COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Deva, 23 apr /Agerpres/ - Trupurile celor doi tineri care şi-au pierdut viaţa în avalanşa produsă sâmbătă în Masivul Retezat au fost predate duminică seara medicilor legişti, după ce echipa de salvamontişti şi jandarmi montani, care le-a recuperat de la locul accidentului, a ajuns în zona Cârnic, unde au putut urca maşinile Serviciului de Medicină Legală Hunedoara.

Medicii legişti vor efectua necropsia celor două victime şi vor stabili cauza morţii celor doi minori.

Avalanşa în care au decedat adolescenţii Dor Geta Popescu (14 ani) şi Erik Gulacsi (13 ani) a avut loc în zona Şaua Bucurii - Poiana Pelegii, în locul denumit ''Căldarea Berbecilor'', zăpada care a venit la vale antrenând şi resturi de bolovani, a declarat pentru AGERPRES şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

"În principal, avalanşa a fost formată din zăpadă, dar a antrenat şi câţiva bolovani. Cred că trupurile celor doi copii au fost lovite şi de stânci, după care au fost compresate de zăpada grea şi udă", a susţinut Bodean.

În avalanşă au mai fost prinse şi alte cinci persoane, care au necesitat îngrijiri medicale în spital, răniţii aflându-se în prezent în afara oricărui pericol.

Operaţiunea de recuperare a celor doi tineri decedaţi în Retezat a durat 11 ore şi la ea au participat peste 20 de salvamontişti şi jandarmi montani.

"Acţiunea s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu un strat considerabil de zăpadă afânată, cât şi din pricina condiţiilor meteorologice neprielnice - ceaţă, temperaturi sub 10°C, vânt în rafală până la 80 km/h. Echipele s-au deplasat pe traseul Pietrele - Cabana Genţiana - Bordu Tomi - Custura Bucura - Căldarea Berbecilor, iar la întoarcere, de la locul producerii avalanşei în sens invers către Cabana Genţiana - Cârnic'', a precizat căpitanul Iulian Pătru, de la Jandarmeria Hunedoara.

În total, potrivit Jandarmeriei Hunedoara, la acţiunile de salvare şi recuperare din Masivul Retezat au luat parte, în cele două zile, 36 de salvamontişti 18 jandarmi montani.

Doi adolescenţi cu vârstele de 13 şi 14 ani şi-au pierdut viaţa, iar alte cinci persoane au fost rănite în urma avalanşei care s-a produs sâmbătă după amiază în zona Şaua Bucurii - Poiana Pelegii.

Victimele făceau parte dintr-un grup de şapte persoane care se aflau pe un traseu de vară din Retezat, potrivit Salvamont Hunedoara. După ce au fost surprinse de avalanşă în Căldarea Berbecelui, mai multe persoane, dintr-un alt grup de 50 de oameni, aflat în apropiere, au intervenit pentru scoaterea persoanelor din zăpadă.

Poliţia a deschis dosar penal in rem, ancheta fiind coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg. În funcţie de complexitatea ulterioară a cauzei dosarul ar putea fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Salvamontiştii şi jandarmii montani au avertizat, cu două zile înainte, asupra riscului iminent de avalanşă în masivele Retezat şi Parâng, după ce la munte a nins, iar stratul de zăpadă depăşea un metru la peste 1.800 de metri altitudine. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Cristina Tatu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.