Craiova, 20 iul /Agerpres/ - ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei, a acordat un interviu AGERPRES în care vorbeşte despre transformările care au avut loc la nivelul Mitropoliei Olteniei în cei nouă ani de când a fost instalat în scaunul mitropolitan, despre provocările şi problemele cu care se confruntă Biserica în prezent, cum ar fi dezbaterea privind impozitarea, acuzaţiile de corupţie sau imoralitate la adresa unor reprezentanţi, dar şi despre modul în care ar trebui transmis mesajul acesteia.

Mitropolitul Olteniei a vorbit în interviu şi despre nevoia de 'curăţenie' în viaţa internă a Bisericii, pentru a avea "o voce puternică şi curată" care să transmită mesajul Evangheliilor printr-o "comunicare cu adevărat pozitivă".

"Ceea ce spun eu acum este o dorinţă, dar trebuie să fie şi un fapt. Cum spun unii: iadul este pardosit cu bune intenţii, dar trebuie făcut ceva, pentru că societatea are nevoie de o curăţire morală şi e bine ca oamenii care nu pot să se abţină de la anumite lucruri să treacă pe planul al doilea, pentru că aşa este şi la război: cei răniţi sunt scoşi din câmpul de luptă, nu îi ţii pe câmpul de luptă, ci sunt duşi în spatele frontului", subliniază ÎPS Irineu.

Întrebat despre recentele cazuri de imoralitate la unii preoţi, mitropolitul Olteniei afirmă că este convins că în întrunirile ulterioare de la nivelul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) se vor lua măsurile necesare pentru îndepărtarea acestor persoane, dar şi pentru prezentarea publică a scuzelor de rigoare.

Referitor la impozitarea veniturilor Bisericii, ÎPS Irineu consideră că aceia care lansează astfel de teme în dezbaterea publică nu sunt economişti şi finanţişti adevăraţi şi că ideea de impozitare a ''nimicului'', a lumânărilor vândute de biserici, "este o tendinţă înşelătoare, făţarnică şi ipocrită".

AGERPRES: Înaltpreasfinţia voastră, luna aceasta se împlinesc nouă ani de când sunteţi în fruntea Mitropoliei Olteniei. Care sunt principalele transformări care au avut loc, în această perioadă, la nivelul bisericii din această zonă a ţării?

ÎPS Irineu: Aş începe prin a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru această binecuvântare şi această chemare sfântă care mi-a fost adresată, de a sluji Oltenia, regiunea în care m-am născut şi am crescut, locul unde m-am format şi ca monah, şi ca elev seminarist, şi ca student teolog şi după aceea ca profesor şi, iată acum, şi în această slujire ca mitropolit. În primul rând, mulţumesc lui Dumnezeu şi mulţumesc sfinţilor din Oltenia, mulţumesc tuturor celor care au avut încredere să-mi confere această posibilitate de a sluji în Biserica lui Dumnezeu, pentru că şi aceasta este o mare taină, o invitaţie a lui Dumnezeu de a sluji: 'vino şi urmează-mi', cum se spune în Sfânta Scriptură. Şi iată că aşa cum Samuel profetul, răspunsul lui a fost: 'Iată, Doamne, robul tău ascultă', aşa am răspuns şi eu: să ascult de înţelepciunea lui Dumnezeu, să ascult de cuvântul lui Dumnezeu, să îi ascult pe oameni care sunt după chipul lui Dumnezeu. Apoi să pot să comunic cu ei prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie, prin scris, prin predică şi prin prezenţa mea în mijlocul lor, pentru că Dumnezeu vrea ca noi toţi să stăm într-o comuniune, să stăm într-o comunicare unii cu alţii.

Numai prin aceste lucruri ne evidenţiem ca persoane, ca oameni înzestraţi de Dumnezeu cu înţelepciune şi pricepere, dar, în acelaşi timp, şi ca fiinţe sociale, pentru că societatea nu este reală dacă nu are membri, dacă nu are persoane, iar Biserica nu este reală dacă nu are credincioşi, iar credincioşii împreună cu preoţii şi episcopii laolaltă formează poporul lui Dumnezeu. Aşadar, în această perioadă de timp am încercat, atât cât este cu putinţă unui om, să realizez aceste deziderate ale comunităţii, ale Bisericii şi împlinirile au fost, într-o oarecare măsură mulţumitoare, pentru că în toate domeniile am împlinit câte ceva: că este vorba de zidiri de biserici, că este vorba de pictări de biserici, de restaurări de biserici, de monumente istorice, că este vorba de şcoli, de locuri de asistenţă socială, medicală, pedagogică, de mănăstiri, de parohii, toate acestea formează un spectru larg de aplicare şi de interes pentru viaţa noastră de zi cu zi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, aş spune că din toate acestea am împlinit câte ceva şi ne bucurăm în mare parte de acestea realizări, întrucât şi partea care a mai rămas de făcut ne trage spre o reflecţie mai adâncă. Deci mai sunt şi alte lucruri de făcut, şi alte probleme de rezolvat, administrative, pedagogice, sociale. Viaţa bisericească este o viaţă amplă, nu se poate mărgini niciodată la ceva anume, ci trebuie să cuprindă un tot, fără acest tot nu putem niciodată să fim bucuroşi şi mulţumiţi, întrucât dacă am lăsat o parte, acea parte suferă şi nu putem nedreptăţi ceva, motiv pentru care ne sârguim cu toţii, şi preoţi, şi credincioşi, şi călugări şi călugăriţe ca să realizăm această plinătate a trupului tainic al Mântuitorului Hristos.

AGERPRES: Care au fost direcţiile în care aţi acţionat cu precădere?
ÎPS Irineu: Direcţiile în care am activat în această Sfântă Arhiepiscopie sunt cunoscute: la direcţiile sociale în mod deosebit, pentru că societatea are laturile ei şi problemele ei. În speţă vorbim despre săraci, despre cei care sunt dezavantajaţi de viaţa socială, de cei care sunt în necazuri, în nevoi, bolnavii, bătrânii, copii, tineri, femei şi bărbaţi, toţi aceştia au problemele lor. Fiecare persoană are problemele ei şi nu poţi spune niciodată că sunt doar unii care au probleme. Pe aceştia trebuie Biserica să îi ajute şi mai ales eu, în calitatea mea de Arhiepiscop şi Mitropolit al Olteniei, să mă aplec cu toată atenţia la fiecare în parte. Este adevărat că pe toate problemele nu le primesc eu, pentru că ar fi imposibil să le contabilizeze şi să-mi fie aduse la cunoştinţă. Dar sunt preoţii noştri pe care vrem să-i avem ca sfetnici de mare valoare în societate şi ca purtători ai mesajului nostru, pentru că de multe ori mesajul este acela care ne împiedică să arătăm ceea ce suntem.

Dacă cineva vorbeşte despre viaţa Bisericii în necunoştinţă de cauză, iar din păcate acest lucru se vede foarte adesea, atunci nu putem să avem o comunicare cu adevărat pozitivă. De aceea comunicatorul trebuie să fie un om care prezintă adevărul aşa cum el a fost transmis. În al doilea rând, cel care comunică el însuşi trebuie să se facă un purtător al mesajului de onoare şi de cinste. Aşa este configurată imaginea ierarhului, imaginea preotului şi imaginea călugărului sau a călugăriţei şi, în general, imaginea oricărui credincios în viaţa noastră. De bună seamă că latura învăţătorească nu a fost uitată. Ne-am silit ca Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova să aibă candidaţi de seamă şi să-i pregătim în aşa fel încât să meargă în parohii sau în şcoli şi să ducă mesajul Evangheliei Mântuitorului Isus Hristos şi iubirea de care noi trebuie să dăm dovadă şi pe care trebuie să o arătăm că este în cinste şi în mare valoare. Apoi în fiecare şcoală unde avem profesori de religie, au fost depuse eforturi să fie păstrat în continuare focul sacru al învăţăturii, de a-i coaliza pe toţi profesorii pentru acest ideal: de a-i învăţa pe copii să devină oameni de seamă în Biserica noastră şi în ţara noastră. Suntem formatori de opinie şi în acelaşi timp formatori de credincioşi, pentru că ei aşteaptă de la noi, aşa cum plantele aşteaptă de la grădinar, ajutor pentru a creşte şi a rodi.

Evident că trebuie să cunoaştem întotdeauna şi tehnicile adverse care vin din toate părţile: este o mişcare sociologică de idei, vin multe idei din altă parte însă nu sunt întotdeauna aplicabile la viaţa noastră şi mai ales la Biserica noastră. Noi avem ethosul nostru românesc pe care nu îl putem abandona, întrucât creşte din însăşi existenţa noastră. Am putea spune că ceea ce noi realizăm în ţara noastră este total diferit de ceea ce se poate realiza în străinătate, pentru că nu toate plantele cresc pe acelaşi pământ: o plantă din nord nu poate fi cultivată la Ecuator, pentru că moare, sau invers. Aşadar ne gândim foarte serios la această formare, la profesori, la cadrele universitare pe care noi întotdeauna le-am ţinut aproape de sufletul nostru şi dorim ca toţi aceştia să fie elementul esenţial de creştere a unei societăţi. Societatea este aşa cum ne-o facem, uneori este conştientă, alteori mai puţin conştientă, însă contează ca noi să îi dăm sens, dar nu printr-o perspectivă filozofică personală, ci prin Evanghelia Mântuitorului Hristos. Dacă Evanghelia Mântuitorului Hristos, dacă propovăduirea sfinţilor apostoli au transformat lumea, cu atât mai mult noi astăzi suntem chemaţi ca să reactivăm această Evanghelie şi s-o transmitem aşa cum sfinţii apostoli au făcut-o în vremea lor. Să nu credem că sfinţii apostoli au întâmpinat numai petale de trandafiri. Dimpotrivă. Şi eu au fost nevoiţi să lupte între lumea secularizată, dar au avut credinţă nestrămutată, au avut dragoste neţărmurită faţă de oameni şi pentru aceasta au biruit. Aceleaşi unelte pe care ei le-au folosit atunci trebuie să le folosim şi noi astăzi şi să ne pese de cel de lângă noi. Adică nu ne este indiferent că lângă mine este cineva care suferă şi care nu este hrănit cu adevărata hrană duhovnicească a Bisericii noastre. De aceea Biserica trebuie să alerge după credincios, nu trebuie să îl aştepte pe credincios, pentru că uneori credinciosul este cu gândirea, cu trăirea lui, mai rebel. Cu atât mai mult că trebuie să facem o curăţenie şi în viaţa noastră, a Bisericii, pentru că este important ca mesajul să fie transmis prin voce puternică şi curată. Aşadar gândesc că în cei nouă ani de zile ne-am străduit cu tot ceea ce am putut. Sunt multe lucruri pe care nu le-am făcut, pe care nu le-am realizat, poate pe unele nu le-am făcut aşa cum trebuia şi pe acestea le simţim ca pe o nemulţumire, ca pe o neîmplinire, dar îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca ceea ce noi nu am făcut El să împlinească. E o vorbă la Sfântul Apostol Pavel: înaintaşii noştri au fost aceia care au semănat, noi am udat, iar Dumnezeu face să crească. Şi îi rugăm pe toţi cei care sunt în această comunitate să participe la această lucrare nu neapărat ca observatori critici şi rigizi din exterior, ci ca participanţi activi. E bună critica, dar trebuie să avem şi râvna de a critica constructiv. Aşa cred eu că am putea lucra mai departe.

AGERPRES: Care credeţi că sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă BOR în acest moment?
ÎPS Irineu: Nu mă gândesc atât de mult la provocare în sensul de a scoate pe cineva din tiparul lui pentru a-l determina să facă ceva. Evident că societatea are nişte valori după care judecă activitatea unui segment, al unei entităţi. Bineînţeles că şi Biserica în ansamblul ei este formată din credincioşi, ierarhi, preoţi etc. şi fiecare din aceste categorii are probleme de rezolvat. Gândesc că în primul rând trebuie să fim conştienţi de neputinţele, de slăbiciunile, dar şi de valorile noastre. Uneori avem impresia că nimeni nu ne ştie, că putem săvârşi anumite lucruri fără să ne vadă cineva sau că ne putem ascunde suficient de bine pentru a nu putea depista cel de lângă noi că suntem într-un anumit fel.

Cred că în primul rând trebuie să ne facem curăţenie în propria noastră persoană şi să avem suficientă maturitate ca să recunoaştem atunci când greşim. Societatea, oamenii, pentru că fără oameni societatea este o noţiune abstractă, aşteaptă de la noi să fim exact cum învăţăm, exact cum predicăm şi cum ar trebui să fim. În cazul în care slăbiciunile noastre depăşesc limitele accesibile, trebuie să fim conştienţi şi, aşa cum spune poetul, "dacă mâna slabă sceptrul ţi-o apasă, altuia mai harnic locul tău îl lasă". E foarte important acest lucru. În al doilea rând, trebuie să recunoaştem că şi noi, ca şi alţii, trebuie ca atunci când s-a săvârşit ceva nelalocul lui să fim obiectivi sau să fim destul de smeriţi şi de modeşti şi să spunem: 'iată am greşit, îmi pare rău, mă refac', dar nu este suficient numai să cerem iertare de pe buze, ci din inimă şi să nu mai repetăm, pentru că repetarea răului este diabolic. Este adevărat că în general oamenii se smintesc pentru anumite lucruri. Eu aş îndrăzni să spun că nu e bine ca întotdeauna să luăm partea drept întreg. Sunt diferite probleme, pentru că pădure fără uscătură nici nu există şi dacă este să luăm cuvintele Sfântului Apostol Pavel, "ia aminte la tine însuţi, să nu greşeşti tu", pentru că dacă luăm numai faptele unuia drept principii de viaţă, atunci nu ajungem să atingem ţinta existenţei noastre care este mântuirea sufletului nostru. Trebuie să ne corectăm foarte serios greşelile şi să nu lăsăm ca aceşti mai mici fraţi ai noştri să se smintească, pentru că Mântuitorul zice că "cel care va sminti pe aceşti mai mici ai mei, mai bine i-ar fi lui să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în adânc". E foarte periculoasă sminteala, greu se mai poate repara omul, este o rană pe care credinciosul o primeşte şi vrăjmaşul o amplifică. Şi de aici orice rană care durează mai mult se transformă în cancer. Aşadar trebuie scos acest cancer din viaţa noastră şi cât este posibil să nu îl mai repetăm, să îl ascundem şi apoi să îl activăm iar. Ceea ce spun eu acum este o dorinţă, dar trebuie să fie şi un fapt. Cum spun unii: iadul este pardosit cu bune intenţii, dar trebuie făcut ceva, pentru că societatea are nevoie de o curăţire morală şi e bine ca oamenii care nu pot să se abţină de la anumite lucruri să treacă pe planul al doilea, pentru că aşa este şi la război: cei răniţi sunt scoşi din câmpul de luptă, nu îi ţii pe câmpul de luptă, ci sunt duşi în spatele frontului. Eu sunt adeptul unei experienţe de acest tip: în război sunt oameni răniţi, oameni decoraţi, sunt sfinţi ş.a.m.d.

AGERPRES: În ultima perioadă, un subiect dezbătut din nou este cel al impozitării averii Bisericii. Care este opinia dumneavoastră în acest sens?
ÎPS Irineu: Aş vrea să fiu foarte clar şi concis: Biserica nu are avere. Aş vrea să fiu foarte clar şi să prezint aceste lucruri precis: nu avem nici pământuri, nu avem nici construcţii. Că aceste lucrări sunt câteva, că o să-mi spună cineva: 'dar pământul Bisericii?' Da, dar este al parohiei, nu al Bisericii, să facem deosebire între Biserică şi parohie, comunitate. Comunitatea respectivă are de întreţinut acolo biserica, are de întreţinut cimitirul, are de întreţinut preotul, are de întreţinut cântăreţul, are de întreţinut îngrijitorul şi multe, şi multe alte lucruri. Dacă ar fi, să zicem, la ora actuală să impoziteze ceva din aceste lucruri, nu ar face decât să aducă încă o apăsare pe viaţa amărâtei parohii. Noi nu vedem la ora actuală ce anume impozitează din biserică? Că să impozităm biserica? Despre ce biserică vorbim, că biserica fără credincioşi e noţiune abstractă?! Am mai discutat odată despre acest lucru şi aprofundăm şi acum: biserica mea este parohia. După aceea, dacă vorbim despre protopopiat, protopopiatul nu are credincioşi. Dacă vorbim despre arhiepiscopie, arhiepiscopia în sine nu are un număr de credincioşi, ci are o mulţime de parohii şi o mulţime de credincioşi. Deci, iată cum sunt componentele acestea ale bisericii respective. Eu, dacă la ora actuală, să zicem că-mi impozitezi ceea ce este al credincioşilor, aceşti credincioşi trebuie ei să plătească impozitul respectiv, pentru că biserica în sine sau, mai bine zis, parohia în sine nu poate să-şi agonisească nişte valori din alte surse, decât de la credincioşi. Este o falsă idee să zici că impozitezi biserica despre care zice-se că este bogată, dar de fapt îi impozitezi pe credincioşi: credincioşii mei trebuie să plătească. De unde să plătească, când să plătească impozitele acestea? Păi statul român vrea să spună că, dacă ar fi să zicem (că nu cred eu că ajunge până aici), vrea să-şi echilibreze balanţa economică cu aceste impozite, se înşeală, pentru că impozitul respectiv vine de la credincioşii respectivi. Cu cât vrei să îi scoţi din starea lor de sărăcie şi să plătească aceste impozite, cu atât ei devin mai săraci. Este o tendinţă înşelătoare, făţarnică şi ipocrită a unora care gândesc că impozitând Biserica vor face avere statului român şi vor plăti ceea ce ei sunt incapabili să plătească.

Nu aici este soluţia. Trebuie dezvoltată baza materială. Dacă credinciosul acela de la sat nu poate să-şi vândă produsul lui, pentru că nu are nici unde să-l vândă şi îl înşeală orice om, eu nu pot să dezvolt o bază materială în care să absorb această energie care este produsul de la sat, să-l absorb şi să-l vând pe piaţă, pentru că nu am acest lucru. Pe mine mă impozitează, pentru că eu am o bucată de pământ. Păi dacă am o bucată de pământ, nu este nicio problemă, pot să plătesc impozit pentru bucata aceea de pământ, dar ea nu aduce suficienţi bani cu care să plătesc toate dările de acolo. Ce vrem să facem? Şi, totuşi, ar trebui să existe o discuţie foarte serioasă. Şi am mai discutat şi cu diverşi oameni care lucrează în finanţe: 'fraţilor, ce vreţi să impozitaţi de aici?' La arhiepiscopie nu sunt decât nişte lumânări, care fac parte dintr-un protocol: acele lumânări pe care le vinzi acolo. Dar acea lumânare hrăneşte o mulţime de persoane: în primul rând parohia respectivă, în al doilea rând toate nevoile, în al treilea rând, organizaţia aceasta protopopească, în al patrulea rând, arhiepiscopia, că trebuie să ai un for de coordonare şi după aceea să plăteşti şi materia finită. Deci, acestea sunt sursele. Nici nu m-ar deranja faptul acesta al impozitării pentru că, oricum, plătesc impozit: eu nu mai pot să recuperez TVA-ul, că eu nu am dreptul să recuperez TVA-ul. Este o înşelăciune ce face cineva care spune 'impozitez'. Dar dă-mi TVA -ul, pentru că eu cumpăr parafina aceea, cumpăr ceară ş.a.m.d. Deci, TVA - ul meu este deja blocat în acest produs acolo. Este ca şi cum aş fi un cumpărător, mă duc şi cumpăr din piaţă, eu plătesc şi TVA-ul respectiv, dar eu nu mai pot deduce TVA-ul respectiv. Ei bine, aici este o problemă pe care noi trebuie să o ştim şi s-o gândim în sensul acesta. Da, domne, eu sunt de acord, plătesc TVA-ul, dar TVA-ul plus impozitul respectiv tot acolo ajung.

Şi, în acelaşi timp, întrebarea se pune: impozitez Mănăstirea Tismana, da? Mănăstirea Tismana este obiectiv strategic şi obiectiv de importanţă naţională. Ce să impozitezi la Tismana: intrarea în biserică, restaurarea bisericii? Spun ei că ne dau bani. Dar dau bani Bisericii? Dau bani acestui popor român, acestor vestigii pe care noi le apărăm. Dacă noi nu am mai fi atât de preocupaţi, personal spun acest lucru, dacă eu nu aş mai fi atât de stăruitor în a restaura o mănăstire, cine s-ar mai ocupa de aceste lucrări? Şi dacă ar fi să zicem 'domn'e, îl plătesc pe mitropolitul cutare, pentru că se ocupă pentru aşa ceva', nu ar putea să mă plătească, pentru că pe mine nu mă plăteşte ca muncitor de opt ore, ci eu fac lucrarea aceasta zi şi noapte. În acelaşi timp, eu fac lucrarea aceasta ca să îndemn poporul acesta la o viaţă conştientă, la o viaţă care să meargă după rânduiala lui Dumnezeu şi să iubească ţara aceasta. Deci, biserica ca instituţie se pliază şi se integrează, se topeşte în viaţa credincioşilor. Aşa că nu ştim ce să facem acum să strângem bani, ca să dăm în dreapta şi în stânga...însă nu aici. Strategia de a strânge bani nu este de a face din impozitele acestea... Deci, sunt foarte nelalocul lor aceste lucruri şi cred că şi din partea noastră ar trebui mai multă deschidere şi dialog, să stai de vorbă 'vă rog să veniţi aici, domnul finanţist, să discutăm practic'. Eu plătesc impozit pentru salarii, îmi dau o indemnizaţie de acolo, de la Secretariatul pentru Culte, pentru aceşti preoţi de 40% - 60%. Eu ca să plătesc aceşti 60%, trebuie să plătesc pentru tot salariul, deci trebuie să mai vin de acasă cu bani în contextul în care spun să-ţi completezi salariul din banii care-i strângi la parohie. Despre ce bani vorbim? Despre 5 lei sau cât dă credinciosul la parastas, iar când se mai întâmplă câte unul, că se întâmplă şi la noi probleme, că ăla cere mai mult decât este, atunci scandalul este mai mare decât banul respectiv. Cred că suntem nişte oameni care ne ciugulim din mână ca şi vrăbiuţa din bucăţica de pâine. Nu aşa se face economie. Cel care gândeşte aşa nu este economist. Cu părere de rău despre cel care a lansat această idee, dar acela nu este economist. Cred că ar trebui să înceapă să facă liceul economic. Un economist se gândeşte la lucruri macro, nu la lucruri de nimic: 'hai să impozităm nu ştiu ce'. Mai era unul, căruia nu-i mai dau numele, care voia să strângă bani de la lăutari. Să fim serioşi. Nu asta este economia. Nu vreau să detaliez aceste lucruri, pentru că nu sunt economist, dar vreau să spun că a impozita nimicul acela nu este chestie nouă.

AGERPRES: În ultima perioadă au fost prezentate opiniei publice mai multe presupuse cazuri de corupţie care îi vizează pe unii prelaţi. Cum este afectată imaginea Bisericii şi cum credeţi că ar trebui procedat pentru a fi reparate aceste probleme de imagine şi de încredere?
ÎPS Irineu: În mod sigur vorbim de o sminteală. Aceste lucruri sunt de nedorit, nu aduc nicio mulţumire nici pentru credincioşi, nici pentru noi, pentru nimeni. Sperăm ca bunul Dumnezeu să ne dea înţelepciunea suficientă să o rezolvăm, atât societatea cât şi noi, clerul, să realizăm un mod de a trăi aşa cum ne învaţă Mântuitorul Hristos şi cum părinţii noştri ne-au spus în mod sincer, corect, cinstit şi smerit, pentru că de multe ori facem aceste mari greşeli din cauza pasiunilor, mândriei, slabei deşărtăciuni, incapacităţii de a înţelege cuvântul Mântuitorului şi de a-l trece în viaţa noastră personală.

AGERPRES: O altă problemă de imagine a Bisericii este generată de prezentarea unor cazuri de imoralitate în rândul unor reprezentanţi şi vorbeaţi că în război răniţii sunt scoşi în spatele frontului. Nu ar trebui ca persoanele care au astfel de probleme să se dea la o parte, precum acei răniţi?
ÎPS Irineu: Nu numai să se dea la o parte, dar este datoria noastră să cărăm răniţii pe targă. Este foarte important. Cred că în întrunirile noastre ulterioare vom lua măsurile necesare să reglementăm aceste lucruri şi cu scuzele de rigoare, adică trebuie să spunem: 'iertaţi-ne, fraţilor, că uite şi la noi se mai întâmplă aşa ceva'.

AGERPRES: Credeţi că este vreo legătură între apariţia acestor cazuri şi demersul BOR, împreună cu Coaliţia pentru Familie, de a strânge şi depune cele trei milioane de semnături pentru modificarea articolului din Constituţie referitor la definirea familiei?
ÎPS Irineu: Nu cred...este adevărat că se poate vorbi despre o contraofensivă, să zicem aşa, dar atâta timp cât sunt probe pentru asemenea acte de imoralitate nu cred că trebuie să le luăm în calcul şi să zicem: 'uite, ne-au lovit pentru că...', pentru că aceste fapte nu s-au produs ieri. Că sunt scoase la momentul acesta...orice adversar foloseşte metodele pe care le consideră cele mai eficiente pentru a te lovi. Noi ne rugăm la Dumnezeu să ne dea înţelepciune pentru că noi nu apărăm familia de dragul familiei, ci apărăm familia pentru că este un nucleu de bază creat de Dumnezeu...Dacă şi respectivul care vrea altceva decât familie este conştient de faptul că şi el a ieşit dintr-o familie şi nu poate spune că s-a născut din alte alcătuiri, alte reacţii chimice decât din familie, cred că ar trebui discutat cu fiecare factor în parte şi consider că dialogul este cel mai eficient. În clipa în care ne poziţionăm pe câmpuri de luptă diferite, nu o să ajungem niciodată la o înţelegere pentru că adversarul va specula ceea ce eu am mai slab, noi vom spune ceea ce el are mai slab şi uite aşa ne vom bate ca chiorii în această luptă. Toată lumea trebuie să ştie că familia este dată de Dumnezeu şi că în familie ne naştem. Dacă nu există familie, nu suntem, nu existăm, nu avem ce face. Ce să punem în locul familiei, ca să dăinuiască neamul omenesc? Ce putem pune în locul şcolii ca să putem fi învăţaţi? Ce putem pune în locul Bisericii, ca să fim oameni credincioşi? Nu putem pune nimic. Adică orice schimbare din acest sistem duce la blocarea sistemului ori la moarte.

AGERPRES: În ultimii ani v-aţi implicat într-o serie de proiecte de ordin filantropic, ultimul de acest fel a fost în urmă cu câteva săptămâni când Arhiepiscopia Craiovei a donat Spitalului Filantropia un aparat de ultimă generaţie pentru dezgheţare plasmă şi încălzire pungi sânge, în contextul în care în luna februarie a.c. aici au decedat două persoane în urma unor transfuzii. Care sunt următoarele proiecte în acest sens?

ÎPS Irineu: Prin consilierul nostru social începem să identificăm problemele care sunt în aceste instituţii, în şcoli, ne pare foarte rău de unele spitale care s-au închis, de unele şcoli care se închid. Însă în ceea ce priveşte aceste unităţi viabile, noi ne canalizăm şi vrem să răspundem pozitiv tuturor cerinţelor lor. Noi am încercat să creăm o unitate de medici în jurul nostru, să adunăm şi preoţii şi medicii la un loc şi unde sunt probleme şi instituţiile care sunt abilitate să gestioneze aceste probleme nu pot face faţă, vom face noi. Ne străduim. Dar să ştiţi că nu luăm dintr-o comoară sau dintr-un tezaur. Tezaurul şi comoara noastră sunt credincioşii. Deci noi îi îndemnăm pe credincioşi să vină să ne sprijine şi parohiile din oraş s-au sensibilizat ca să strângă aceşti bani. Unul dintre aspectele care ne-a bucurat foarte mult la aceste lucrări ale noastre a fost bucuria oamenilor de a primi aceste lucruri şi interesul pe care l-au avut atunci când noi am pornit în acest demers, ceea ce înseamnă că este un lucru binecuvântat de Dumnezeu şi de folos şi pentru doctori şi pentru pacienţi. Şi vom face mai multe. AGERPRES / (A - autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)