Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 apr /Agerpres/ - Aniversarea a 25 de ani de activitate a Fundaţiei Hospice Casa Speranţei în România a prilejuit vizita Prinţului Charles, joi, la centrul organizaţiei din Bucureşti, ocazie cu care a fost lansată Campania Hospice 25.

"Aflat în vizită oficială în România, moştenitorul Coroanei Britanice a dorit să îşi arate susţinerea faţă de cauza Hospice, cunoscându-i personal pe copiii şi adulţii care beneficiază de serviciile gratuite de îngrijire paliativă oferite de fundaţie. Întâlnirea a creat premisele unor discuţii detaliate între autorităţile române şi promotorii îngrijirii paliative în România, legate de nevoia uriaşă de servicii de acest tip pe care o resimt în continuare, în România, copiii şi adulţii diagnosticaţi cu boli incurabile", se arată într-un comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES de Hospice Casa Speranţei.

Potrivit sursei citate, Fundaţia Hospice Casa Speranţei din România este membră a familiei Hospices of Hope din UK. Aceasta şi-a început activitatea în 1992, cu o mică echipă, la Braşov. În timp, echipa fundaţiei s-a mărit, iar organizaţia a inaugurat, tot la Braşov, în 2002, primul centru cu servicii integrate de acest tip din ţară. Peste 12 ani a înfiinţat un centru similar, mult mai încăpător, la Bucureşti. Următorul proiect al fundaţiei este deschiderea în acest an a celui de-al treilea centru de tip hospice la Adunaţii-Copăceni, lângă Bucureşti. Centrul socio-medical va fi dedicat copiilor cu boli cu prognostic limitat de viaţă şi familiilor acestora.

"Eforturile neobosite făcute în susţinerea îngrijirii paliative din România au fost recunoscute de către Casa Regală Britanică prin acordarea fondatorului Hospice în România, Graham Perolls, a ordinului de British Empire OBE by the Queen, cât şi a celui de Companion of the Order of St Michael and St George, în 2014.

Odată cu vizita Prinţului de Wales la centrul fundaţiei din Bucureşti, organizaţia a lansat Campania Hospice 25.

Hospice Casa Speranţei a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. Hospice reprezintă cea mai mare fundaţie din ţară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip şi liderul îngrijirii paliative. Organizaţia dispune de două centre cu servicii integrate, în Braşov şi Bucureşti, şi echipe mobile în Făgăraş şi Zărneşti, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. Aceasta a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii şi unităţi proprii pentru internare, la domiciliul pacienţilor şi în spitalele partenere. În cei 25 de ani de existenţă a adus alinare şi speranţă pentru peste 20.000 de copii şi adulţi cu boli incurabile. AGERPRES

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.