Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 nov /Agerpres/ - Exerciţiul regional Olympus Reloaded, eveniment dedicat criminalisticii nucleare din perspectiva anchetei penale, a fost organizat la Bucureşti în această săptămână de România în parteneriat cu Iniţiativa Globală pentru Combaterea Terorismului Nuclear - IGCTN.

"Ca prim obiectiv regional, exerciţiul a consolidat cooperarea şi comunicarea dintre statele vecine în cazul unui incident transfrontalier care implică materiale nucleare/radioactive, prin crearea de contacte, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel de lucru, punând în aplicare astfel acordurile bilaterale existente. Totodată, au fost identificate capabilităţile tehnice şi capitalul uman cu competenţe în domeniu ale fiecărui stat din regiune, pentru o cunoaştere aprofundată a resurselor la care se poate apela în cazul unui eveniment major de securitate nucleară", informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în plan naţional, exerciţiul a testat capacitatea autorităţilor naţionale de a gestiona şi ancheta un caz de trafic ilicit cu materiale nucleare sau radioactive. Prin intermediul discuţiilor şi prezentărilor, participanţii au identificat aspecte din practica naţională care ar putea fi consolidate.

Evenimentele au avut loc marţi, miercuri şi joi, reprezentând un efort comun al MAE şi al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară 'Horia Hulubei'.

"Olympus Reloaded a avut caracter regional, beneficiind de prezenţa următoarelor state: Albania, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Turcia, Ungaria şi Ucraina. Din partea României au participat reprezentanţi din cadrul IFIN-HH, Parchetului General, Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră şi Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă au participat la eveniment în calitate de copreşedinţi ai IGCTN", se arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.