COD PORTOCALIU: 17-01-2018 ora 14 Intre 18 ianuarie, ora 01 - 18 ianuarie, ora 17 se va semnala precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori COD GALBEN: 18-01-2018 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala local intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h in Județul Mehedinţi, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Proiectul de revizuire a Constituţiei a primit raport favorabil de la comisia parlamentară de resort, cu 17 voturi pentru şi o abţinere. Deputatul UDMR Mate Andras Levente s-a abţinut la vot, iar reprezentanţii PDL şi PP-DD au absentat de la şedinţă.

* Comisia pentru revizuirea Constituţiei a adoptat două amendamente, ultimele introduse în proiect, care prevăd punerea în dezbatere publică a proiectelor de acte normative ce urmează să fie adoptate de instituţiile publice şi consacrarea independenţei operaţionale a Băncii Naţionale a României.

* Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea de întrerupere pentru trei luni a executării pedepsei cu închisoarea formulată de omul de afaceri George Becali în dosarul în care este acuzat de schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs. De asemenea, TB a amânat pentru 27 iunie cererea formulată de Becali privind contopirea celor trei pedepse cu închisoarea.

* Premierul Victor Ponta a anunţat că aşteaptă noi măsuri care să atenueze efectele liberalizării preţului la gaze, dar a adăugat că acestea sunt doar pe termen scurt iar soluţia pe termen mediu şi lung o reprezintă exploatarea gazelor din România.

* Premierul Victor Ponta a declarat că doreşte ca la toamnă să fie realizată o reformă reală a modului de organizare a aparatului public central. "Nu se mai poate să lucraţi cu aceiaşi oameni care nu fac nimic sau care fac greşeli şi pe care nu poţi niciodată să îi sancţionezi în niciun fel", a afirmat el.

* Executivul va aproba miercuri, în şedinţă, hotărârea de guvern privind strategia de privatizare a companiei Nuclearelectrica, a anunţat premierul Victor Ponta.

* Procedura de listare pe bursă pentru pachetul minoritar al Hidroelectrica va fi declanşată imediat după ieşirea companiei din insolvenţă, a declarat premierul Victor Ponta.

* Proiectul vizând reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va fi discutat miercuri în primă lectură în şedinţa de guvern, urmând ca săptămâna viitoare să fie adoptat, a anunţat premierul Victor Ponta.

* Proiectul de lege privind achiziţionarea de avioane multirol va fi aprobat miercuri în şedinţa de guvern, a afirmat premierul Victor Ponta, la începutul reuniunii. "Domnule ministru, astăzi aprobăm proiectul de lege privind achiziţionarea F16", a declarat Victor Ponta, la începutul şedinţei de guvern, adresându-i-se ministrului Apărării, Mircea Duşa.

* Colonelul Ion Burlui a fost numit şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial marţi. Burlui a fost şef al ISU Suceava. Numirea sa a venit ca urmare a solicitării de încetare a împuternicirii în funcţia de şef al IGSU a lui Ioan Baş.

* Două persoane suspectate că în perioada 2011 - 2013 au înfiinţat mai multe firme pe numele unor persoane cu posibilităţi financiare reduse pentru a putea comercializa materiale de construcţii, provocând un prejudiciu de aproximativ 750.000 de euro, au fost reţinute de poliţiştii bucureşteni.

* Tabloul "Noapte bună!" semnat de Nicolae Tonitza a fost adjudecat la preţul de 90.000 de euro la licitaţia de vară a casei Artmark care a avut loc marţi seară.

* Patru persoane care se aflau într-un microbuz au fost transportate la Spitalul Elias după producerea unui accident în zona Fântânii Mioriţa în care au fost implicate trei maşini. AGERPRES/(autor: Antonia Niţă)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.