Constanța: Peste 200 de participanți la deschiderea 'Black Sea and Balkans Security Forum - 2017'

 •  Social
1267 afişări

Peste 200 de experți în probleme de securitate, diplomați, istorici, politologi și ziariști din 18 țări au fost prezenți joi, la Mamaia, la lucrările din prima zi a "Black Sea and Balkans Security Forum - 2017", eveniment internațional organizată de asociația New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea de stat Ovidius, Zona Metropolitană Constanța și Institutul Diplomatic Român.

77c86729-4c3b-4f27-b285-f9d7e7bfd6e6

Forumul regional de securitate, organizat cu susținerea NATO — Divizia de Diplomație Publică, a adus în România participanți cu o vastă experiență profesională ce aduc în dezbatere, potrivit agendei, provocările clasice și emergente de securitate din zona Mării Negre și regiunea Balcanilor, temele de discuție vizând securitatea energetică, cooperarea economică în cele două regiuni, securitatea cibernetică, acțiunile de război informațional sau militarizarea regiunii Mării Negre.

Manifestarea este organizată atât în cadrul unor sesiuni deschise cât și pe paneluri cu participare restrânsă ce se adresează doar specialiștilor, conform regulilor Chatham House, temele aducând în dezbatere abordarea în mod unitar, mai ales prin prisma aspectelor din domeniul securității, a evoluției evenimentelor din ultimii ani din regiunea Balcanilor și a Mării Negre, importanța strategică a Mării Negre după anexarea ilegală a Crimeei, declanșarea conflictului din estul Ucrainei și militarizarea Mării Negre, provocarea cu care se confruntă statele din Balcani din prisma afluxului migrator din perioada 2015-2016, coeziunea la nivelul UE, importanța vitală, de securitate, pe care o reprezintă zona Mării Negre și a Balcanilor, pentru România.

Lucrările din prima zi au fost deschise de președintele New Strategy Center, Ionel Nițu, cu participarea primarului Constanței, Decebal Făgădău, rectorului Universității Ovidius, prof. dr. Sorin Rugină, și directorului Institutului Diplomatic Român, Dan Petre.

La dezbaterile din cadrul celor patru paneluri, "Security challenges in the Black Sea area and the Balkans", "Cyber security and its growing challenges", "Energy security: a common issue in the Balkans and the Black Sea" și "The Balkans and the Black Sea area — confrontation region for the information war", au participat oficiali români și din cadrul NATO, reprezentanți ai mediului academic și de specialitate din SUA, Marea Britanie, Israel, Germania, Italia, Polonia, Olanda, Turcia, Georgia, Azerbaidjan, Ucraina, Republica Moldova, Grecia, Bulgaria, Serbia, Croația și Muntenegru.

AGERPRES/(AS — autor: Dan Mihăescu, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe