Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Piteşti, 18 feb /Agerpres/ - Câteva mii de oameni s-au strâns sâmbătă în Piaţa Vasile Milea din centrul municipiului Piteşti, la mitingul organizat de PSD Argeş pentru susţinerea Guvernului Grindeanu.

Oamenii poartă steaguri tricolore şi drapele ale Uniunii Europene, dar şi pancarte prin care îşi exprimă susţinerea pentru actualul guvern.

"Votul meu contează", "Luaţi mâna de pe Guvern" şi "Iohannis, fii preşedintele tuturor românilor" sunt doar câteva dintre mesajele transmise de participanţii la miting.

La acţiune participă piteşteni, cetăţeni veniţi din alte localităţi ale judeţului, dar şi parlamentari şi aleşi locali social-democraţi.

PSD Argeş a anunţat că organizează sâmbătă, la Piteşti, un miting de susţinere a Guvernului Grindeanu, la care sunt invitaţi să participe toţi cei care doresc aplicarea programului de guvernare.

Acţiunea este programată între orele 17,00 şi 19,00, în Piaţa Vasile Milea din centrul municipiului Piteşti, potrivit unui comunicat transmis de PSD Argeş.

"Este un miting autorizat, dedicat tuturor argeşenilor, nu numai pentru membrii şi simpatizanţii PSD, ci pentru toţi cei care vor să se respecte programul de guvernare. Mesajul nostru este de stabilitate, solidaritate şi unitate. În continuare, sperăm că putem trăi împreună, în ţara noastră. România este a tuturor românilor şi nu trebuie divizată de dispute politice şi diferenţe de opinie. Milioanele de voturi primite în 11 decembrie ne obligă să aplicăm proiectul de guvernare", se arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.