solicita conducerii să întreprindă acţiunile necesare pentru a garanta tuturor salariaţilor instituţiei din teritoriu păstrarea salariilor nete, începând cu 1 ianuarie 2018.

APIA are în prezent 4.859 de posturi, din care în jur de 400 sunt la nivel central. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Trandafir, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.