COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 apr /Agerpres/ - Primarul Daniel Băluţă a declarat joi că instituie stare de alertă în sectorul 4 din cauza faptului că Rebu, firma care asigură curăţenia în zonă, nu respectă programul de salubrizare stradal.

"Convocăm Comitetul local pentru situaţii de urgenţă. Scopul pe care îl are această convocare are legătură cu instaurarea stării de alertă la nivelul sectorului 4, în concordanţă cu prevederile legii. Discutăm despre un potenţial eşec al serviciului de salubrizare pe care îl identificăm la SC Rebu SA, cea care are în vigoare în acest moment un contract de salubrizare. Din nefericire, asistăm la nişte scene parcă desprinse din filme. Spun de aproximativ 2.000 de recipienţi de colectare a gunoiului ridicate până la această oră, discut despre gunoaie aruncate pe stradă, despre un program de salubrizare stradală nerespectat. Discutăm despre şcoli, spitale şi gospodării în care, din nefericire, gunoiul nu este ridicat de câteva săptămâni", a precizat Băluţă, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că, în ciuda faptului că SC Rebu SA se găseşte sub contract cu Primăria sectorului 4 şi are această concesiune şi obligaţie legală de a presta servicii, firma procedează la ridicarea pubelelor. "Este un demers pe care îl fac cu rea-credinţă şi sunt convins că Justiţia îi va sancţiona pe cei care atentează la sănătatea publică", a spus Băluţă.

Potrivit acestuia, în cadrul şedinţei de joi seară urmează să se stabilească un program de măsuri care trebuie aplicat de îndată în sector.

"Am pregătit pentru ziua de mâine un număr de utilaje, deja cele 1.600 de pubele care au fost furate de SC Rebu SA au fost înlocuite cu altele. Am suplimentat cu utilaje, avem pubele, solicităm şi Primăriei Capitalei sprijin din punctul acesta de vedere", a arătat Băluţă.

Edilul de sector a mai anunţat că a dat în judecată SC Rebu SA din mai multe cauze.

"Una dintre ele este înşelăciune, pentru că au prelungit contractul în mod nejustificat, pentru că nu au respectat legislaţia şi nu au dat niciodată toată documentaţia pe care au strâns-o în aceşti 20 de ani (n.r. de concesiune), modul în care şi-au fundamentat dânşii tarifele, nu ne-au dat pubelele, nu ne-au dat autospecialele pe care le au în dotare, pentru că în concordanţă cu legislaţia românească, la încheierea contractului, prestatorul are obligaţia să predea autorităţii contractante, libere de sarcini, toate obiectele de inventar pe care le are. Societatea nu numai că nu a făcut acest lucru, ci ni le fură. Deci modul în care dânşii acţionează este extrem de ostil, de agresiv şi nu fac altceva decât să încerce prin aceste mijloace să ne oblige să încălcăm legea astfel încât să putem prelungi cu orice preţ acest contract", a susţinut Băluţă.

Totodată, acesta a arătat că are susţinerea Primăriei Capitalei.

"Din nefericire, modul de organizare al SC Rebu SA este unul defectuos, în ideea în care în Consiliul de Administraţie, chiar dacă acţiunile sunt împărţite 50% - 50%, puterea de decizie aparţine celuilalt acţionar şi nu Primăriei Capitalei, întrucât sunt trei reprezentanţi ai acţionarului privat şi doi din partea PMB. De altfel, în comitetul de ieri pentru situaţii de urgenţă, viceprimarul Capitalei a constatat cu stupoare că nu a fost informat despre aceste demersuri pe care societatea comercială le-a făcut", a menţionat Băluţă.

Acesta a mai susţinut că Rebu a avut un contract de concesiune şi din această cauză taxa pe gunoiul menajer a fost achitată direct către această firmă.

"Începând din 11 aprilie, modalitatea de colectare a taxei de către administraţia publică locală a fost schimbată în ideea în care avem o taxă unică pentru persoanele fizice, este o taxă în valoare de 5,3 lei, mai mică substanţial faţă de cea percepută de SC Rebu SA", a arătat edilul sectorului 4. AGERPRES/(A - autor: Sorin Peneş, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.