Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Craiova, 4 mai /Agerpres/ - Cadre didactice ale Universităţii din Craiova (UCV) au fost recompensate cu granturi interne cuprinse între 500 şi 5.000 de lei, iar cercetătorii cu cele mai bune rezultate au primit o serie de distincţii, în cadrul Galei Excelenţei în Cercetare, organizată în contextul împlinirii a 70 de ani de învăţământ superior la Craiova.

"Cadrele didactice au fost recompensate cu granturi interne sub forma unor premii cu valori cuprinse între 500 şi 5.000 de lei. Volumul total al finanţării atrase prin contracte de cercetare s-a ridicat la 6.302.714 lei în 2015, respectiv 6.306.921 lei în 2016. Au fost acordate distincţii pentru cercetătorii cu cele mai bune rezultate, premii pentru 'Recunoaştere academică', 'Soluţii inteligente', 'Parteneriate strategice' şi 'Cercetători asociaţi'. Trofeul de excelenţă în cercetare a fost primit de primii trei clasaţi. Departamentele cu cel mai bun punctaj au luat trofeul de excelenţă", au informat organizatorii.

Rectorul Universităţii, Cezar Spînu, a atras atenţia asupra importanţei cercetării aplicate, care constituie "cheia succesului", alături de cercetarea fundamentală din laborator. În cadrul evenimentului, organizat pe 26 aprilie, protectorul Radu Constantinescu a amintit că la ediţia a II-a au fost premiaţi şi cercetătorii asociaţi. Ei au reprezentat 10% din producţia cercetării în 2015 şi în 2016, la UCV. De asemenea, el a evidenţiat că, faţă de 2015, când au fost înregistrate aproximativ 1.320 de articole ştiinţifice, în 2016 numărul acestora a fost de 1.115. Domeniile majore de cercetare au fost: ştiinţe sociale, umaniste şi arte, ştiinţe inginereşti şi ştiinţe exacte.

"Faptul că au venit aceşti parteneri industriali ne dă curajul să credem că putem aplica modelele care funcţionează foarte bine de la nivelul UE, ceea ce noi ne dorim foarte mult. Am spus conform devizei UCV: 'Crezi în tine, crezi în UCV!' Atât timp cât cercetarea va fi conectată la realitate, se va cerceta ceea ce trebuie", a precizat organizatoarea Oana Gîngu. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Cristina Tatu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.