COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 23 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 iul /Agerpres/ - Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, solicită Guvernului consultarea partenerilor sociali în legătură cu ordonanţa care modifică legea pensiilor speciale şi acordarea unui termen de graţie până la intrarea în vigoare a noilor reglementări.

"Două lucruri au fost fundamentale: mi-au confirmat că vor emite o ordonanţă de urgenţă prin care au ca obiectiv să modifice cuantumul pensiilor şi să majoreze vârsta, iar cel de-al doilea se referă la termenul de intrare în vigoare, care va fi 15 septembrie. Nu vă ascund că înainte de a comunica acest lucru (ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu n.r.) am avut o discuţie cu cineva şi l-am rugat să ne consulte şi dacă este OUG să lase un termen de graţie, pentru ca omul să poată să opteze şi mi-a promis că va lăsa termen de graţie şi că ne vor consulta. Deocamdată nu s-a întâmplat niciuna dintre acestea, iar doamna Olguţa Vasilescu a confirmat că termenul va fi 15 septembrie", a declarat, luni, pentru AGERPRES, Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).

Potrivit preşedintelui SNPPC, va fi emisă o ordonanţă de urgenţă prin care se va modifica cuantumul pensiilor, precum şi majorarea vârstei, dar şi că aceasta va intra în vigoare de la 15 septembrie.

Coarnă susţine că ministrul Muncii nu a formulat un răspuns clar în ceea ce priveşte identitatea financiară a celui care va ieşi la pensie din sistem, deşi ea a afirmat că pensiile nu vor scădea.

"Doamna Olguţa Vasilescu a spus că nu vor scădea pensiile, dar asta înseamnă că am în plată. Cel care va ieşi la pensie va avea identitate financiară ca poliţistul în plată, pentru aceeaşi funcţie şi pe aceleaşi condiţii de muncă? La întrebarea asta nu răspunde, pentru că acolo vor umbla. Vor mişca două pârghii, vor majora vechimea cumulată şi vor micşora sistemul de calcul prin scoaterea unor elemente din modalitatea de calcul a pensiei", a spus liderul sindical.

În ceea ce priveşte indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei, Coarnă precizează că această indexare este trecută în lege,
"e antică, de demult, funcţionează".

"Nu are ce să facă, e în lege, toate pensiile se indexează anual cu procentul de inflaţie, toate pensiile. E Hotărâre de Guvern, e antică, de demult, funcţionează, atât în serviciul public cât şi pensiile. Atenţie mare, noi suntem pe pensii de serviciu. Militarii au pensii de serviciu, aşa e de când e lumea. Noi nu am cotizat la bugetul public, dar paradoxal este că s-au agăţat ei de noi, senatorii, deputaţii, şi-au făcut şi ei pensii, deşi ei nu au nicio legătură cu aceste pensii speciale. Sigur, şi-au făcut ei pentru că sunt mai speciali decât alţii şi şi-au triplat salariile acum şi rămân la cuantumul acesta mare şi la pensie. Priviţi pensia lor şi o să aveţi răspunsul la multe întrebări. Ei au bani pentru ei şi încearcă să taie de la noi. Oricum, salariile nu le-au majorat, vor să ne taie şi pensiile acum", a explicat preşedintele SNPPC.

Cu toate acestea, liderul sindical a afirmat că are încredere în premierul Mihai Tudose pentru soluţionarea problemelor poliţiştilor, în condiţiile în care una dintre solicitări se concretizează, respectiv cea referitoare la majorarea salariilor de bază şi pentru personalul contractual din poliţie.

Întrebat dacă intenţionează să înceapă acţiuni de protest în cazul în care solicitările personalul contractual din poliţie nu vor fi rezolvate, liderul sindical a răspuns: "Categoric da". De asemenea, acesta a menţionat că există diferenţe de peste 2.000 de lei între salariile poliţiştilor locali faţă de cei contractuali.

"Vă dau un exemplu. La primăria sectorului 6 un poliţist local, cu legea aceasta, 153, ajunge la un salariu net de 4.500 de lei. Eu vă spun media din MAI, media veniturilor nete este de 2.500 de lei. Faceţi diferenţa dumneavoastră. Venitul net la un poliţist local, 4.500, iar venitul net la un poliţist care face de toate, contravenţii, cercetări şi aşa mai departe, 2.500 de lei. E o diferenţă de 2.000 de lei. Lucrurile sunt aşezate după o logică a importanţei muncii depuse. Au lăsat la dispoziţia consiliilor locale să stabilească singuri salariile, cu un minim şi un maxim", a adăugat Coarnă.

Nu în ultimul rând, preşedintele SNPPC a menţionat situaţia angajaţilor Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) SPP), care lucrează în jur de 800 de ore suplimentar pe an fără a primi vreun fel de remuneraţie sau zile libere.

"Băieţii de la SPP lucrează zilnic la Guvern, câte 800 de ore anual, fără să li se plătească această muncă suplimentară sau fără posibilitatea de a avea liber pentru refacerea capacităţii de muncă. Acei oameni nu primesc niciun ban. Au dat la poliţia locală, au majorat la secretari, la primărie. Asta e România noastră. Nu spun că acei oameni nu ar merita, dar trebuie făcut totul şi raportat şi la resursa financiară, nu dai la unul, iar la ceilalţi să moară. Probabil că noi nu contăm politic, pentru că suntem puţini la vot", a mai spus Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Trandafir, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.