Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 sep /Agerpres/ - Ministerul Apărării Naţionale anunţă că a dispus efectuarea, în 15 septembrie, a plăţii sumelor aferente soldelor/ salariilor nete, fără contribuţiile individuale şi impozit, în condiţiile în care până în acest moment nu a fost făcută rectificarea bugetară pe acest an.

Potrivit unui comunicat al MApN, remis marţi AGERPRES, Direcţia financiar-contabilă din Ministerul Apărării Naţionale a dispus către toţi ordonatorii de credite plătitori de drepturi salariale mai multe măsuri, "în scopul abordării prudenţiale a execuţiei bugetare, în condiţiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017" şi având în vedere "necesitatea respectării prevederilor art. 18 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010".

Astfel, s-a dispus efectuarea, în 15 septembrie, a plăţii sumelor aferente soldelor/ salariilor nete, fără contribuţiile individuale şi impozit, şi efectuarea, la aceeaşi dată, a plăţii diurnelor în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe.

Totodată, între 21 şi 25 septembrie va fi făcută plata sumelor reprezentând contribuţiile angajatorului şi ale angajatului şi a impozitului pe venit.

De asemenea, s-a dispus "efectuarea, în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară, a plăţii sumelor reprezentând celelalte drepturi aferente cheltuielilor de personal (chirii, normă de hrană etc)", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.