Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alba Iulia, 20 sep /Agerpres/ - Sit unicat în România şi unul dintre puţinele cunoscute şi păstrate pe teritoriului fostului Imperiu Roman, Palatul guvernatorului Daciei Romane de la Apulum, ce ar putea deveni ''o bijuterie a coroanei'' obiectivelor turistice din Alba Iulia, a împlinit un sfert de secol de la debutul cercetărilor arheologice, lucrări stopate de nenumărate ori din cauza lipsei finanţărilor.

Campania din anul acesta desfăşurată pe şantierul unde se păstrează singura parte conservată din respectivul monument unicat a fost prima care a beneficiat de fonduri din partea autorităţilor locale, pe lângă finanţarea alocată de către Ministerul Culturii, astfel încât şi perioada în care s-a derulat ea a fost dublă, respectiv de şase săptămâni, faţă de cea din 2016.

''Este primul an în care (autorităţile locale - n.r.) într-adevăr ne ajută. (...). Anul trecut, (campania a durat - n.r.) aproape trei săptămâni, anul acesta dublu. Fondurile au provenit de la Ministerul Culturii şi Primărie. Cu Primăria am realizat anul acesta un proiect de colaborare, multianual, pe cinci ani, şi atunci urmează ca să primim bani în fiecare an ca să putem să continuăm mai intensiv săpăturile arheologice în aşa fel încât să avem o finalitate, până la urmă, şi să terminăm de investigat suprafaţa care a mai rămas necercetată şi să o punem în valoare'', a menţionat, pentru AGERPRES, coordonatoarea cercetărilor arheologice, Viorica Rusu Bolindeţ, de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca şi care întreprinde săpături aici începând cu 1992.

Terenul aparţine 70% Primăriei, iar restul Ministerului Culturii, care l-a dat în custodia muzeului din Alba Iulia, a menţionat arheologul.

Descoperirile arheologice făcute pe strada Munteniei, din Oraşul de Jos, se situează în imediata vecinătate a săpăturilor, respectiv la 50-100 de metri sud, efectuate în urmă cu peste un secol de primul director al muzeului din Alba Iulia, Adalbert Cserni, la sud-est de castrul legiunii a XIII-a Gemina. În decursul a 17 campanii derulate între 1888 şi 1908, pe suprafaţa mai multor hectare, Cserni a descoperit un vast edificiu, pe care l-a denumit "marile therme", datorită numeroaselor camere dotate cu bazine şi cu instalaţii de încălzire. De fapt, Cserni dezvelise o parte semnificativă a Palatului guvernatorului Daciei Romane, aşa cum au identificat, mai recent, Ioan Piso şi Alexandru Diaconescu. Din cercetările lui Cserni au rămas din păcate doar nişte planuri şi câteva fotografii, pe suprafaţa în cauză fiind construite ulterior locuinţe.

La nord de săpăturile lui Adalbert Cserni, arheologii Ion Berciu şi Alexandru Popa au efectuat şi ei cercetări, în 1943 şi 1962, descoperind părţi din acelaşi complex arheologic, respectiv ruinele unui ansamblu de clădiri, cu încăperi decorate cu tencuială pictată cu nuanţe de roşu pompeian şi dotate cu instalaţii de încălzire. Cei doi nu au făcut însă legătura între descoperirile lor şi vastul complex dezvelit de Adalbert Cserni, pe care l-au numit în continuare ''thermele romane de la Apulum''.

Cercetările arheologice de pe strada Munteniei au debutat în 1992, când o firmă care intenţiona construirea unui bloc de locuinţe, a excavat aici o suprafaţă de 60/18 metri pătraţi până la o adâncime de doi metri şi jumătate, provocând astfel ''distrugeri incalculabile din punct de vedere istorico-arheologic''.

Pe lângă vestigii de epocă postromană, medievală, premodernă şi modernă, au fost distruse atunci mai multe clădiri romane, care aveau podele pavate cu marmură şi mozaicuri, pereţi placaţi, de asemenea, cu marmură sau decoraţi cu tencuială pictată policromă, şi erau dotate cu instalaţii de încălzire, canale pentru aducţiunea/evacuarea apei.

Potrivit Vioricăi Rusu Bolindeţ, săpăturile arheologice întreprinse în intervalele 1992-1994 şi 1996-2003 s-au concentrat asupra elementelor de construcţie de pe cele patru laturi ale gropii excavate şi pe urmele de clădiri romane rămase nedistruse de la baza acesteia.

În primele trei campanii s-a stabilit stratigrafia generală, au fost puse în evidenţă principalele faze de locuire şi s-au făcut cercetări pe fundul gropii excavate, fiind dezvelite camere aparţinând primei faze romane a sitului, datate începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea. Din 1998, pe latura nordică a complexului au fost descoperite cinci camere aparţinând ultimei faze de locuire romană, din al doilea sfert al secolului al III-lea.

Din 2007, săpăturile arheologice au fost reluate cu voluntari străini, apoi din anul 2008 au fost din nou alocate fonduri de la Ministerul Culturii.

Anul acesta, alături de studenţi şi masteranzi români s-au aflat şi trei voluntari din Japonia, Canada şi SUA. "Responsabilitatea ştiinţifică a şantierului este a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, dar colaborarea este toată locală. Colaborez cu Muzeul Naţional al Unirii, cu Universitatea '1 Decembrie 1918', cu Direcţia Judeţeană de Patrimoniu", a menţionat coordonatoarea cercetărilor arheologice.

Printre descoperirile înregistrate de-a lungul timpului se află şi o încăpere, situată în extremitatea vestică a laturii sudice, în care au fost surprinse in situ toate elementele componente ale unei instalaţii de încălzire, de la podeaua pe care se aşezau stâlpii constituiţi din cărămizi la cărămizile de mari dimensiuni care se puneau peste aceştia, pentru a asigura stabilitate podelei de opus signinum, foarte rezistentă şi foarte bună conducătoare de căldură, şi la cărămizile cu patru proeminenţe (tegulae mammatae) prinse între zid şi tencuială, menite să asigure circulaţia aerului cald prin podea şi prin pereţi. Denumit hipocaust, sistemul de încălzire vechi de mii de ani seamănă cu cel folosit şi în zilele noastre în unele ţări europene. Încălzirea edificiului se producea prin intermediul unor curenţi de aer cald, prin pereţi şi pardoseală.

Artefactele descoperite în campaniile derulate începând cu 1992 sunt foarte variate, a mai spus Rusu Bolindeţ.

Astfel au fost găsite inscripţii puse de guvernatori ai provinciei sau de membri ai staff-ului în cinstea divinităţilor sau ale împăraţilor. Se remarcă o inscripţie în cinstea Eponei, protectoarea cailor şi a cavalerilor, şi a guvernatorului celor trei Dacii, Caius Iulius Septimius Castinus, de către Libella, şeful atelajelor sale.

Printre vestigiile scoase la lumină s-au aflat şi părţi ale unor statui din bronz aurit, bronz şi marmură, de mărime naturală sau de dimensiuni mai mari, care au aparţinut fie unor înalţi demnitari romani, fie unor divinităţi. Printre piesele unicat din Dacia romană găsite la Apulum se numără două plăcuţe votive din argint, cu reprezentările zeilor Fortuna şi Mercur, cu atributele lor specifice. Totodată, nu lipsesc descoperirile monetare. Dintre acestea, se remarcă două tezaure care însumează peste 500 de monede din argint şi bronz, tezaurizate din vremea Severilor până în timpul împăratului Aurelian.

În cercetările arheologice recente a fost descoperit şi singurul mozaic cunoscut până acum pe sit, respectiv unul realizat din tessarae albe şi negre, care avea un chenar în formă de tablă de şah.

Predominant este însă, respectiv în proporţie de 75%, materialul tegular ştampilat - cărămizi, ţigle, olane - care poartă sigla legiuniia XIII-a Gemina, însoţită de antroponime (nume de centurioni sau de meşteri care activau în cărămidăria unităţii militare). Lor li se adaugă un număr mare de ştampile ale trupelor speciale însărcinate cu paza guvernatorului - pedites singulares (pedestraşi), equites singulares (cavaleri) şi numerus singularium (numele generic al formaţiei de luptă în care erau organizate gărzile guvernatorului).

Acest gen de descoperiri confirmă caracterul oficial al complexului, astfel de material tegular nefiind întâlnit în structura locuinţelor private.

De asemenea, au fost descoperite obiecte confecţionate din os (ace de păr şi de cusut, jetoane), din metal (piese de echipament militar şi de podoabă confecţionate din argint şi bronz), din ceramică ( lămpi, vase de lux - terra sigillata şi veselă utilizată în viaţa de zi cu zi), din sticlă (recipiente folosite pentru păstrarea parfumurilor şi a medicamentelor).

''În 2017 am continuat secţiunile pe care le-am deschis pe latura sudică şi estică a sitului din 2014 şi 2016. Am încercat ca să realizăm o imagine coerentă cu clădirile care au fost descoperite dintr-o secţiune săpată începând cu 2007, în care vestigiile romane au fost impresionante. Şi atunci normal că am continuat, pe terenul care este liber, să dezvelim în suprafaţă cât mai mult, ca să avem ansamblul acesta arhitectonic. (...) Inventarul arheologic este foarte impresionant, începând de la ţiglele şi olanele de acoperiş ale clădirii romane din ultima fază până la tot felul de obiecte speciale, artefacte speciale, care pot să ofere elemente de datare pentru ceea ce găsim, adică de la monede, obiecte de sticlă, foarte multă ceramică de lux şi uz comun, obiecte tegulare, obiecte de metal, din os (ace de păr, diferite mânere încrustate), tencuială pictată. Deci, toate categoriile de artefacte care se găsesc, de regulă, într-un nivel roman de locuire de foarte bună calitate'', a declarat Viorica Rusu Bolindeţ.

Pe lângă două monede romane, de început de secol II şi prima jumătate a secolului al III-lea, au fost găsite şi în jur de zece monede din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Fiind o succesiune de locuire, arheologii au găsit inclusiv seminţe carbonizate de struguri, probabil de la un teasc, posibil din secolul al XIX-lea.

''La început (în 1992 - n.r.), intenţia a fost ca această zonă să devină un parc arheologic. Din 1992 am împrejmuit terenul în ideea aceasta de a-l păstra şi de a ajunge în timp să punem în valoare descoperirile. Pentru aceasta a fost şi ideea pentru care, timp de 25 de ani, cu toate sincopele şi cu toate perioadele mai grele în care nu a fost finanţare şi nu am avut campanii, să nu abandonăm locul acesta, ca să se construiască peste el şi să se distrugă practic un monument unicat'', a afirmat Rusu Bolindeţ.

Pentru ca cercetarea arheologică să fie finalizată e nevoie de o finanţare constantă, a subliniat arheologul, adăugând că la finalizarea acesteia se intenţionează punerea în valoare a Palatului prin realizarea unui Centru cultural de artă şi arheologie.

''Noi avem un climat temperat, iar ruinele nu rezistă dacă le lăsăm în aer liber'', a explicat Viorica Rusu Bolindeţ. Ea a menţionat că există deja un proiect, al arhitectei Iulia Strâmbu, care presupune realizarea peste vestigiile descoperite a unui muzeu de sit, care să includă ruinele şi obiectele găsite aici. ''Ruinele ar urma să fie păstrate astfel in situ, adică în poziţia în care au fost găsite, iar vizitarea lor s-ar putea realiza pe o reţea de pasarele metalice, care ar include trasee ale clădirilor dezvelite, ele fiind prevăzute din loc în loc cu nişe unde ar urma să fie expuse diferite artefacte. În acest mod, vizitatorii ar putea vedea ruinele şi exponatele pe viu şi fără a le afecta'', a spus coordonatoarea cercetărilor arheologice.

În partea europeană a Imperiului Roman sunt puţine astfel de complexe descoperite şi mult mai puţine păstrate, respectiv ''praetorium consularis'' de la Aquincum (Budapesta, Ungaria), din Colonia Claudia Ara Agrippinensis (Köln,Germania) şi Carnuntum (Petronell, Austria). Dintre acestea, numai cel de la Köln a fost parţial păstrat în subsolul Primăriei, unde poate fi vizitat ca muzeu de sit.

''Aceste sedii oficiale ale administraţiei provinciale romane sunt vreo şase în tot imperiul, dintre care în Europa cercetate sunt la Koln, care este păstrat într-o parte din subsolul primăriei şi poate fi vizitat, la Aquincum, poate cel mai interesant şi cu planul cel mai coerent, construit pe o insulă a Dunării, de unde încă din antichitate a trebuit să fie mutat din cauza inundaţiilor. El nu este valorificat. La Carnuntum este cunoscut că există, tocmai, culmea, printr-o paralelă care s-a făcut între o inscripţie găsită la Apulum şi cu un demnitar care era în staff-ul guvernatorului. Acolo este cercetat geofizic, dar nu a fost cercetat arheologic propriu-zis'', a precizat Viorica Rusu Bolindeţ.

Conform acesteia, respectivele vestigii merită cu prisosinţă să fie puse în valoare, fiind un monument unicat pentru România şi care ar atrage mulţi turişti ce ar afla astfel ''cât de splendid'' era Apulum în antichitate.

Începând cu a doua jumătate a secolului II d. Hr., guvernatorul Daciei Romane şi-a stabilit sediul la Apulum. Palatul servea ca sediu oficial al administraţiei provinciale romane, fiind o combinaţie între o instituţie de prim rang în provincie şi reşedinţa privată a guvernatorului. ''Praetorium consularis'' era situat la est-sud-est de castrul legiunii XIII Gemina. Un officium (cancelaria) al unui guvernator de rang consular avea un efectiv de 200 - 300 de funcţionari.

Mica Romă a Daciei - Apulum a fost cel mai mare centru urban din Dacia Romană, în secolele II-III, şi a fost sediul Legiunii XIII Gemina, care a staţionat aici până la abandonarea provinciei în timpul împăratului Aurelian (anul 271). AGERPRES / (A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Nona Jalbă)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.