Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 29 mai /Agerpres/ - Alteţa Sa Regală, Charles, Prinţ de Wales, a vorbit, luni, în discursul său ţinut cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii 'Babeş-Bolyai' (UBB) despre motivele pentru care vine atât de des în România.

'Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul e, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare. Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie - identitatea voastră şi întregul vostru potenţial. Toată energia pe care o puteţi pune în mişcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume', a afirmat Alteţa Sa Regală, cu ocazia discursului rostit în cadrul ceremoniei.

ASR Prinţul de Wales şi-a început discursul în limba română, mulţumind celor prezenţi pentru 'onoarea' de a-i acorda titlul de Doctor Honoris Causa al 'celei mai vechi universităţi din România'.

'Domnule rector, doamnelor şi domnilor, sunt profund mişcat şi foarte recunoscător pentru marea şi deosebita onoare pe care mi-o faceţi în această amiază', a spus Prinţul de Wales. El precizat că se împlinesc 'exact' 20 de ani de la prima sa vizită în România, în Transilvania, în 1997 şi a evocat frumuseţea acestei regiuni şi puternica impresie pe care a lăsat-o asupra lui atunci.

'Este rar, poate chiar unic în Europa, să găseşti peisaje productive atât de bine păstrate şi funcţionale, la o scară atât de mare', a mai spus Prinţul de Wales, care a subliniat uimirea sa în faţa bogăţiei naturale a României, amintind că în acest areal există 200 de specii de fluturi, pe când în Marea Britanie sunt doar 40.

Acesta a vorbit, în discursul său, şi despre importanţa micilor ferme, din România sau restul Europei, care au, după cum au arătat unele studii ale UE, o productivitate la hectar de două ori mai bună comparativ cu fermele mari, dar şi despre importanţa sustenabilităţii acestora pe piaţă, prin conexiunile necesare, pentru ca ele să poată rezista, dată fiind importanţa lor în menţinerea unei agriculturi prospere şi ecologice.

'Noi, toţi cei din restul lumii, avem ceva de învăţat de la aceste peisaje cultivate ale Transilvaniei. Au deopotrivă o semnificaţie spirituală, cât şi socială, economică şi ecologică. Dar acest lucru contează, în mai cinicele vremuri de astăzi, când există aşa o obsesie a eficienţei şi a comodităţii? Da, contează, pentru că esenţialul este că în acele peisaje omul trăieşte încă în armonie cu natura', a spus Prinţul de Wales.

Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost înmânat Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales de rectorul Universităţii 'Babeş-Bolyai', acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, şi de preşedintele Senatului universităţii, pr. prof. dr. Ioan Chirilă.

Distincţia a fost acordată în urma votului din data de 8 mai 2017 al Senatului UBB, în semn de recunoaştere a contribuţiei deosebite a Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales în domeniul valorificării patrimoniului cultural românesc, al promovării valorilor istorice multiculturale, al cunoaşterii mediului spiritual şi natural românesc peste hotare, precum şi pentru întărirea cooperării dintre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi România.

'Prin proprietăţi, prin fundaţii şi asociaţii, prin încurajarea investiţiilor şi a competiţiei, prin interesul pentru restaurarea monumentelor şi protecţia naturii, dar mai ales prin exemplul personal, prinţul de Wales a devenit un adevărat protector al Transilvaniei şi al României. De la Viscri, din centrul Transilvaniei istorice, şi până la Săpânţa, în inima Maramureşului istoric, Alteţa Sa Regală, cu ajutorul Trustului 'Mihai Eminescu', al altor organizaţii, fundaţii şi asociaţii, dar mai ales cu ajutorul oamenilor inimoşi care-l înconjoară şi preţuiesc, lasă sigilii perene, în vederea conservării tradiţiilor istorice şi a naturii neîntinate. (...) Prinţul Charles se constituie într-un adevărat ctitor, reconciliind natura cu istoria, credinţa cu arhitectura, modernitatea cu monumentele trecutului', a spus şi rectorul Ioan - Aurel Pop, în discursul său rostit cu ocazia ceremoniei.

Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai", Ioan-Aurel Pop, a evocat, în discursul său pentru ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Alteţei Sale Regale Charles, Prinţ de Wales, legăturile acestuia cu ţara noastră, precizând înrudirea sa cu dinastia Basarabilor şi pe cea cu Regina Maria a României.

Printre personalităţile care au primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB se mai Mario Vargas Llosa, cancelarul Angela Merkel, Regele Mihai I al României, Papa Benedict al XVI-lea, Bartolomeu, patriarhul ecumenic, Bronislaw Geremek, Jacques Le Goff, Hans-Adam al II-lea, principe de Liechtenstein.

La data de 31 mai 2014, Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, a primit şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, festivitatea având loc atunci în Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept.

Prinţul Charles manifestă un deosebit interes pentru România. Începând din 1997, a vizitat România de mai multe ori şi s-a implicat în păstrarea patrimoniului cultural românesc. În 2006, şi-a achiziţionat în satul braşovean Viscri o fostă proprietate a unei familii de saşi, o căsuţă veche construită în 1758. În prezent, are mai multe proprietăţi în România. AGERPRES / (A, AS - autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.