Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 11 aug /Agerpres/ - Programul de lucru al Serviciilor publice de paşapoarte va fi modificat pentru a veni în sprijinul populaţiei, dar mai ales pentru prevenirea aglomeraţiei din ziua de miercuri, prima zi lucrătoare după minivacanţa de Sfânta Maria, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, Catela-Claudia Vasile.
Potrivit acesteia, Serviciile de paşapoarte din 12 judeţe şi municipiul Bucureşti vor lucra cu publicul luni, 14 august: Bacău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Teleorman şi Vaslui.
În judeţele Galaţi, Maramureş, Mureş şi Vaslui se va lucra cu publicul marţi, 15 august.
De altfel, în judeţele Bacău şi Galaţi se va lucra şi sâmbătă, 12 august, iar în Prahova şi Timiş - sâmbătă, 19 august, după cum a precizat şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte.
Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi temporare se depun la orice Serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, indiferent de domiciliul sau reşedinţa solicitantului documentului de călătorie. Cererile sunt generate în sistem informatic la momentul depunerii la ghişeu a tuturor documentelor necesare şi se prezintă solicitantului pentru verificarea datelor înscrise şi semnătură.
La obţinerea paşapoartelor temporare pentru minorii sub 14 ani nu este necesară prezenţa acestora, ci doar două foto color 35 x 45 mm.
Pentru a elimina cozile şi a reduce semnificativ timpul alocat operaţiunilor la ghişee, cei care doresc îşi pot face programare online pentru depunerea cererilor de eliberare a paşapoartelor simple.
Paşaportul simplu electronic se ridică de la serviciul public comunitar sau de la misiunea diplomatică/ oficiul consular al României în străinătate unde a fost depusă cererea ori, după caz, de la serviciul public comunitar sau de la misiunea diplomatică/ oficiul consular ale României în străinătate pentru care a optat solicitantul.
În funcţie de opţiunea solicitanţilor, paşaportul simplu electronic poate fi expediat, prin servicii de curierat, la domiciliul sau la reşedinţa titularului ori, după caz, la domiciliul sau la reşedinţa persoanei care a formulat cererea, cu suportarea de către aceştia a cheltuielilor de expediţie.
Taxele pentru eliberarea paşaportului se achită în numerar, la casieriile unităţilor Trezoreriei statului, prin mandat poştal (la orice oficiu poştal) sau online, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului. Cei care fac plata online vor prezenta, la momentul depunerii cererii de eliberare a documentelor de care au nevoie, dovada plăţii generată la momentul efectuării tranzacţiei, fără certificarea de către bancă. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Tatu, editor: Andreea Rotaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.