COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bistriţa, 20 nov /Agerpres/ - Cei opt elevi de ciclu primar de la şcoala gimnazială din Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa-Năsăud, care, de aproape o lună, nu au mers la ore, acuzând-o pe învăţătoare că îi agresează verbal şi fizic, au reluat luni cursurile, a declarat inspectorul şcolar general Camelia Tabără.

"Astăzi, am stat de vorbă cu doamna director şi mi-a spus că în Piatra Fântânele s-a intrat în normalitate şi că a stat de vorbă cu părinţii din Tiha Bârgăului şi că se instalează normalitatea în întreaga şcoală", a spus şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bistriţa-Năsăud.

Tot de luni, învăţătoarea reclamată predă la o altă structură din cadrul şcolii gimnaziale Tiha Bârgăului, de care aparţine şi unitatea din Piatra Fântânele, iar foştii săi elevi vor fi monitorizaţi de psihologi ai Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE).

"Doamna învăţătoarea reclamată va merge, de astăzi, la o clasă din Tiha Bârgăului şi în Piatra Fântânele am trimis o altă învăţătoare, calificată, care avea statutul de suplinitor şi, bineînţeles, cu monitorizarea inspectoratului în continuare. Ne propunem să trimitem psihologii de la CJRAE ca să lucreze într-o manieră specifică pentru a reinstaura coeziunea grupului şi de aici încolo sper fiecare să fi înţeles care este menirea şi care este obligaţia", a precizat Tabără.

În afară de această măsură, inspectorul şcolar general a explicat că, în acest moment, nu se vor aplica alte sancţiuni faţă de învăţătoare, fiind aşteptat rezultatul anchetei penale.

Camelia Tabără a adăugat că între şcoală şi părinţii elevilor de la Piatra Fântânele vor fi încheiate contracte educaţionale, care vor stipula exact care sunt drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, şi a criticat faptul că aceste contracte nu fuseseră încheiate anterior.

"S-a ajuns în această situaţie pentru că nu s-a lucrat instituţional. Şcoala are obligaţia să încheie un contract educaţional cu fiecare părinte şi să stea de vorbă o dată pe lună cu fiecare părinte, şi atunci, în felul acesta, toate mesajele ajung direct de la şcoală la familie şi de la familie către şcoală. (...) Până acum, nu au fost făcute contracte cu părinţii şi, din punctul meu de vedere, nu este în regulă. Orice părinte trebuie să ştie că există drepturi şi obligaţii - drepturi şi obligaţii ale părinţilor şi drepturi şi obligaţii ale cadrului didactic. Bineînţeles că am luat măsuri şi, încet-încet, se rezolvă şi această chestiune", a mai spus Tabără. AGERPRES (A - autor: Tina Ţucui, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.