Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 mar /Agerpres/ - Academia de Studii Economice va lansa miercuri Programul de studii postuniversitare Managementul Strategic al Ospitalităţii, organizat împreună cu Ecole hoteliere de Lausanne (Elveţia).

Potrivit unui comunicat al ASE, programul va avea o durată totală de 198 de ore de formare în domeniul serviciilor şi al industriei hoteliere, asigurate de specialişti de la Şcoala din Lausanne şi ASE.

Absolvenţii săi vor obţine un certificat de atestare a competenţelor profesionale, recunoscut de Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi un certificat de educaţie executivă, eliberat de Ecole hoteliere de Lausanne.

Totodată, cursanţii interesaţi pot urma, după absolvire, un modul opţional de 5 zile, desfăşurat la Ecole hoteliere de Lausanne.

"La festivitate vor participa reprezentanţi din conducerea ASE şi EHL, ministrul Educaţiei Naţionale - prof. univ. dr. Pavel Năstase, ministrul Turismului - Mircea Titus Dobre, director dezvoltare Lausanne Hospitality Consulting - prof. dr. Ray Junius, membri ai corpului diplomatic, ai Camerelor de Comerţ, ai Consiliului Consultativ al ASE, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din turism, ai administraţiei publice locale, specialişti în domeniul hotelier, profesori şi studenţi ai ASE", arată sursa citată.

Ecole hoteliere de Lausanne, fondată în 1893, este prima de acest profil din lume, cu o mare contribuţie la dezvoltarea turismului în Elveţia şi este considerată de către specialişti ca fiind cea mai performantă pentru formarea de directori şi operatori în industria ospitalităţii, se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.