Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 13 oct /Agerpres/ - Universitatea Babeş-Bolyai va fi prima universitate din România care va deschide un biroul în Japonia, urmând ca, până la finalul anului, o universitate din această ţară să deschidă, la rândul ei, un oficiu la UBB.

Decanul Facultăţii de Business din cadrul UBB, Ioan-Alin Nistor, instituţie care a găzduit vineri cel mai mare seminar destinat activităţii companiilor japoneze din România, a explicat că zona Transilvaniei, respectiv Cluj-Napoca, devin din ce în ce mai interesante pentru tinerii japonezi care vor să studieze în Europa, dar şi pentru oameni de afaceri niponi.

'UBB va deschide la sfârşitul lunii octombrie un oficiu în Japonia, la Universitatea Kobe, primul birou al unei universităţi din România în Japonia, un birou care va dori să disemineze informaţia despre ţara noastră, despre Cluj, despre universitatea noastră şi să aducem şi mai mulţi studenţi din Japonia în România, precum şi pentru a întări conceptul de multiculturalism al UBB', a declarat Ioan-Alin Nistor.

În vara acestui an, Facultatea de Business a deschis la Cluj şi un Centru Cultural Japonez, care alături de cele două birouri va susţine colaborarea inter-universitară dintre UBB şi Universitatea din Kobe.

'La Facultatea de Business avem acum 7 studenţi japonezi, sperăm să vină câteva zeci. De asemenea, până la sfârşitul anului, Universitatea Kobe va deschide un birou în cadrul UBB, pentru a arăta în Japonia ce face UBB şi a întări relaţiile bilaterale academice între cele două ţări', a mai spus Nistor.

Potrivit acestuia, România şi Japonia sunt două ţări extrem de diferite, ceea ce poate fi foarte interesant pentru tinerii din ambele părţi, care sunt în căutarea de experienţe, modele culturale şi cunoştinţe noi.

'Eu am studiat acolo. Totul este diferit, începând de la cultură, la mâncare, la arhitectură. Cum pentru noi este diferit, şi pentru ei este diferit, ceea ce atrage, mai ales pentru studenţi care sunt deschişi la a experimenta ceva nou. În plus, studiile pe care ei le fac aici sunt recunoscute peste tot în lume', a explicat Nistor.

Nu în ultimul rând, Cluj-Napoca a devenit, în ultima vreme, un oraş interesant pentru mediul de business japonez datorită expansiunii domeniului IT.

Oraşul Cluj-Napoca şi zona Transilvaniei sunt interesante pentru investitorii străini, implicit pentru cei din Japonia, în special în domeniul automotive şi IT. În ceea ce priveşte Cluj-Napoca, companiile sunt atrase, susţine decanul Facultăţii de Business, de nivelul înalt de calificare al pieţei muncii, situaţie datorată prezenţei în oraş a şase mari universităţi de stat, care acoperă majoritatea domeniilor de activitate.

Seminarul organizat vineri, de Facultatea de Business, a fost deschis de către ambasadorul Japoniei în România, Kisaburo Ishii. După seminar, au avut loc prezentări ale companiilor japoneze care activează în România.

Diplomatul nipon a amintit de prezenţa mediului de afaceri din ţara sa în România şi Europa, în special în domeniul componentelor auto, la care se adaugă produsele software şi IT. În opinia ambasadorului, biroul pe care UBB îl va deschide în Japonia, alături de Centrul Cultural Japonez vor contribui la creşterea nivelului de colaborare dintre mediul universitar şi cel al afacerilor româno-japoneze şi, mai specific, în domeniul industriei hi-tech.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii JETRO (Japan External Trade Organization) şi cei ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Japonezi au decis să organizeze la Cluj-Napoca una dintre întâlnirile lor regulate, fiind pentru prima dată când acest tip de întâlnire are loc în afara Bucureştiului.

JETRO este o organizaţie guvernamentală japoneză care contribuie la sprijinirea şi promovarea comerţului şi investiţiilor între România şi Japonia.

'Conform datelor JETRO, în România există peste 160 de companii japoneze (cu peste 10% capital japonez)', a declarat Keisuke Mizuno, directorul general al Organizaţiei Japoneze pentru Comerţ Exterior, JETRO Bucharest Office. AGERPRES/(A, AS - autor: Elena Stanciu, editor: Diana Dumitru)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.