Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa, 1 iul /Agerpres/ - Universitatea Andrei Şaguna, din Constanţa, a emis sâmbătă un comunicat de presă prin care respinge şi argumentează ca nefondate acuzaţiile de şantaj formulate la adresa prof. dr. Aurel Papari, în baza cărora poliţiştii au organizat un flagrant şi ulterior l-au reţinut pentru 24 de ore, în arestul IPJ Constanţa, pe preşedintele instituţiei private de învăţământ superior.

Potrivit comunicatului de presă semnat de prorectorul Andra Seceleanu, suma reclamată la poliţie de una dintre studentele Universităţii Andrei Şaguna (UAŞ), ce finaliza un program de masterat în cadrul Facultăţii de Psihosociologie, constituia de fapt chiria aferentă unei perioade de trei luni pentru spaţiul pus la dispoziţie, cu contract de închiriere, de unitatea de învăţământ superior, pentru desfăşurarea activităţii profesionale de consiliere.

"Ajunsă la finalizarea studiilor de master, studenta a făcut cerere să susţină examenul de dizertaţie, fără să plătească suma datorată de aproape trei luni, de 500 de lei, corespunzătoare activităţilor desfăşurate în spaţiul închiriat de la UAŞ. Cu toate că avea cererea de susţinere a dizertaţiei avizată de secretariatul instituţiei, cerere cu care s-ar fi putut prezenta la casierie să achite taxa corespunzătoare examenului, masteranda nu a făcut acest lucru şi a reclamat la poliţie că a fost condiţionată de plata celor 500 de lei din contract şi s-a prezentat la casieria universităţii plătind această sumă, pentru care i s-au eliberat documente justificative. Ulterior, la descinderea poliţiei, s-a constatat că respectivele bancnote plătite la casierie erau marcate cu inscripţia şantaj, iar preşedintele UAŞ, Aurel Papari, care nu are, conform regulamentului instituţiei, nicio atribuţie în privinţa organizării examenelor de licenţă şi disertaţie, neputând împiedica înscrierea unui student la examenul de licenţă şi/sau dizertaţie, a fost reţinut, din punctul nostru de vedere, abuziv" - se arată în comunicatul de presă al universităţii. AGERPRES / (AS autor: Dan Mihăescu, editor: Karina Olteanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.