Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 21 apr /Agerpres/ - Traficul rutier este întrerupt, vineri dimineaţa, pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale, din cauza zăpezii şi a viscolului, informează, într-un comunicat de presă, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, este vorba de DN26 Vânători - Blăgeşti, în judeţele Galaţi şi Vaslui, DN24D, în judeţul Galaţi, între intersecţia cu DN26 (zona Tuluceşti) şi limita cu judeţul Vaslui, DN24A Murgeni - Fălciu, în judeţul Vaslui, DN24B Albiţa - Huşi, judeţul Vaslui, DN2F Vlădia - Ivăneşti, în judeţul Vaslui, şi DN11A Podu Turcului - Bârlad, în judeţul Vaslui. Probleme pe acest drum sunt şi pe raza judeţului Vrancea.

În judeţul Iaşi, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 28A Târgu Frumos - Paşcani, din cauza ninsorii viscolite.

Centrul Infotrafic mai informează că, din cauza poleiului, traficul rutier pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti a fost deviat de la kilometrul 106 (sensul către Piteşti), pe DN65 prin municipiul Piteşti.

În judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile de la Marea Neagră (Constanţa-Nord, Constanţa-Sud, Midia şi Mangalia).

În jurul orei 05:,30, în judeţul Vrancea, traficul feroviar a fost reluat pe magistrala 500, între staţiile Pufeşti şi Adjud, după remedierea avariei survenite la firul purtător al liniei de contact. AGERPRES/(AS - editor: Oana Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.