Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 nov /Agerpres/ - Pacienţi cu arsuri severe învaţă să facă exerciţii terapeutice dureroase hrănind un papagal, copii cu dizabilităţi fizice fac eforturi să îşi câştige autonomia dând comenzi unui căţel pufos şi blând sau urcă pereţi de escaladă înlocuind forţa musculară care le lipseşte cu strategia fiecărui pas. Toate acestea se întâmplă la spitalul Alyn, din Ierusalimul de Vest, ce are ca beneficiari copii şi tineri suferinzi care învaţă să trăiască autonom.

Instituţia medicală are 120 de paturi, dar găzduieşte - pentru cursuri şi terapie - 300 de pacienţi pe zi şi este singura din Orientul Mijlociu ce tratează tineri cu dizabilităţi fizice. Aici, spune directoarea Maurit Beeri, nu se fac discriminări în ceea ce priveşte naţiunea din care provin pacienţii.

Beeri mărturiseşte că "a avut norocul" de a fi director general al spitalului timp de şapte ani. Fiică a lui Michael Shafir, cunoscut profesor al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, aceasta se scuză că nu vorbeşte română. În spitalul împărţit în camere de terapie, camere de rugăciune pentru personal, părinţi şi pacienţi, camere în care se inventează soluţii pentru a-i ajuta pe tineri sau pur şi simplu săli de clasă "se face bine cu toate resursele disponibile", mai spune ea.

"În partea aceasta a lumii avem un amestec de bine şi rău. Aici, în regiune, încercăm să facem bine cu ce avem. Nu ne alegem pacienţii în funcţie de locul din care provin", declară ea. Maurit Beeri îşi aminteşte că au existat momente în spital când au fost în acelaşi salon victime ale unor atacuri armate şi persoane din tabăra opusă.

"Familiile vorbesc între ele. Unul dintre lucrurile pe care a trebuit să le facem pentru a calma lucrurile în spital a fost să interzicem televiziunile de ştiri. Nu vrem ca părinţii să se certe dacă vor să vadă Al Jazeera sau televiziunea israeliană sau CNN. Toată lumea poate afla ştirile pe telefonul mobil. Copiii nu au nevoie să fie expuşi la aşa ceva. Nu este un lucru bun pentru ei. Şi acasă ar trebui respectate aceleaşi reguli. Copiii nu trebuie să fie expuşi la tot ce apare la televizor. Nu aşa se formează un adult cu încredere în sine, arătându-i lumea în care trăim. O să aibă destul timp să afle aceste lucruri", spune hotărâtă medicul.

Pacienţi ai spitalului, însă, au fost subiecte de ştiri. O fetiţă din Gaza, victimă a unui atac cu rachete lansate de Israel, a ajuns la spital cvadruplegică. Timp de trei ani, povesteşte medicul, copilul a stat în spital alături de fratele şi tatăl ei iar în prezent, la 16 ani, respiră ajutată de un pacemaker. "Israelul şi-a asumat vina şi acum fetiţa şi familia ei au cetăţenie israeliană", spune ea.

În timp ce face turul spitalului, trecând rapid prin camere de terapie, săli de sport cu pereţi de escaladă tapetaţi cu pietre de plastic în formă de animăluţe, camere unde copii mici stau conectaţi la aparate de respirat sau monitoare de funcţii vitale, Maurit Beeri salută vechi pacienţi veniţi la tratament sau spune poveşti ale unor cazuri de succes. În dreptul unei săli unde personalul medical face rugăciunea de dimineaţă, o fetiţă împinge hotărât un scaun cu rotile, în care stă un tânăr conectat la un aparat de respirat. Tânăra este, potrivit directoarei spitalului, supravieţuitoare a unui accident dintre o cisternă şi un autobuz plin cu copii.

"Mult timp nu a avut faţă şi a suferit operaţii multiple. Ultima dată a suferit o intervenţie prin care i s-a construit un nas. Nu a putut să meargă la nicio şcoală, pentru că celorlalţi copii le este teamă de ea. Este o fată inteligentă, scrie, citeşte, poate face orice. Vine dintr-o familie arabă săracă. Acum îi ajută pe ceilalţi copii, pentru că a realizat că ea poate face mai multe lucruri decât ei", povesteşte Maurit Beeri.

De altfel, unul dintre scopurile principale ale personalului este să ajute tinerii cu dizabilităţi să fie persoane autonome, care să trăiască la nivelul potenţialului lor. Pentru directorul spitalului, un copil cu dizabilităţi se va ridica la nivelul aşteptărilor de la el iar acestea trebuie să fie cât mai mari.

"Sunt doctor, nu sunt asistent social, nu sunt psiholog şi nu sunt politician, dar dacă îmi doresc ca aceşti copii să fie sănătoşi când vor avea 50 de ani, nu este destul să îmi pese doar de sănătatea oaselor sau muşchilor lor. Trebuie să te gândeşti la motivaţia lor pe termen lung", subliniază Maurit Beeri.

Pentru ca pacienţii să rămână, totuşi, copii, eforturile pe care aceştia le fac în cadrul terapiei au motivaţii legate de universul lor. Astfel, pentru a face exerciţiile necesare în recuperare, un copil ce a suferit arsuri pe braţ este pus în faţa unui papagal şi i se spune "Uite, îi e foame, hrăneşte-l!".

"Chiar dacă sunt evoluţii minuscule, copilul trebuie să se simtă valorizat", arată Maurit Beeri. Animalele sunt folosite şi pentru a-i ajuta pe cei mici să spună clar şi răspicat ce vor. Într-o clasă mică, un câine alb, blând se plimbă printre copii. Faptul că el răspunde prompt la comenzile micilor pacienţi îi va face pe aceştia să fie adulţi încrezători. "Aşa învaţă să ceară de la cei din jur ce au nevoie", crede Maurit Beeri. Dar prezenţa unui căţel într-o sală de clasă a însemnat şi trecerea unor bariere culturale. Pentru copiii din comunităţi arabe, locul câinelui nu este printre oameni, ci lângă turme. În final, însă, ajutorul canin a ajuns să fie iubit de toţi pacienţii.

În sala de sport, munca este recompensată cu rezultate uimitoare. Copii cu dificultăţi locomotorii pot urca pe un perete de escaladă mai repede decât un copil fără asemenea probleme, pentru că ei îşi calculează mai atent efortul şi paşii. În afara sălii cu pereţi moi, albaştri este o tiroliană pe care îndrăznesc să alunece inclusiv copii conectaţi la ventilator. De altfel, din spital sunt externaţi, anual, aproximativ 50 de tineri conectaţi la ventilator. Familia este instruită cum să aibă grijă de echipament, iar copilul îşi poate trăi viaţa normal - merge la şcoală, se întâlneşte cu prietenii, povesteşte directoarea.

Cu şedinţe de terapie dure, care cer multă voinţă din partea micuţilor, activităţile din spital se concentrează şi pe faptul că pacienţii sunt, totuşi, copii. Priorităţi sunt cărucioarele sau protezele personalizate create aici, dar şi soluţiile legate de activităţi mai plăcute - transportul instrumentelor muzicale, ce le sunt necesare pentru studii şi distracţie.

Joshua Mendel, un expert în calculatoare pensionat, voluntar la spital, a creat un "dulap cu muzică" pentru cei mici. Bărbatul s-a născut în România, în Deva, dar a părăsit ţara când era copil. Descrie cu răbdare toate instrumentele muzicale din dulapul mobil - o harpă mică, o chitară acoperită de o husă, aşezată într-un lăcaş lateral - iar din sertare scoate mici tamburine. Spune, în română, că munca în atelierul spitalului i-a dat şansa să facă un lucru care are impact. Unele obiecte create de el sunt cerute de profesori iar altele, de copii - precum un dispozitiv mic pentru hrănirea iepurilor. "Am căutat să fac ceva semnificativ după ce m-am pensionat şi cred că ăsta e locul", mărturiseşte el.

Atelierul de inovaţii din spital nu serveşte doar copiii internaţi, ci aduce şi fonduri instituţiei. O parte dintre soluţiile găsite aici - scaune rulante cu design prietenos, proteze realizate la imprimantă 3D - sunt patentate şi vândute internaţional. Din bugetul anual al spitalului, de 19 milioane de euro, o cincime provine din donaţii. Numele fiecărui donator este scris pe plachetele de sticlă ce tapetează regiuni bune din clădire. "Dacă, într-o zi, nu am mai primi bani din donaţii, nu ştiu ce s-ar întâmpla", declară directoarea Alyn.

În spital este oferită asistenţă familiilor din întreaga lume. Familiile copiilor cu probleme trebuie să trimită un e-mail iar cazul este analizat de o echipă de medici. "Trebuie să vedem dacă putem rezolva situaţia lor şi apoi le răspundem", precizează directoarea. După ce cazul copilului este acceptat, familiile copiilor sau tinerilor trebuie să găsească fonduri pentru a susţine tratamentul, singurii care beneficiază de subvenţii fiind cetăţenii israelieni şi cei palestinieni, adaugă Maurit Beeri.

Pentru ea, un copil care a ieşit din spitalul pe care îl conduce trebuie să se integreze în societate. "Îl ajutăm să îşi consolideze abilităţile, îl ajutăm să îşi continue studiile. Probabil nu va fi un sportiv de performanţă, probabil nu va fi soldat, dar poate va fi avocat sau parlamentar sau îşi va construi propria familie, va avea un rol în societate. Vrem să schimbăm modul în care societatea se uită la aceşti oameni. Nu vrem ca membrii societăţii să vadă un copil în scaun cu rotile şi să pretindă că acesta nu există", afirmă ea. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.