Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Baia Mare, 10 nov /Agerpres/- Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a declarat vineri, la Baia Mare, că, la nivelul Ministerului, urmează să fie efectuată o evaluare a programelor şcolare pe baza unor chestionare deja lansate în şcoli, către elevi, profesori şi părinţi.

"Facem evaluarea programelor şcolare, deja am elaborat cele două chestionare, unul pentru temele elevilor. I-am rugat pe toţi părinţii, elevii şi profesorii să ne răspundă la acest chestionar, iar de ieri ( joi-n.r.) am pus în dezbatere, în completarea acelui chestionar cu privire la manualele pe care şi le doresc părinţii, elevii şi cadrele didactice în contextul în care săptămâna viitoare, prin Editura Didactică şi Pedagogică, vom lansa competiţia între manuale, între autorii de manuale, pentru clasele I-a şi a II-a, şi a VI-a, ceea ce nu s-a licitat pentru clasele a IV-a şi a V-a", a declarat Liviu Pop.

Acesta a declarat, înaintea unei întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Maramureş, că este interesat de modul cum aceştia receptează programele şi proiectele avansate de minister.

"Sunt interesat, în general, de organizarea personalului instructiv-educativ şi coroborarea lui cu proiectele pe care Ministerul Educaţiei Naţionale le are în derulare, astăzi, inclusiv cele care, de puţin timp, le-am semnat sau săptămâna viitoare le semnăm. Sunt bani europeni care vor fi folosiţi în pregătirea profesorilor, în dotarea unităţilor şcolare în aşa fel încât să avem un învăţământ de calitate (...) Dorim să vedem pe termen lung care din obiectivele programului de guvernare sunt îndeplinite şi care sunt întârziate - dacă aveam undeva o întârziere", a spus ministrul Educaţiei.

Cu acelaşi prilej, Pop a admis că este nevoie de schimbarea legislaţiei în privinţa programului cornul şi laptele, deoarece există frecvent probeleme în livrarea produselor către unităţile şcolare.

"Dacă nu vom modifica legislaţia şi nu vom regândi programul laptele şi cornul, nu o să putem avea niciodată la timp nici laptele. Este exact la indigo situaţia manualelor şcolare, care au fost licitate de o mulţime de edituri şi vedeţi unde s-a ajuns, că au întârziat foarte mult. Încercăm să găsim soluţii. E o problemă nu doar a judeţului Maramureş, ci a multor judeţe", a menţionat Liviu Pop.

În cursul zilei de sâmbătă, ministrul educaţiei va vizita mai multe şcoli din mediul urban şi rural al judeţului Maramureş şi va face o vizită la Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului din municipiul Sighetu Marmaţiei. AGERPRES /(A-autor: Leontin Cupar, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.