Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tulcea, 15 mar /Agerpres/ - Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea va decide în perioada următoare dacă va moderniza sau va continua să închirieze vila 'Lake House', cunoscută ca fiind cabana lui Mihail Moruzov, întemeietorul Serviciului de Informaţii al Deltei.

'Contractul de închiriere a vilei lui Moruzov a ajuns la maturitate. Avem acum două variante pe care le analizăm. Prima dintre ele constă în continuarea demersurilor pentru închirierea locaţiei, iar a doua ar însemna stoparea procedurii de închiriere pentru câţiva ani, dacă găsim posibilitatea de a moderniza imobilul prin fonduri europene', a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ, Horia Teodorescu.

Decizia privind închirierea imobilului situat pe malul lacului Câşla se va lua zilele acestea, după ce firma care a închiriat în ultimii cinci ani vila lui Moruzov nu a plătit debite de circa 100.000 de lei.

'Mai avem şi alţi debitori pe care i-am notificat, iar dacă nu se vor respecta termenele din notificări, se va deschide acţiune în instanţă. Pentru CJ orice sumă este importantă, inclusiv acest debit de 100.000 de lei', a precizat preşedintele Teodorescu.

Născut pe data de 16 septembrie 1887, în localitatea Zebil, din judeţul Tulcea, Mihail Moruzov a înfiinţat în anul 1917 Serviciul de Informaţii al Deltei. Datorită activităţii acestui serviciu, el a reuşit să-l captureze pe şeful serviciului de informaţii german din Dobrogea, Friederich Von Mayer, să-i deconspire pe agenţii secreţi din această zonă şi să păstreze neatinse depozitele de muniţii şi alimente ale armatei române.

În anul 1929, Mihail Moruzov a fost numit la conducerea Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române (SSI), după ce a procurat informaţii despre organizaţii de spionaj străine ce activau în România.

În calitate de şef al SSI, a înfiinţat agenturi române în Europa, a pus bazele colaborării cu serviciile de informaţii similare din străinătate, iar în anul 1938 a realizat în întreaga ţară birouri de contrainformaţii, impunându-le angajaţilor acestora reguli de desfăşurare a activităţii.

După abdicarea regelui Carol al II-lea şi preluarea puterii de către Ion Antonescu şi guvernul legionar condus de Horia Sima, Mihail Moruzov a fost arestat şi apoi ucis pe 26-27 noiembrie 1940, la Jilava. După moartea sa, toate bunurile pe care le deţinea au fost confiscate, Aurora Florina Moruzov, singura lui fiică, declarând în anul 2000 că tatăl său a fost arestat din cauză că descoperise că mareşalul Antonescu era bigam.

Timp de 11 ani, Aurora Florina Moruzov a fost în faţa instanţei de judecată pentru a dovedi falsitatea acuzelor aduse de autorităţile statului la adresa fostului şef al SSI, potrivit cărora acesta şi-ar fi însuşit bunuri în valoare totală de peste 300 de milioane de lei. Instanţa i-a dat câştig de cauză.

Printre bunurile care au revenit statului român s-au aflat tabăra Cocoşu din Niculiţel, construită în anii 1930 ca tabără de antrenament pentru grăniceri, şi imobilul de pe malul lacului Câşla, aflat acum în proprietatea CJ. Imobilul, conform ordonanţei nr. 549 din 20 mai 1942, făcea parte din bunurile personale ale lui Moruzov, a fost evaluat în anul 1941 la 10.000.000 lei şi cuprindea circa 50 de hectare de teren arabil, vie, casă, dependinţe, îndiguiri de piatră. De asemenea, mobila din cabană a fost evaluată, potrivit aceleiaşi ordonanţe, la 5.647.000 lei.

În anul 1996, vila a fost mistuită de un incendiu cauzat de un scurtcircuit, potrivit pompierilor. Renovarea efectuată ulterior a păstrat structura iniţială a clădirii, iar la final autorităţile au transformat clădirea într-o vilă de protocol.

În perioada 2009-2010, conducerea CJ şi-a anunţat pentru prima oară intenţia de a închiria imobilul, însă primul contract a fost semnat abia doi ani mai târziu pentru o perioadă de cinci ani. AGERPRES / (A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă) /FOTO PE FLUX/

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.