Suceava: O femeie și doi copii rătăciți pe Rarău au fost salvați de jandarmi și salvamontiști

 •  Social
359 afişări

Jandarmi montani și salvamontiști au intervenit luni pentru salvarea unei femei și a celor doi copii ai acesteia care s-au rătăcit în masivul Rarău.

844ee535-db10-4484-af6b-fc640c677d0f

Potrivit jandarmilor, luni la ora 16,18, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Suceava a fost redirecționat un apel telefonic efectuat prin numărul unic de urgență 112 de către o femeie în vârstă de 45 de ani, din județul Iași, prin care aceasta semnala faptul că s-a rătăcit în timp ce se deplasa spre Cabana Rarău.

Potrivit sursei citate, persoana în cauză a relatat că ea și cei doi copii ai săi, în vârstă de 8 și 11 ani, au plecat în cursul după-amiezii de la Cabana Rarău, pe traseul montan spre Pietrele Doamnei, cu intenția de a petrece timp în aer liber și de a se plimba, iar la întoarcerea spre cabană, aceștia s-au abătut de la traseul marcat, s-au rătăcit și au solicitat sprijinul autorităților.

Pentru căutarea persoanelor în cauză au acționat două echipe alcătuite din jandarmi montani și salvamontiști, care au comunicat cu persoanele rătăcite prin intermediul telefonului mobil, reușind să le găsească după aproximativ o oră, în apropiere de Schitul Rarău.

Potrivit jandarmilor, persoanele nu prezentau probleme de sănătate iar femeia și cei doi copii au fost conduși la Cabana Rarău, unde se afla autovehiculul acestora.

Jandarmeria Montană și Serviciul Salvamont le recomandă turiștilor: să se informeze cu privire la itinerarul propus și gradul de dificultate al acestuia, condițiile climaterice locale și situația unităților turistice de cazare; să nu pornească singuri la drum înainte de lăsarea întunericului sau după consumarea de băuturi alcoolice; să folosească numai traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu; să aibă echipament adecvat zonei de munte; să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane și Salvamont, apelând numărul unic de urgență 112, specificând datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor și locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

AGERPRES/(AS-Silvia Marcu, editor: Antonia Niță, editor online: Daniela Juncu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe