LIVE UPDATE A șasea zi de proteste în țară, după abrogarea OUG 13/2017 (GALERIE FOTO)

 •  Social
5706 afişări

Sute de mii de persoane au participat la manifestațiile antiguvernamentale din Capitală și din țară, pentru a șasea zi consecutiv, după abrogarea OUG 13/2017.

44e77434-ecbf-44f3-8838-1faa2033178e

* Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru abrogarea OUG privind modificarea Codurilor penale

* LIVE UPDATE Protest la Guvern: O parte dintre manifestanți au plecat spre Romană, Universitate (GALERIE FOTO)

* Protest în fața Palatului Cotroceni; peste 2.500 de participanți la momentul de vârf (FOTO/VIDEO)

UPDATE ORA 23.35 Timiș: Protestul s-a încheiat în Piața Victoriei; nu au fost înregistrate incidente

Protestul timișorenilor din Piața Victoriei s-a încheiat duminică, la ora 23,00, fără incidente, pe parcursul celor patru ore de manifestații fiind scandate lozinci antiguvernamentale, împotriva lui Liviu Dragnea, a ministrului Justiției, Florin Iordache, a lui Călin Popescu Tăriceanu și a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, a căror demisie a fost cerută de demonstranți.

Potrivit unor surse oficiale, în această seară, în Piața Victoriei au fost permanent, de la ora 20,00, circa 20.000 de manifestanți, cărora li s-au adăugat grupuri, în valuri, de până la 10.000 de oameni.

Au fost scandate lozinci împotriva corupției și a politicienilor considerați de mulțime ca fiind corupți, care s-au repetat sub diferite forme, au fost interpretate imnurile-simbol ale acestor proteste și, periodic, Imnul României, iar o dată, și Imnul UE, în timp ce mesajele înscrise pe pancarte susțineau respectivele lozinci.

Forțele de ordine au apreciat faptul că, în toate serile, participanții la miting au fost extrem de civilizați, inclusiv când au fost organizate marșuri prin oraș, iar în urma lor, în fiecare seară, locul a rămas curat, fără pet-uri sau alte resturi.

Protestul va continua luni seara, de la ora 19,00, tot în Piața Victoriei.

UPDATE ORA 23.12 Dolj: Circa 13.000 de persoane au protestat în Craiova

Circa 13.000 de persoane au protestat duminică seara, în Craiova, acestea participând la un miting în Piața "Mihai Viteazul" — Piața Prefecturii din centrul municipiului, de unde au plecat în marș spre cartierul 1 Mai.

Manifestanții au susținut că vor continua să iasă în stradă până când membrii Guvernului și cei ai conducerii PSD își vor da demisia, unii afirmând însă că doresc ca toate persoanele care au probleme penale să părăsească clasa politică.

Protestatarii din Craiova au venit cu tobe, fluiere și vuvuzele, au purtat pancarte cu mesaje împotriva Guvernului și a unor lideri PSD, au susținut că sunt solidari cu cei din Piața Victoriei și au scandat "București, nu uita, Craiova este a ta!", "PSD nu uita, ți-ai pierdut încrederea!","Refuz acest abuz!", "Demisia".

Din cartierul 1 Mai, o parte a demonstranților s-a întors în centrul Craiovei.

Protestul s-a încheiat în jurul orei 23,00.

UPDATE ORA 23.15 Arad: Peste 2.500 de persoane au protestat împotriva PSD și a Guvernului Grindeanu

Peste 2.500 de persoane — copii, adolescenți, adulți, dar și vârstnici, au protestat duminică seară în centrul municipiului Arad, scandând lozinci antiguvernamentale și împotriva PSD și, de asemenea, au cerut demisia Guvernului Grindeanu, chiar dacă s-a anunțat la portavoce că hotărârea de abrogare a OUG 13 a fost publicată în Monitorul Oficial.

În cursul protestului, coloana de protestatari a mărșăluit de câteva ori pe Bulevardul Revoluției, artera principală a municipiului reședință de județ, între Piața Podgoria și Teatrul Clasic 'Ioan Slavici'.

Protestatarii s-au oprit de câteva ori și în fața clădirii unde se află sediul PSD, scandând lozinci anti-PSD și antiguvernamentale, ocupând carosabilul și perturbând circulația rutieră și, de asemenea, cea a tramvaielor.

Mulți dintre protestatari au fost dotați cu drapele tricolore, dar și cu vuvuzele în care suflau făcând un zgomot foarte mare, în vreme ce alții scandau lozinci anti guvernamentale și anti-PSD, cum ar fi: 'PSD Ciuma Roșie', 'Rușine! Rușine să vă fie!', 'Ultima soluție! Înc-o Revoluție!', 'Trădătorii' și purtând pancarte pe care scria: ' Democrație, bun simț, respect', 'Jos labele de pe Codul Penal', 'În democrație hoții stau la pușcărie. Toți!', 'Asta e trădare, nu e guvernare'.

La un moment dat, protestatarilor li s-au alăturat câteva zeci de membri ai galeriei echipei de fotbal UTA 'Bătrâna Doamnă', dotați cu vuvuzele și tobe.

După ora 22,30, protestatarii din Piața Revoluției din Arad au început să plece către casele lor.

În cursul acțiunii de protest nu au fost înregistrate incidente.

UPDATE ORA 22.59 Iași: Piața Unirii, neîncăpătoare pentru peste 25.000 de manifestanți

Piața Unirii din centrul Iași a fost neîncăpătoare duminică seara pentru cei peste 25.000 de manifestanți care au fost la protestul antiguvernamental la momentul de vârf.

Potrivit unor estimări ale forțelor de ordine, e posibil ca numărul celor care au venit la protest să fi fost mai mare, având în vedere că unele persoane nu au participat la protest pe întreaga durată a acestuia.

Manifestanții, bătrâni, adulți sau tineri ori studenți spuneau că nu se mulțumesc doar cu abrogarea Ordonanței 13/2017 și că solicită demisia Guvernului.

"Am venit aici să îi dăm afară pe golanii ăștia. PSD-ul să rămână, dar cu alt Guvern. Nu cu hoții care au venit și cu Dragnea care îi manipulează", a declarat Ion Andone, unul dintre protestatari.

O tânăra a declarat că a venit în Piața Unirii pentru că își doreste "normalitate".

"Vrem normalitate în România. Nu vrem o țară de hoți. Ne-am săturat de atâta hoție. Unii din membrii familiei noastre sunt
nevoiți să plece la muncă în strainatate pentru a avea un trai decent. Ordonanța trebuia să cadă, nu sunt jurist, dar cred că
această ordonanță trebuie să se desființeze. Probabil că vor fi consecințe, pe termen scurt să fi beneficiat de această ordonanță cineva", a declarat Marian Lavric.

Alți tineri susțin că au ieșit din casă pentru că "ordonanța este un abuz la adresa bunului simț al românilor. Vrem să cadă această ordonanță. Nu mai vrem să se protejeze hoții. Mai protestez pentru că vreau o viață normală în țara mea, să nu mai fie corupție, să dispară hoția, să se pună la punct un plan de guvernare așa cum e în alte țări unde toată lumea trăiește normal", a mai spus o tânără mamă care a venit în Piața Unirii la protest împreună cu cei doi copii ai săi.

Spre deosebire de serile trecute, manifestanții au ieșit cu drapelul național, dar au fluturat și steagurile Uniunii Europene și SUA.

Dupa ce au mărșăluit pe străzile din centru, manifestanții s-au întors în Piața Unirii, unde au aprins lanternele de la telefoanele
mobile și au intonat imnul național. Nu au lipsit nici scandările antiguvernamentale, împotriva corupției sau a PSD și liderului său, Liviu Dragnea.

Manifestanții din Piața Unirii din Iași au plecat acasă dupa mai bine de șase ore de protest, în jurul orei 23,00 oamenii începând să părăsească masiv piața.

Deși OUG 13 a fost abrogată, mulți dintre cei ieșiți în Piața Unirii au declarat că problema de fond, corupția, rămâne prezentă la nivelul clasei politice. Au fost voci care au spus că vor continua să iasă în stradă și în zilele următoare până la schimbarea Guvernului.

UPDATE ORA 22.50 Prahova: Protestul din Ploiești s-a încheiat cu intonarea imnului

Protestul din municipiul Ploiești la care au participat, în momentul de vârf, aproximativ 7.000 de persoane, s-a încheiat, duminică seară, după patru ore cu intonarea imnului de stat.

Ca în fiecare seară, manifestanții s-au adunat în centrul orașului, au mers în marș până la sediul PSD, unde au scandat "Hoții!", "DNA să vină să vă ia!", "PSD — ciuma roșie" și i-au huiduit pe Liviu Dragnea și premierul Sorin Grindeanu, iar apoi au plecat în coloană spre Piața Mihai Viteazul, însoțiți de forțele de ordine care au oprit traficul pe traseu ori l-au restricționat.

Protestatarii au revenit în centrul orașului pe care l-au blocat timp de aproximativ 15 de minute și s-au îndreptat din nou spre sediul PSD, manifestația încheindu-se după patru ore cu intonarea imnului de stat.

Acțiuni similare, însă de dimensiuni mult mai mici, au avut loc, potrivit autorităților, în municipiul Câmpina și în orașele Mizil și Urlați.

UPDATE ORA 22.30 Brașov: Protestul s-a încheiat fără incidente; 10.000 de oameni la momentul de vârf al marșului

A șasea zi de proteste de la Brașov s-a încheiat la ora 22,00, în Piața Sfatului, fără incidente.

Numărul protestatarilor la ora de vârf al marșului organizat duminică seara pe străzile din centrul orașului, cu plecare din Piața Sfatului, a fost de 10.000, potrivit forțelor de ordine.

Ei au cerut demisia Guvernului Grindeanu și formarea unui nou guvern, scandând lozinci printre care "Demisia", "Hoții-Hoții", "Nu cedăm", "Venim și mâine".

Sâmbătă seara a fost cel mai mare număr de manifestanți înregistrat la protestele din ultimele zile de la Brașov — circa 15.000.

Acțiunea de protest organizată în toate cele șase zile nu a avut autorizație. Organizatorul protestelor a anunțat duminică seara că luni, la ora 18,00, brașovenii sunt așteptați din nou în stradă, în fața Prefecturii.

UPDATE ORA 22.23 Cluj: Peste 50.000 de persoane au protestat împotriva Guvernului Grindeanu și a PSD

Peste 50.000 de persoane, în momentele de vârf, au participat duminică seară la protestul organizat la Cluj-Napoca, potrivit estimărilor jandarmilor.

Protestatarii au scandat lozinci antiguvernamentale și anti PSD și au cerut demisia Guvernului Grindeanu.

La ora 22,00, ei au cântat Imnul României, iar apoi au început să se disperseze.

În cursul serii a avut loc un marș prin zona centrală a orașului, protestatarii au aprins luminițe și au asistat la un concert susținut de o formație din SUA. Cei doi membri ai trupei au spus la microfon că cele trei piese cântate sunt dedicate celor care luptă împotriva corupției.

În timpul protestului nu au fost înregistrate incidente.

Sâmbătă seara, la protestul de la Cluj-Napoca au participat peste 40.000 de persoane.

UPDATE ORA 22.16 Galați: Peste 6.000 de persoane au protestat pe străzile municipiului și în fața Prefecturii; manifestația s-a încheiat

Peste 6.000 de persoane au mărșăluit pe străzile din centrul municipiului Galați și au protestat duminică seara în fața Prefecturii, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Județean de Jandarmi.

Manifestanții sunt în continuare nemulțumiți și spun că vor continua să iasă în stradă până când Guvernul și Parlamentul vor scăpa de persoanele care au probleme cu justiția. Protestatarii au suflat în fluiere și vuvuzele, au agitat drapele naționale, pancarte și au strigat 'Demisia!', 'Altă întrebare/ marș la închisoare', 'La închisoare, nu la guvernare!', 'Hoții', ,,Toate partidele, aceeași mizerie".

Manifestanții părăsesc platoul din fața Prefecturii Galați.

În zonă mai rămân doar câteva mașini de poliție și jandarmi.

UPDATE ORA 22.16 Sibiu: Protest fără precedent; 40.000 de manifestanți solidari cu președintele Iohannis

Aproape 40.000 de sibieni, potrivit unor estimări oficiale, au manifestat duminică seara pe principalele bulevarde din Sibiu, dar și pe strada din fața casei președintelui Klaus Iohannis, scandând lozinci precum "Iohannis, nu uita, Sibiu-i de partea ta".

Manifestația de duminică seara a înregistrat cea mai mare participare comparativ cu serile din zilele precedente ale săptămânii, fiind și cel mai însemnat protest după Revoluția din 1989. Au ieșit în stradă, în municipiul Sibiu, aproape 40.000 de oameni, în contextul în care populația este de 155.000 de locuitori permanenți, potrivit cifrelor oficiale ale Primăriei.

Deși a fost așteptat în stradă de manifestanți, președintele Klaus Iohannis și soția nu au fost duminică seara la Sibiu, ci la București. Aceștia au fost prezenți în cursul dimineții la slujba de la biserica din Sibiu.

Cu steaguri, vuvuzele și pancarte, zecile de mii de oameni au străbătut traseul de la Revoluția din 1989. În Piața Mare s-a intonat imnul, s-au aprins lanterne, luminile de la telefoanele mobile, au fost înălțate lampioane iar pe clădiri au fost proiectat lasere.

Manifestanții au cerut demisia Guvernului și au scandat lozinci împotriva PSD—"Hoții", "Rezistăm", "România, trezește-te!".

Protestul este avizat de Primărie și Jandarmerie.

UPDATE ORA 21.57 Dolj: Circa 7.000 de persoane protestează în Craiova

Circa 7.000 de persoane protestează, duminică seara, în Craiova, acestea participând la un miting în Piața "Mihai Viteazul" — Piața Prefecturii din centrul municipiului, de unde au plecat în marș spre cartierul 1 Mai.

Protestatarii susțin că vor continua să iasă în stradă până când membrii Guvernului și cei ai conducerii PSD își vor da demisia, însă unii doresc ca toate persoanele care au probleme penale să părăsească clasa politică.

Manifestanții din Craiova au venit cu tobe, fluiere și vuvuzele, poartă pancarte cu mesaje împotriva Guvernului și a liderilor PSD, susțin că sunt solidari cu cei din Piața Victoriei și scandează "București, nu uita, Craiova este a ta!", "PSD nu uita, ți-ai pierdut încrederea!"; "Refuz acest abuz!", "Demisia".

UPDATE ORA 21.53 Incidente la manifestația de protest organizată la Bistrița
Manifestația de protest organizată duminică seara la Bistrița s-a încheiat cu incidente, după ce mai multe persoane au încercat să forțeze cordonul de jandarmi pentru a pleca într-un al doilea marș pe străzile orașului, două persoane primind ulterior avertismente verbale.

Protestul de duminică a fost atipic față de ultimele zile, având în vedere că au fost comunicate două ore de începere, 17,00 și 19,00, în condițiile în care începând de joi adunările erau stabilite pentru ora 19,00. Din acest motiv, la ora 17,00, în piața din fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud erau prezente doar câteva persoane, numărul acestora urcând în jurul orei 19,00 la circa 2.000.

La ora 19,00, cei prezenți au pornit în marș pe străzile Bistriței, însoțiți de jandarmi și polițiști, pe un traseu de două ori mai scurt decât cel obișnuit. Marșul a durat o oră, timp în care numărul protestatarilor a crescut constant, ajungând până la aproape 5.000 de persoane.

Oamenii au scandat lozinci împotriva PSD și liderului Liviu Dragnea și au cerut demisia guvernului.

În momentul în care marșul a ajuns în zona centrală, la ora 19,50, clopotele Bisericii Evanghelice au început să bată, deși acestea sunt acționate în mod normal pentru a marca sferturile și jumătățile de oră, precum și orele fixe. Preotul paroh al Bisericii Evanghelice a urmărit de la geam coloana de manifestanți.

La ora 20,00, protestatarii au revenit în fața prefecturii, scandând și fluturând steaguri tricolore.

În mai puțin de jumătate de oră, un grup de manifestați a luat inițiativa plecării într-un nou marș, aceștia fiind opriți de către jandarmi. Protestatarii au început să își manifeste nemulțumirea verbal și au încercat să folosească o altă ieșire din piață pentru a pleca în marș. Acțiunea a fost din nou oprită de jandarmi, care le-au explicat că pot să rămână să protesteze doar în piața din fața prefecturii.

Două persoane dintre cele care au încercat forțarea cordonului de jandarmi au fost legitimate.

"La finalul manifestării de protest din această seară, jandarmii au identificat două persoane care, după modul de comportare și după halena pe care o aveau, duceau cu gândul la consumul de băuturi alcoolice. Ca urmare, au fost extrase din mulțime cele două persoane, au fost legitimate, după care au fost doar avertizate verbal și li s-a atras atenția că la adunările publice, mai ales unde se adună public numeros, nu se pot prezenta sub influența băuturilor alcoolice", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean, Georgeta Cășvan.

După aceste incidente, protestatarii au început să plece spre casă, manifestația încheindu-se puțin după ora 21,00, când în piață mai rămăseseră doar câteva zeci de persoane.

UPDATE ORA 21.53 Mureș: Peste 2.000 de persoane protestează la Târgu Mureș

Peste 2.000 de persoane adunate în fața Instituției Prefectului — Județul Mureș au cerut, duminică seara, demisia premierului Sorin Grindeanu și a întregului său cabinet, dar și a lui Liviu Dragnea din fruntea Partidului Social Democrat (PSD), ca urmare a modului în care au fost elaborate și emise OUG de modificare a codurilor penale și proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse.

În timpul protestelor de la Târgu Mureș, manifestanții au scandat lozinci precum "Chiar dacă ați fost votați, n-aveți dreptul să furați!", "PSD — Ciuma roșie!", "DNA să vină să vă ia!", "Abrogați și plecați!", "Jos Guvernul!'', "Nu vrem hoție, vrem democrație!", "Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!", "Data viitoare mergeți la votare!".

Protestatarii au arătat că, prin abrogarea ordonanței, s-a câștigat o bătălie prin faptul că a fost provocată "reacția speriată a premierului", însă e nevoie ca actualul cabinet să își depună mandatul, iar formațiunea majoritară să formeze alt Guvern, întrucât actualul nu ar mai avea credibilitate.

Proteste de mai mică amploare, la care au luat parte circa 200 de persoane, au fost organizate și în municipiul Sighișoara.

UPDATE ORA 21.45 Satu Mare: Peste 2.500 de protestatari au cerut demisia Guvernului

Circa 2.500 de persoane protestează, duminică seara, în centrul municipiului Satu Mare, cerând demisia Guvernului pentru modul în care a procedat cu ordonanța de urgență de modificare a Codurilor penale.

Ca în fiecare seară, protestatarii s-au adunat în Pasajul Corneliu Coposu și au pornit spre sediul PSD Satu Mare, unde au scandat "Ați abrogat, acum plecați". Un protestatar a lipit pe ușa sediului PSD o coală cu inscripția "Demisia". Ei au scandat lozinci antiguvernamentale precum "Hoții!", "DNA să vină să vă ia!", "Hoții vin, noaptea când dormim!", "Ciuma Roșie", "Toate partidele, aceeași mizerie".

Protestatarii s-au deplasat în fața Tribunalului Satu Mare, după care s-au oprit în fața sediului ALDE, unde au scandat "ALDE și PSD, aceeași mizerie". Conform estimărilor, la acest miting au participat peste 2.500 de persoane.

Ulterior, protestatarii au ajuns în Piața 25 Octombrie, unde au cântat în cor imnul național, reluându-și traseul spre sediul PSD și Pasajul Corneliu Coposu.

Autorizația de desfășurare a protestului este valabilă până la ora 24,00.

UPDATE ORA 21.37 Sălaj: Aproximativ 1.000 de persoane au protestat la Zalău

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat duminică seară, pe străzile municipiului Zalău, și au scandat lozinci împotriva PSD, Guvernului și a lui Liviu Dragnea, protestatarii oprindu-se în fața primăriei și a sediului social-democraților.

Mobilizarea la protest s-a făcut prin intermediul unui eveniment creat pe Facebook, în care organizatorii anunțau 16.30 ca oră de debut și un traseu prin mai multe cartiere ale orașului, ce ar fi urmat să se încheie în jurul orei 21.00.

Protestarii s-au adunat în centrul Zalăului, locul obișnuit de întâlnire, mai greu decât estimaseră organizatorii, astfel încât s-a plecat în marș prin oraș în jurul orei 19.30. Traseul inițial a fost scurtat, în jurul orei 20.30 grupul de participanți la protest făcând un popas în fața primăriei, iar apoi în fața sediului PSD.

Pe traseu s-au scandat lozinci precum "PSD, ciuma roșie" sau "Jos Guvernul", dar și de mobilizare a cetățenilor din cartiere pentru a se alătura manifestării.

Protestul s-a finalizat, fără incidente, în jurul orei 21.00.

UPDATE ORA 21.27 Peste 27.000 de protestatari în stradă la Timișoara

Peste 27.000 de timișoreni au venit în Piața Victoriei, duminică seara, până în jurul orei 21,00, pentru a continua seria manifestărilor îndreptate împotriva guvernanților.

Piața Victoriei a devenit neîncăpătoare pentru manifestanți, fiind câteva mii care au rămas în afara acesteia, pe străzile laterale. La ora transmiterii acestei știri încă mai sunt grupuri de oameni care vin să protesteze, manifestația din această seară fiind cea mai mare din punct de vedere al prezenței numerice comparativ cu serile trecute.

Protestatarii cer demisia actualului guvern, a lui Liviu Dragnea și a lui Călin Popescu Tăriceanu.

''Recunoaștem că PSD a câștigat alegerile, dar domnul Dragnea să plece. Noi nu vă lăsăm'', cer demonstranții.

Se scandează ''Trădătorul'', ''Hoții', ''Noaptea, ca hoții'' și lozincile deja cunoscute, iar manifestanții huiduie și folosesc vuvuzele, amplificând vacarmul.

Spre deosebire de serile precedente, când în piața centrală se intona periodic Imnul național al României, în această seară s-a difuzat și Imnul UE, înregistrat audio.

UPDATE ORA 21. 26 Caraș-Severin: Câteva sute de persoane au protestat la Reșița

Câteva sute de persoane au ieșit și duminică seara în centrul municipiului Reșița pentru a protesta, cu speranța, conform declarațiilor unora dintre ei, că ''lucrurile se vor normaliza'' în România.

''Am ieșit și acum în stradă, pentru că doleanțele noastre sunt mult mai multe, decât aceste ordonanțe. Protestăm față de numărul mare de parlamentari, deputați și senatori, care au salariile pe care le au, în timp ce nouă nu ne ajung banii de la o lună la alta. Protestăm și pentru faptul că această ordonanță, deși a fost abrogată, noi credem că va intra, undeva, ca o lege. Noi știm că nu se lasă. Prin urmare, soluția este să stăm, în continuare, în stradă. De fapt, vrem demisia Guvernului și o schimbare totală, în bine. Acum, mă văd ca în 1989, unde mă aflam acum 27 de ani. Au furat mult prea mult, iar în prezent dau legi ca să scape basma curată'', a susținut un participant aflat la manifestație.

Majoritatea protestatarilor au spus că nu mai au încredere în actualul Guvern și solicită venirea altora, care să formeze un Guvern competent. Unii dintre ei au afirmat că vor alegeri anticipate, pentru că ''românii au învățat din greșeala făcută prin neparticiparea la parlamentare''.

UPDATE ORA 21.22 Dâmbovița: Aproximativ 500 de persoane au protestat, duminică, pe străzile Târgoviștei

Circa 500 de persoane au protestat, duminică seara, pe străzile municipiului Târgoviște, jumătate față de numărul celor veniți cu o zi înainte.

Este a cincea zi de proteste în municipiu, ca și cele anterioare și acesta a fost anunțat pe Facebook. Oamenii s-au strâns începând cu ora 18,00 pe platoul Prefecturii Dâmbovița.

Manifestarea a fost una pașnică.

Însoțiți de Poliție și jandarmi, protestatarii au mers pe arterele din centrul Târgoviștei. Circulația nu a fost blocată, manifestanții fiind îndrumați de polițiști și jandarmi să meargă pe o singură bandă de circulație a drumului.

Participanții la manifestare au scandat ''PSD, ciuma roșie!'', ''Rușine!'', ''Și voi și voi veniți cu noi'', ''Ieșiți din casă, dacă vă pasă!'', ''Jandarmeria, jos pălăria!'', ''Uniți salvăm toată România!'', ''Hoții!''.

Protestatarii s-au oprit pentru scurt timp în fața sediilor PSD și PNL din Târgoviște, ambele aflate în zona centrală a municipiului. Când au ajuns în fața sediului PSD Dâmbovița au strigat ''PSD, ciuma roșie!'' și au huiduit, iar în fața sediului PNL Dâmbovița au scandat ''PNL, PSD, aceeași mizerie!'', ''E și vina voastră!''.

UPDATE ORA 21.19 Constanța: Peste 8.000 de protestatari au scandat împotriva premierului și a președintelui PSD

Peste 8.000 de protestatari au scandat, timp de aproape 15 minute, în fața sediului organizației județene PSD, sloganuri împotriva premierului și a președintelui partidului, reclamând lipsa de voință reală pentru a stopa modificările aduse legislației penale prin ordonanțe de urgență.

Coloana protestatarilor, însumând peste 8.000 de persoane în jurul orei 21,00, s-a pus în mișcare după ce a scandat în fața sediului PSD — "Ceaușescu n-a murit, este Dragnea travestit !" și "Grindeanu nu uita, noi îți vrem demisia !", și-a continuat drumul pe Bulevardul Tomis către Spitalul Clinic Județean de Urgență, unde i se va alătura un alt grup de manifestanți.

Pe drum, înaintea intersecțiilor rutiere, cei care conduc lunga coloană de manifestanți, opresc grupul pentru comasare, animându-i pe participanți cu sloganuri de genul: "Cine nu sare, nu vrea schimbare" și "PSD nu uita! Noi îți vrem demisia!".

UPDATE ORA 21.18 Argeș: Peste 1.000 de oameni la protestul de la Pitești

Peste 1.000 de oamenii participă, duminică seară, la un nou protest organizat la Pitești, al șaselea după aprobarea, pe 31 ianuarie, a ordonanței de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de Procedură penală.

Protestatarii s-au strâns inițial în Piața Vasile Milea din centrul municipiului, în fața sediului Instituției Prefectului Argeș, unde au scandat "Vrem justiție, nu corupție!", "Hoții!" și "DNA să vină să vă ia!". Au existat, în plus, scandări prin care se solicita demisia Guvernului.

Oamenii au plecat ulterior în marș prin zona pietonală din centrul municipiului, până în piața din fața Primăriei Pitești.

Unii dintre participanții la miting au declarat că numărul lor este mai redus din cauză că mulți dintre cei care au fost prezenți în stradă în serile precedente au plecat să protesteze la București.

Acțiunea de protest a fost organizată prin intermediul rețelelor de socializare și se desfășoară în baza unei autorizații eliberate de autoritățile locale.

UPDATE ORA 21.14 Bihor: Aproape 3.000 de orădeni cer demisia Guvernului și alegeri anticipate

Aproape 3.000 de orădeni au ascultat duminică seara, în Piața Unirii, 'Declarația bihorenilor cinstiți și responsabili către țară', o proclamație în 12 puncte prin care se cer demisia Guvernului, alegeri anticipate, numirea unui ministru al Justiției independent politic, modificarea legislației electorale, depolitizarea funcțiilor publice.

'Mesajul zilei de azi către guvernanți este demisia acestui Guvern. Pentru că au demonstrat că nu sunt un partener de încredere pentru români, care nu mai au încredere în acest guvern. E trist să constatăm acest lucru la un timp atât de scurt, după ce PSD-ul a câștigat aproape en fanfarre alegerile parlamentare, dar și-au făcut-o cu mâna lor. Abrogarea ordonanței este doar o mică parte a problemei care trebuie rezolvată în această țară', a declarat, pentru AGERPRES, Sebastian Duma, organizator al protestului și cel care a citit proclamația respectivă.

Alte revendicări din proclamație sunt demisia din fruntea Camerei Deputaților a lui Liviu Dragnea și din cea a Senatului a lui Călin Popescu Tăriceanu; eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală, reținerea, arestarea sau percheziționarea demnitarilor; stabilirea interdicției exprese prin lege ca politicienii condamnați la închisoare chiar și cu suspendare, sau inculpații urmăriți penal să nu mai poată ocupa funcții de demnitate publică; modificarea legislației electorale în așa fel încât "să permită cu adevărat participarea la viața publică și politică a țării, fără îngrădiri cum este de exemplu lista de 200.000 de semnături.

Ultima revendicare vizează organizarea de alegeri anticipate. "Nu mai putem avea încredere într-un parlament în care majoritatea este deținută de aceeași oameni care au girat acțiunile inconștiente și de-a dreptul criminale ale Guvernului Dragnea — Tăriceanu — Grindeanu. Mâine, toți acești oameni vor relua ofensiva împotriva Justiției, dar de data asta în Parlament", a spus Sebastian Duma.

Câțiva protestatari au cerut să fie adăugat și votul obligatoriu, ca alt punct al proclamației.

Miile de orădeni au pornit la ora 20,30 în marșul de protest prin municipiu, declarația-proclamație urmând să fie citită de alte două-trei ori. Potrivit autorizației de desfășurare a manifestației, marșul ar trebui să se încheie la ora 23,00.

UPDATE ORA 21.06 Sibiu: Peste 35.000 de protestatari cer demisia Guvernului

Peste 35.000 de persoane mărșăluiau duminică seara, în jurul orei 21,00, pe bulevardele centrale din municipiul Sibiu, în semn de protest față de guvernul actual, potrivit unor surse oficiale.
Oamenii cer demisia Guvernului și au pancarte cu lozinci anti-PSD.

Acest protest este unul avizat de către Primărie și Jandarmerie, autorizația emisă fiind valabilă până pe 15 februarie.

Traseul aprobat pentru deplasarea protestatarilor este asemănător cu cel de manifestațiile de la Revoluția din decembrie 1989.

"Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Municipiul Sibiu a analizat și avizat favorabil cererea formulată de către o persoană fizică cu privire la organizarea unui marș și protest împotriva actelor normative privind grațierea și modificarea Codului Penal. Adunarea publică a fost aprobată să se desfășoare în perioada 02.02. — 15.02.2017, între orele 17 — 23, pe următorul traseu: Piața Mare-B-dul Nicolae Bălcescu ( Farmacia 24)—Hotel Continental Forum — Str. Andrei Șaguna până la Prefectură — întoarcere pe str. Andrei Șaguna — Piața Unirii — Calea Dumbrăvii — B-dul Mihai Viteazu — str. Rahovei — Str. Semaforului — str. Ștefan cel Mare — str. Bâlea — str. Hermann Oberth — str. Constituției — str. G-ral Magheru — str. Avram Iancu — Piața Mare", potrivit Primăriei Municipiului Sibiu.

UPDATE ORA 21.00 Cluj: Peste 45.000 de protestatari au mărșăluit prin centrul orașului și vor asista la un concert

Peste 45.000 de protestatari, conform jandarmilor, au revenit în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în jurul orei 21,00, după un marș derulat prin zona centrală a orașului, și urmează să asiste la un concert susținut de o formație din SUA.

Înainte de concert, ei vor aprinde lumânări sau lanternele de la telefon și le vor ține deasupra capului.

Pe traseul marșului, protestatarii au scandat lozinci antiguvernamentale și anti PSD și au cerut demisia Guvernului Grindeanu.

În Piața Unirii, protestatarii urmează să țină un moment de reculegere, la ora 21,57, iar la ora 22,00 este programat să cânte Imnul României.

"În seara aceasta vom avea un mic concert live, (...) este o trupă din SUA care are programat un concert într-o cafenea și au acceptat să vină să cânte pentru noi, aici, în piață. (...) La ora 22,00 fără trei minute o să avem un scurt moment de reculegere, de liniște, în care vom arăta că gândim la fel cu toții, iar la ora 22,00 se va intona Imnul României", a anunțat la microfon, în prima parte a serii, unul dintre protestatari.

Până la ora 21,00, la Cluj-Napoca n-au fost înregistrate incidente.

UPDATE ORA 21.00 Covasna: Aproape o sută de persoane au manifestat în centrul municipiului Sfântu Gheorghe

Aproape o sută de persoane au participat, duminică seara, la o manifestație în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, cerând, printre altele, demisia Guvernului.

Manifestanții, care s-au adunat în fața sediului Prefecturii, și-au exprimat satisfacția cu privire la abrogarea OUG privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală și au cerut demisia Guvernului pe considerentul că 'nu mai are credibilitate".

Părerile participanților la miting au fost împărțite, unii considerând suficient să demisioneze doar premierul sau ministrul Justiției, în timp ce alții doresc demisia întregului cabinet.

Cu toate că în municipiul Sfântu Gheorghe a plouat în cursul serii, la finalul mitingului o parte dintre manifestanți s-au așezat "la o bere" pe o terasă din vecinătatea Prefecturii, spunând că un mare câștig obținut în urma participării la aceste acțiuni de protest a fost faptul că au cunoscut "foarte mulți oameni de calitate".

Alții au afirmat că mitingurile din ultimele cinci zile au creat o solidaritate mai puternică în rândul comunității locale, la acestea participând, deopotrivă, români și maghiari.

Nici mitingul de duminică seară și nici celelalte patru din zilele anterioare nu au fost autorizate, acestea fiind organizate pe o rețea de socializare sub genericul ''Protest pentru democrație și justiție în România'' și s-au desfășurat fără incidente.

UPDATE ORA 20.44 Neamț: Peste 2.000 oameni s-au alăturat marșului prin cartierele orașului Piatra Neamț

Numărul celor care participă la marșul de protest prin cartierele din municipiul Piatra Neamț a ajuns la peste 2.000 de persoane, în jurul orei 20,30.

Inițial, din fața Teatrului Tineretului au plecat circa 700 de protestatari, dar pe traseu au venit sute de oameni care au așteptat, în cartiere, coloana de manifestanți.

Protestul de la Piatra Neamț de duminică seara s-a conturat clar ca unul împotriva actualului Guvern. Oamenii cer demisia Executivului și totodată solicită alegeri parlamentare anticipate.

Coloana de manifestanți s-a oprit în dreptul Bisericii 'Sfântul Mina', din cartierul Dărmănești, unde oamenii au intonat Imnul României. Apoi, marșul a continuat spre punctul de plecare al protestului, în fața Teatrului Tineretului.

Oamenii scandează 'Demisia, demisia' și 'DNA, să vină să vă ia!'. De asemenea, se aud vuvuzele și fluiere.

Duminică este a cincea zi de proteste la Piatra Neamț, manifestările fiind autorizate de primărie.

UPDATE ORA 20.44 Hunedoara: Aproximativ o mie de oameni, într-un marș pe străzile din Deva


Aproximativ o mie de oameni au participat, duminică seara, la un marș care a avut loc pe principalele bulevarde din municipiul Deva, protestatarii solicitând demisia celor responsabili de promovarea ordonanței referitoare la modificarea codurilor penale.

Participanții la marș s-au strâns în jurul orei 18,00 în fața statuii lui Decebal, din Piața Victoriei, loc devenit deja tradițional pentru astfel de manifestări, și apoi au decis să se încoloneze și să plece în marș pe străzi, la fel ca în ultimele patru seri.

Oamenii au comentat abrogarea OUG 13, apreciind că Guvernul ar trebui să-și îndrepte atenția mai mult spre dezvoltarea economiei.

"Abrogarea ordonanței mi se pare un lucru firesc. Dar ea nu trebuia dată și nu în felul acesta. (...) Un singur lucru vreau să precizez: dacă această ordonanță ar fi fost dată în oricare țară din Uniunea Europeană, și în acest fel, nu știu dacă acel Guvern ar fi rezistat mai mult de o zi. Sper ca cei de la putere să fi învățat măcar ceva din asta. Sper să terminăm odată cu conceptul acesta de România 'lasă să trăiască fiecare și dacă ne dau și nouă un pic, să fure și ei'. Este un prim lucru care aș dori să se schimbe în mentalitatea românilor", a declarat unul dintre manifestanți, prezent în fiecare la seară la proteste.

La marș au luat parte persoane de toate vârstele, coloana manifestanților fiind deschisă de mai mulți oameni care purtau drapele tricolore, pancarte și o cruce din lemn.

O parte dintre participanți au venit de acasă cu vuvuzele și cu fluiere.

Manifestarea este autorizată.

UPDATE ORA 20.39 Tulcea: Câteva sute de persoane, pe străzile orașului

Circa 300 de persoane au mărșăluit, pentru a cincea seară consecutiv, pe străzile orașului Tulcea și au cerut demisia Guvernului.

'Acest Guvern trebuie penalizat pentru măsurile care încalcă normele statului de drept. Cred că ar trebui convocate alegeri anticipate. Ori în condițiile actualei Constituții este foarte dificil, pentru că practic e imposibil să demiți Parlamentul. Mi se pare în același timp o inepție să-și dea demisia parlamentarii Opoziției, pentru că oricând se vor redistribui mandatele partidelor care rămân în Parlament', a declarat, pentru AGERPRES, Dorel Paraschiv, în vârstă de 44 de ani, participant la acțiunea de protest.

Membru al organizației județene a PNL din luna februarie a anului 1990, el a declarat că nu a fost activ, dar nici nu a renunțat la calitatea de membru al partidului.

'Vom veni în Piața Civică până când vom fi convinși că nu se vor mai lua măsuri în afara statului de drept', a mai spus Paraschiv.

Timp de aproape o oră și jumătate cât au stat în centrul orașului, protestatarii au scandat 'Jos Guvernul', 'Demisia', 'PSD, ciuma roșie', 'Ieșiți din casă, dacă vă pasă', 'Nu vă fie frică, Tulcea se ridică', 'București, nu uita, Tulcea e de partea ta'.

Marșul care a urmat s-a desfășurat pe traseul Păcii-Dobrogeanu Gherea-Babadag-Unirii-Piața Veche, protestatarii întorcându-se în centrul orașului în jurul orei 20,30.

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi, în timpul evenimentului nu s-au înregistrat incidente.

UPDATE ORA 20.38 Brăila: Numărul protestarilor depășește 1.000 de persoane; manifestanții au plecat în marș pe Calea Călărașilor

Numărul protestarilor din Piața Independenței din Brăila depășește 1.000 de persoane, iar oamenii au plecat în marș pe Calea Călărașilor, scandând lozinci anti-PSD și cerând demisia Guvernului Grindeanu.

Protestatarii merg pe prima bandă de circulație și îi îndeamnă pe trecători să li se alăture, așa cum s-a întâmplat și în serile precedente.

Se demonstrează pașnic, dar pentru asigurarea ordinii publice, în zonă se află jandarmi și mai multe mașini de poliție.

Manifestanții agită drapele naționale, suflă în vuvuzele și fluiere și scandează 'PSD, ciuma roșie', 'Hoții', 'DNA să vină să vă ia!', 'Dacă vă pasă, ieșiți din casă!'.

UPDATE 20.36 Vaslui: A cincea zi de proteste în municipiul reședință și în Bârlad

Câteva sute de persoane protestează, duminică seara, în Piața Centrului Civic din Vaslui și în centrul municipiul Bârlad, pe platoul din fața Primăriei.

La Vaslui, protestatarii au mărșăluit pe străzile orașului, scandând lozinci împotriva partidelor politice.

Atât în municipiul reședință, cât și în Bârlad, cetățenii au intonat imnul național și au afișat pancarte cu mesaje precum "România-i țara mea, nu moșia lui Dragnea!", "Ieșiți din casă, dacă vă pasă!", "Drag ne-ai fi la închisoare!" sau "PSD, ciuma roșie!".

Protestatarii, persoane de toate vârstele, s-au mobilizat pe rețelele de socializare și au anunțat că vor manifesta și în zilele următoare.

UPDATE ORA 20.35 Timiș: Circa 20.000 de manifestanți cer demisia guvernului și a lui Liviu Dragnea

Peste 20.000 de timișoreni au ieșit din nou în Piața Victoriei, duminică seara, pentru a continua seria manifestărilor îndreptate împotriva guvernanților, exprimându-și neîncrederea față de un guvern ''corupt și mincinos'', chiar dacă premierul Sorin Grindeanu a abrogat ordonanța contestată de mulțime.

Protestatarii cer, în continuare, demisia actualului guvern, a lui Liviu Dragnea și a avocatului poporului, Victor Ciorbea.

''Recunoaștem că PSD a câștigat alegerile, dar domnul Dragnea să plece. Noi nu vă lăsăm'', cer demonstranții.

Se scandează ''Trădătorul'', ''Hoții', ''Noaptea, ca hoții'' și lozincile deja cunoscute, iar manifestanții huiduie și folosesc vuvuzele, amplificând vacarmul. Ca și în ultimele seri, la Timișoara sunt foarte mulți părinți cu copii în cărucioare care participă la miting.

Spre deosebire de serile precedente, când în piața centrală se intona periodic Imnul național al României, în această seară s-a difuzat și Imnul UE, înregistrat audio.

UPDATE ORA 20.32 Suceava: Manifestanții continuă protestul și cer demisia Guvernului — 'Am câștigat o bătălie, dar nu războiul'

Câteva sute de persoane continuă protestele la Suceava după ce Guvernul a abrogat ordonanța contestată, manifestanții scandând lozinci antiguvernamentale și solicitând demisia Executivului.

''Am câștigat o bătălie, dar nu războiul. Trebuie să ne facem auziți în continuare. Această lege poate să fie reintrodusă sub o altă formă. Considerăm că uniți putem să sancționăm de fiecare dată Guvernul dacă are anumite derapaje'', a spus Alexandru Istrate, un tânăr din USR care a solicitat autorizația pentru protest.

Demonstranții, mai puțini ca în serile precedente, au venit din nou cu vuvuzele, tobe, dar și cu pancarte cu mesaje prin care se solicită demisia Guvernului.

''Unii dintre noi consideră că și-au atins deja ținta și nu de aceea nu au mai venit. Este și vremea așa cum este, s-a anunțat ploaie, și probabil că cei care au venit ieri cu copiii nu și-au mai permis să vină și în această seară'', a afirmat Istrate despre scăderea numărului celor care protestează.

Jandarmii prezenți în fața Prefecturii, locul în care manifestanții s-au adunat și, ulterior au plecat în marș prin oraș, au distribuit fluturași cu recomandări privind o serie de reguli pentru buna desfășurare a adunărilor publice.

Alexandru Istrate, care a obținut autorizarea protestelor până pe 13 februarie, a spus că nu știe cât timp vor mai fi proteste și că urmează să se decidă în funcție de ceea ce se petrece în București, dar și în alte orașe din țară.

UPDATE ORA 20.27 Constanța: Peste 5.000 de manifestanți marșăluiesc către sediul PSD

Celor 600 de persoane, ce au pornit duminică seara prin ploaie într-un nou marș, în municipiul Constanța, li s-au alăturat alți protestatari pe drum, după doar 45 de minute coloana manifestanților numărând peste 5.000 de persoane.

Un grup numeros și energic, cu zeci de pancarte, îi așteaptă pe protestatari într-o intersecție semaforizată, pentru a parcurge împreună drumul până la sediul PSD.

În prezent ploaia a încetat. Manifestanții scandeză: 'Uniți salvăm toată România', 'România liberă !', 'Jos mafia !' și 'Demisia !'.

UPDATE ORA 20.24 Gorj: Circa 100 de manifestanți în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu

Aproximativ 100 de persoane protestează, duminică, pentru a cincea seară consecutiv, în Piața Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu, printre acestea aflându-se și mulți copii.

Cei prezenți la manifestație cer demisia Guvernului și strigă "Hoții", "DNA să vină să va ia", "Nu ne sfidați, nu suntem ignoranți", "PSD, ciuma roșie", "România, trezește-te", "Demisia" și "Guvernul mincinos, jos, jos, jos".

De asemenea, ei au pancarte pe care scrie "Nu sunteți plătiți de noi să faceți legi pentru voi", "Vrem dreptate, nu hoție, hoții toți la pușcărie", "DRACnea cu Guvernul lui să se ducă iadului" sau "Vreau să trăiesc în România".

Totodată, manifestanții au ascultat Imnul României, dar și alte cântece.

Protestul este unul pașnic, în zonă fiind prezenți mai mulți jandarmi și polițiști.
UPDATE ORA 20.21 Teleorman: Aproximativ 100 de protestatari au ieșit în centrul municipiului Alexandria

Aproximativ 100 de persoane au ieșit în centrul municipiului Alexandria pentru a cere alegeri anticipate ori înlocuirea guvernului actual cu altul format de același partide politice aflate în prezent la putere.

"Să pice guvernul. Să pună pe alții tot din alianța asta care este, dar unii capabili. Alte persoane. Au câștigat alegerile? Să fie, dar oameni cinstiți", a spus unul dintre protestatari.

Câțiva protestatari s-au declarat mulțumiți de abrogarea OUG 13, dar susțin în continuare ieșirea în stradă până când toate demersurile guvernului vor corespunde cerințelor societății civile.

"Chiar dacă au dat o ordonanță și au abrogat-o acum, noi nu putem avea încredere în ei. Eu cred că acest guvern trebuie să plece. Eu vreau alegeri anticipate. Știu că e greu", a mai spus un protestatar.

După aproximativ o oră de la începerea protestului cei mai mulți dintre cei prezenți au ales să plece din fața Casei de Cultură fără să mai participe la obișnuitul marș, care s-a desfășurat în zona pietonală a centrului din Alexandria în serile trecute.

UPDATE ORA 20.18 Iași: Circa 10.000 de manifestanți, în marș pe străzile municipiului reședință

Aproximativ 10.000 de persoane, care au venit duminică seara la protestul din Piața Unirii din Iași, au plecat în marș pe străzile orașului, solicitând demisia liderului PSD și a Guvernului.

Manifestanții scandează "Hoții, hoții!", "Dragnea nu uita, România nu-i țara ta!", "PSD ciuma roșie", "Veniți cu noi, vă fură și pe voi!". Unii dintre ei susțin că deși ordonanța nr. 13 a fost abrogată, ''în continuare va exista corupție''.

"Este inadmisibil ca după atâția ani de la Revoluție să existe corupție. Nu pentru asta am ieșit în stradă în decembrie 1989. Aceasta trebuie să fie o lecție pentru toți politicienii, nu numai pentru PSD. Este nevoie de reformarea clasei politice și ca politicienii să nu uite că noi i-am trimis în Parlament", a declarat Vasile Popa, unul dintre manifestanți.

În prezent, coloana se îndreaptă de pe bulevardul Ștefan cel Mare pe strada Anastasie Panu, strigând în continuare "Demisia, demisia!".

Un tânăr a declarat pentru AGERPRES că nu își dorește ca actualul Guvern să demisioneze, dar că "trebuie să învețe că nu poate lua decizii în folosul propriu sau al apropiaților și cunoscuților acestora''.

UPDATE ORA 20.08 Prahova: Dragnea și Grindeanu, huiduiți de peste 3.000 de protestatari la Ploiești

Șeful PSD, Liviu Dragnea, și premierul Sorin Grindeanu au fost huiduiți duminică seara, la Ploiești, de peste 3.000 de protestatari, în momentul în care aceștia pichetau sediul PSD din municipiu.

Manifestanții au protestat în fața sediul partidului timp de aproximativ un sfert de oră, strigând "Hoții!", "DNA să vină să vă ia!", "PSD — ciuma roșie" și afișând pancarte cu mesaje împotriva guvernului și a PSD.

Totodată, miile de manifestanți au cântat și dansat la unison refrenul "Acolo este țara mea, / Și neamul meu, cel românesc, / Acolo eu să mor aș vrea, / Acolo vreau eu să trăiesc".

La un moment dat, doi dintre protestatari au apărut în mijlocul mulțimii cu două machete înfățișându-i pe Dragnea și Grindeanu într-o costumație specifică detenției, protestatarii huiduindu-i pe cei doi oameni politici și strigând "Hoții!".

În acest moment, manifestanții au părăsit sediul PSD, îndreptându-se, din nou, spre centrul orașului, blocând un sens de mers al Bulevardului Independenței. Ei sunt salutați prin claxoane de șoferi care trec din sens opus.

UPDATE ORA 20.08 Galați: Numărul manifestanților aflați în marș a ajuns la peste 5.000

Peste 5.000 de persoane se află în marș pe arterele principale ale municipiului Galați, strada Domnească și bulevardul Brăilei, cu opriri la Palatul de Justiție și Inelul de Rocadă, la final urmând să revină pe platoul din fața Prefecturii, de unde au plecat.

Manifestanții sunt în continuare nemulțumiți și spun că vor continua să iasă în stradă până când Guvernul și Parlamentul vor scăpa de persoanele care au probleme cu justiția. Protestatarii suflă în fluiere și vuvuzele, agită drapele naționale, pancarte și strigă 'Demisia!', 'Altă întrebare/marș la închisoare', 'La închisoare, nu la guvernare!', 'Hoții', ,,Toate partidele, aceeași mizerie".

Protestatarii sunt însoțiți de jandarmi și de mașini de poliție.

UPDATE ORA 20.05 Brașov: Peste 8.000 de manifestanți au plecat în marș pe străzile din centrul orașului

Numărul persoanelor care protestează duminică seara la Brașov a ajuns la peste 8.000.

La ora 19.00, protestatarii au plecat în marș din Piața Sfatului, urmând traseul: Prefectură — zona Patria — str. Iuliu — str. N. Iorga — Casa Armatei — Piața Sfatului. Ei cer demisia Guvernului Grindeanu și formarea unui nou guvern și scandează lozinci printre care "Demisia", "Hoții-Hoții", "Nu cedăm", "Venim și mâine".

La protest participă foarte mulți tineri cu steaguri, tobe, vuvuzele, fluiere, făcând un zgomot infernal.

Circulația pe străzile din centrul Brașovului se desfășoară cu dificultate până la trecerea coloanei de manifestanți.

Protestul se desfășoară fără incidente.

UPDATE ORA 19.52 Galați: Peste 1.500 de persoane au pornit în marș pe arterele principale ale orașului

Peste 1.500 de persoane au plecat în marș pe arterele principale ale municipiului Galați, strada Domnească și Bulevardul Brăilei, cu opriri la Palatul de Justiție și Inelul de Rocadă, la final urmând să revină pe platoul din fața Prefecturii Galați, de unde au plecat.

Manifestanții sunt în continuare nemulțumiți și spun că vor continua să iasă în stradă până când Guvernul și Parlamentul vor scăpa de persoanele care au probleme cu justiția.

Protestatarii suflă în fluiere și vuvuzele și agită drapele naționale și pancarte și strigă 'Demisia!', 'Altă întrebare/ marș la închisoare', 'La închisoare, nu la guvernare!', 'Hoții', ,,Toate partidele, aceeași mizerie".

Coloana de manifestanți este însoțită de jandarmi și de mașini de poliție.

UPDATE ORA 19.51 Cluj: Cei peste 20.000 de protestatari vor avea un concert, un moment de reculegere și vor cânta imnul

Cei peste 20.000 de protestatari, conform estimărilor jandarmilor, adunați duminică seara, până la ora 19,45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, vor avea un program mai structurat decât în serile anterioare.

Unul dintre participanți a anunțat la microfon, de pe o mică scenă amenajată în piață, că, printre altele, după un scurt marș prin zona centrală, participanții vor avea parte de un concert susținut de o formație din SUA, dar și că vor ține un moment de reculegere și vor intona imnul.

'Ne-am gândit la o mică structură pentru protestul din această seară. Am reușit să amenajăm această scenă, mulțumim celor care ne-au ajutat, ne-am gândit să stăm până la ora 20,00 aici în piață și să dăm posibilitatea oamenilor să vină să-și exprime gândurile, opiniile (...), dar important e să rămânem concentrați pe punctul care ne interesează acum și cred că toată lumea e de acord că acel punct este anticorupția. Vrem o țară ca afară, o țară care să funcționeze normal. (...) Avem o surpriză plăcută, ca să vedeți că entuziasmul pe care l-am creat are impact și în afara țării. În seara aceasta vom avea un mic concert live, undeva la ora 21,00-21,30, este o trupă din SUA care are programat un concert într-o cafenea și au acceptat să vină să cânte pentru noi, aici, în piață', a anunțat vorbitorul.

El a adăugat că de la ora 20,00 participanții vor merge într-un marș, de această dată doar prin zona centrală, pe traseul Piața Unirii, Piața Avram Iancu, prefectură, Bdul 21 Decembrie, primărie, Piața Lucian Blaga și din nou Piața Unirii, iar apoi vor aprinde luminițe, vor ține un moment de reculegere și vor intona Imnul României.

'Revenind în piață, vom continua să scandăm sau să facem ce credem de cuviință ca mesajul nostru să ajungă până la București. La ora 21,00 există o inițiativă ca toți cei prezenți la protest să ridice deasupra capului o luminiță, fie că este lumânare, lanterna de la telefon. La ora 22,00 fără trei minute o să avem un scurt moment de reculegere, de liniște, în care vom arăta că gândim la fel cu toții, iar la ora 22,00 se va intona Imnul României', s-a mai anunțat la microfon.

UPDATE ORA 19.48 Brăila: Peste 700 de persoane protestează în Piața Independenței

Peste 700 de persoane s-au adunat, duminică seară, pe platoul din Piața Independenței din Brăila, unde scandează lozinci anti-PSD și anti-Dragnea și spun că nu mai au încredere în actualul Guvern.

Protestatarii sunt nemulțumiți de faptul că 'niciun ministru nu a răspuns cu funcția pentru ordonanța privind amnistia și grațierea' și susțin că vor continua să iasă în stradă până când Guvernul și Parlamentul vor scăpa de 'penali'.

Oamenii suflă în vuvuzele și fluiere, agită drapele naționale și pancarte și strigă 'Refuz acest abuz', 'Noi nu renunțăm, nouă ne pasă!', 'Demisia!', 'La închisoare, nu la guvernare!', 'PSD, ciuma roșie' și 'Hoții'.

Protestatarii s-au organizat, la fel ca și în ultimele patru seri, pe o rețea de socializare, evenimentul neavând autorizație din partea Primăriei Brăila, după cum a precizat primarul Brăilei, Marian Dragomir.

UPDATE ORA 19.47 Harghita: Câteva zeci de persoane au protestat la Miercurea Ciuc, pentru a cincea seară

Câteva zeci de persoane s-au adunat duminică seara în centrul municipiului Miercurea Ciuc, pentru a-și exprima bucuria că a fost abrogată OUG 13 și pentru a transmite un mesaj politicienilor că vor ieși în stradă de câte ori va fi nevoie.

Pe o pancartă purtată de unul dintre protestatari scria: 'Politicieni! Munciți onest, sau plecați!', iar cei prezenți au strigat: 'Stăm cu ochii pe voi', 'Nu scăpați de noi, noi scăpăm de voi', 'Cum veți face o prostie, vom fi iar la datorie', 'Când dispare, Altă Întrebare'.

Oamenii, români și maghiari, au spus că nu mai au încredere în clasa politică și că sunt hotărâți să monitorizeze fiecare acțiune a guvernanților și să reacționeze, atunci când va fi necesar.

'Am ieșit încă o dată, pe de o parte pentru a ne manifesta bucuria că s-a abrogat abominabila ordonanță, dar și ca un avertisment pentru toți politicienii, de toate culorile, că vom ieși de câte ori va fi necesar, pentru că în 27 ani am văzut destule, am trăit destule și credem că este cazul ca politicienii să învețe odată pentru totdeauna că trebuie să lucreze cinstit', a spus una dintre femeile prezente în centrul municipiului Miercurea Ciuc.

Protestul a fost autorizat, oamenii s-au mobilizat pe rețelele de socializare și au promis că vor reveni în piață și cu altă ocazie.

O acțiune similară a fost organizată și la Odorheiu Secuiesc.

UPDATE ORA 19.44 Sibiu: Peste 15.000 de protestatari mărșăluiesc în centrul municipiului

Peste 15 mii de protestatari mărșăluiesc duminică seara în centrul municipiului Sibiu, în jurul orei 19,30, potrivit unor estimări oficiale.

Marșul urmează să aibă loc pe principalele bulevarde, după ce grupurile de protestatari și-au dat întâlnire în Piața Mare.

Oamenii cer demisia Guvernului și au pancarte cu lozinci anti-PSD.

Acest protest este unul avizat de către Primărie și Jandarmerie.

UPDATE ORA 19.42 Circa 1.000 de protestatari, din nou în stradă la Alba Iulia

În jur de 1.000 de persoane protestau duminică seara la Alba Iulia pentru a cincea zi consecutiv, oamenii fiind hotărâți să revină în stradă și săptămâna următoare, ei susținând că nu mai au încredere în guvernanți.

"Jos corupția!", "Jos Guvernul!", "Demisia!", "Nu renunțăm!", "Hoții!" și "Dragnea nu uita, te așteaptă Laura!" au fost scandările cele mai des rostite de către manifestanți.

La fel ca și în zilele anterioare, protestatarii s-au adunat în fața sediului Instituției Prefectului, de unde au plecat în marș pe principalele artere ale municipiului, spre cartierul Cetate. În coloană s-au aflau mult mai mulți copii decât în zilele precedente.

Cei aflați în stradă au cerut și celor care îi priveau de la balcoane să li se alăture, scandând: "Alba Iulia, trezește-te!".

Ajunși la punctul terminus, la Casa de Cultură a Sindicatelor, câțiva protestatari au luat cuvântul. Unii dintre aceștia și-au exprimat neîncrederea, susținând că "este un punct în Ordonanța de Urgență 14 care ar putea fi neconstituțional".

Un manifestant a declarat că trebuie să se rămână în continuare în stradă până când Guvernul își va da demisia. Un alt protestatar, mai în vârstă, a afirmat că este plăcut impresionat de felul în care au acționat tinerii și le-a spus participanților la miting că au scris, alături de protestatarii din țară, "o pagină din istoria României".

Atât în debutul protestului, cât și la finalul acestuia, manifestanții au cântat "Deșteaptă-te Române!".

Dacă protestele din zilele anterioare au fost neautorizate, pentru manifestările anunțate pentru săptămâna viitoare se intenționează să se depună documentele necesare în vederea autorizării acestora.

"Jandarmeria, jos pălăria!" a fost lozinca prin care manifestanții au vrut să le mulțumească jandarmilor care i-au însoțit pe traseu în aceste zile.

În serile anterioare numărul participanților a fost mult mai mare, ajungând chiar și la 4.000. Proteste au mai fost zilele trecute și în alte orașe din județul Alba.

UPDATE ORA 19.39 Constanța: Manifestanții mărșăluiesc prin ploaie în cadrul unui nou marș de protest față de guvern

Peste 600 de constănțeni care s-au adunat pe platoul din fața Prefecturii au pornit duminică seara, după ora 19,00, în cel de-al șaselea marș de protest de când Guvernul a adoptat ordonanța de urgență ce modifică codurile penal.

Protestatarii străbat bulevardele municipiului, udați de stropii mărunți ai unei ploi reci, iar lor li se adaugă alte zeci de persoane.

Pe pancartele pe care protestatarii le agită se poate citi: "Vreau politicieni competenți, morali, patrioți și credincioși, nealterați de comunism!", "Altă întrebare, PSD dispare!", "(Vi) se scuturau toți trandafirii !", "Liber la furat ?" sau "I don't beLiviu !".

Pe drum, oamenii strigă lozinci critice la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, și de solidaritate: "București — Constanța este de partea ta ! Suntem și ne pasă, luptăm pentru România noastră !".

Protestatarii au plecat din nou în marș către sediul PSD, mulți dintre ei afirmând că nu au încredere în acțiunea guvernamentală prin care primul-ministru și-a asumat, duminică, abrogarea OUG 13.

UPDATE ORA 19.27 Botoșani: Peste 500 de oameni au ieșit, duminică, în stradă în municipiul reședință de județ

Aproximativ 500 de persoane au ieșit în stradă, duminică seara, la Botoșani, în ciuda deciziei Guvernului de a abroga Ordonanța de Urgență în baza căreia au fost modificate codurile penale.

Manifestanții, mai puțini decât în ultimele trei seri, continuă să protesteze cerând demisia Guvernului Grindeanu și înlăturarea de la putere a Partidului Social Democrat (PSD).

"PSD, ciuma roșie", "Hoții! Hoții", "DNA să vină să vă ia", au scandat protestatarii care s-au adunat în fața Prefecturii și au plecat în miting pe principalele străzi din municipiu.

Participanții la protest urmează să revină, ca de fiecare dată, după finalizarea marșului, în Piața Revoluției, unde vor rămâne până în jurul orei 22,00.

Protestele de la Botoșani sunt autorizate până pe 14 februarie.

UPDATE ORA 19.24 Bistrița-Năsăud: Aproximativ 2.000 de persoane protestează pe străzile Bistriței

Aproximativ 2.000 de persoane au ieșit din nou să protesteze pe străzile municipiului Bistrița, duminică seara, strigând lozinci anti-PSD, marșul începând la ora 19,00.

Pe rețelele de socializare au fost anunțate două ore diferite de întâlnire, 17,00 și 19,00, ceea ce a creat confuzii între participanți, obișnuiți în ultimele zile să se reunească la ora 19,00. Din acest motiv, la ora 17,00 se aflau în fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud doar zece persoane.

Numărul a crescut, progresiv, în următoarele două ore, ajungându-se la aproximativ 2.000 de persoane, care au venit cu pancarte și steaguri tricolore.

În plus, a fost modificată și ora plecării în marș, care era de obicei ora 20,00, protestatarii prezenți alegând să se pună mișcare cu o oră mai devreme.

UPDATE ORA 19.22 Prahova: Peste 1.500 de persoane la protestul de la Ploiești

Peste 1.500 de persoane, între care foarte mulți tineri și copii, protestează duminică seară în centrul Ploieștiului, cerând demisia Guvernului și alegeri anticipate.

Manifestanții s-au strâns în fața Palatului Administrativ în care își au sediul cele mai importante instituții din județ și cer altă guvernare, scandând totodată împotriva PSD.

Protestarii au steaguri, unele de mari dimensiuni, dar și fluiere și vuvuzele și foarte mulți dintre ei au adus pancarte cu mesaje precum: "Statul suntem noi", "Zi de zi aici vom fi", "Ați reușit, ne-ați unit", "#Rezist" și "Uniți salvăm toată România".

Totodată, aceștia strigă: "PSD nu uita, România nu-i a ta!", "Jos Guvernul!", "Veniți, scandați, nu vă mai uitați", "ALDE și PSD, aceeași mizerie", "Nu plecăm până nu plecați" și "Altă întrebare, altă guvernare".

La protest se află și o parte din ultrașii echipei Petrolul Ploiești, care afișează "Ultras nu e infractor și nici țap ispășitor".

UPDATE ORA 19.15 Galați: Peste 600 de persoane la protest

Peste 600 de persoane care protestează, duminică seara, pe platoul din fața Prefecturii Galați au blocat circulația pe strada Domnească, iar o parte s-au instalat chiar pe treptele de la intrarea în instituție, repetând astfel scenariul din serile precedente.

Manifestanții sunt în continuare nemulțumiți și spun că vor continua să iasă în stradă până când Guvernul și Parlamentul vor scăpa de persoanele care au probleme cu justiția. Protestatarii suflă în fluiere și vuvuzele și agită drapele naționale și pancarte și strigă 'Demisia!', 'Altă întrebare/ marș la închisoare', 'La închisoare, nu la guvernare!' și 'Hoții'.

"N-au dat nicio explicație, nu au ținut nicio conferință de presă... Nu au anunțat demisia niciunui ministru, bașca a întregului Guvern, că toți au aprobat OUG 13... deci toți ar fi trebuit să plece și să vină alții, tot de la PSD că ei au câștigat alegerile, dar să vină unii mai curați", a spus Victor Vasilescu, pensionar.

O tânără aflată la protest spune că guvernul actual nu mai prezintă garanții de bună credință și că ea va continua să vină la proteste. "Oamenii ăștia nu ne mai reprezintă, nu avem nicio garanție că mâine nu vor băga altă lege pe șestache, de aceea ieșim în continuare. Sunt de două săptămâni aici și nu plec", a spus tânăra.

De asemenea, alți protestatari spun că au venit în stradă pentru că, dincolo de abrogarea OUG 13, își doresc instituții curate, cu politicieni fără dosare penale.

UPDATE ORA 19.04 Cluj: Peste 3.000 de protestatari cer demisia Guvernului

Peste 3.000 persoane s-au adunat duminică seara, până la ora 19,00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, pentru a protesta împotriva Guvernului Grindeanu și a PSD.

Protestatarii poartă pancarte cu mesaje antiguvernamentale și împotriva PSD.

'Jos guvernul' și 'Guvern compromis! Demisia!' era scris pe două dintre pancarte.

UPDATE ORA 19.02 Brașov: Aproximativ 800 de persoane protestează în Piața Sfatului împotriva Guvernului

Aproape 800 de brașoveni se află duminică, începând cu ora 18,00, în Piața Sfatului pentru a protesta, dar numărul crește de la o oră la alta.

Dacă serile trecute protestele au debutat în fața Prefecturii, duminică seara a început în Piața Sfatului. După ora 19,00 manifestanții vor mărșălui pe câteva străzi din centrul orașului pentru ca în jurul orei 22.00, acțiunea de protest să se încheie, a spus organizatorul Radu Hossu.

Întrebat pentru ce mai protestează având în vedere că OUG 13/2017 a fost abrogată duminică de Guvern, Radu Hossu a spus că el personal, dar crede că și alții prezenți la protest, doresc schimbarea Guvernului.

"Eu am ieșit să protestez, dar probabil că mulți dintre cei prezenți aici, pentru a cere demisia Guvernului PSD. Să-și formeze un alt guvern tot din PSD. Noi, cei din stradă înțelegem democrația, înțelegem că ei au fost aleși legitim, au legitimitate de a guverna România, dar acest guvern este clar că a fost unul de rea intenție. Nu putem să acceptăm ca acest guvern care este responsabil moral de ieșirea noastră în stradă să continue. Să-și dea demisia, din punctul meu de vedere, și să se facă un nou guvern PSD", a spus Hossu.

"Uniți salvăm toată România","DNA să vină să vă ia". "Hoții-Hoții", "PSD-Ciuma roșie", "Demisia","Nu vrem să fim o nație de hoți", sunt o parte dintre scandările protestatarilor.

Mulți dintre cei prezenți în piață au spus că ordonanța nu a fost abrogată, ci a fost trimisă în Parlament, au susținut doi tineri aflați la protest.

"Trebuie abrogat punct cu punct din ordonanță, nu toată. Nu este nici pe site-ul Guvernului, nici pe site-ul Monitorului Oficial și nu o putem vedea. Asta înseamnă că din nou se ascund și fac vreo măgărie. Nu se poate. Cineva trebuie să-și dea demisia și să răspundă pentru halul în care au adus țara", a spus o doamnă.

"Să-și dea toți demisia pentru că și-au pierdut credibilitatea. Să vină alt Guvern de la PSD. Acest Guvern este format din marionetele lui Liviu Dragnea. În PSD sunt și oameni cinstiți care pot guvern această țară. Vom ieși în stradă până se va schimba acest Guvern" a spus un alt protestatar

Protestul, desfășurat pe o ploaie măruntă și rece, este unul neautorizat, jandarmii și poliția asigurând desfășurarea în ordine a acestuia.

UPDATE ORA 18.24 Cluj: Protestatarii cer demisia Guvernului Grindeanu

Peste 500 persoane s-au adunat, duminică, până la ora 18,20, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, pentru a protesta împotriva Guvernului Grindeanu și a PSD.

Protestatarii poartă pancarte cu mesaje antiguvernamentale și împotriva PSD.

'Jos guvernul' și 'Guvern compromis! Demisia!' era scris pe două dintre pancarte.

Un tânăr de 30 de ani, Bogdan Vaida, a improvizat, din materiale textile, o caracatiță, pe ale cărei tentacule doritorii erau invitați să scrie ce nu-și doresc să existe în țară. El a declarat, pentru AGGERPRES, că urmează să trimită tentaculele respective la Parlament, pentru ca aleșii să vadă ce nu-și doresc clujenii.

'Multă lume scrie că nu-și mai dorește ca această țară să fie una coruptă sau o țară în care hoții să conducă, sau o țară în care se dau legi doar pentru unii. Eu, sincer, îmi doresc ca această țară să nu mai fie o țară din care să vreau să plec. Vreau să pot să trăiesc aici', a spus Bogdan Vaida.

Un alt protestatar, Tiberiu Casian, de 40 de ani, a declarat pentru AGERPRES, că vrea demisia Guvernului, dar și a PSD din Parlament.

'Cerem demisia Guvernului. Nu e destul că au abrogat ordonanța, asta e o minciună, o amânare. Cerem demisia Guvernului cu tot cu ordonanța și inclusiv a PSD din Parlament', a spus Tiberiu Casian.

Mitingul, anunțat pe rețelele de socializare, era programat să înceapă la ora 18,00.

Sâmbătă seară, la protestul de la Cluj-Napoca au participat peste 40.000 de persoane, după ce la ora începerii mitingului, 18,00, în Piața Unirii erau doar circa 100 de persoane.

UPDATE ORA 17.53 Iași: Câteva sute de persoane protestează în Piața Unirii

Câteva sute de persoane se aflau duminică după amiază, în jurul orei 17,30, pentru a protesta în Piața Unirii din Iași cu privire la actele normative ale Guvernului referitoare la justiție, pentru a șasea zi consecutiv.

Primii protestatari au venit în jurul orei 14,00.

Potrivit celor prezenți la protest, se așteaptă ca la manifestația din această seară să fie cel mai mare număr de persoane din ultima săptămână.

Peste 15.000 de persoane au participat la manifestația de sâmbătă seară, desfășurată în Piața Unirii și pe străzile din centrul municipiului Iași.

UPDATE ORA ORA 12.56 Sibiu: Protestul copiilor s-a încheiat din cauza ploii

Peste 200 de persoane s-au strâns duminică, timp de o oră, în Piața Mare din centrul municipiului Sibiu, la "Protestul copiilor", în urma unui apel făcut pe rețelele de socializare, a declarat pentru AGERPRES inițiatorul acțiunii, Ciprian Fulea.

Acțiunea de protest s-a încheiat mai devreme decât era programat, din cauza ploii.

"Viitorul este al copiilor noștri, iar ei își doresc unul în care visele lor se pot împlini, în care există șanse egale pentru fiecare. O educație completă este cea în care le dăm ocazia să facă un pas în fața pentru o țară mai curată, pentru #RomaniaCopiilor!", se arată în mesajul postat pe pagina evenimentului.

Potrivit Jandarmeriei, acest protest nu este unul avizat.

De la ora 17,00 până la ora 23,00, în același loc, este programat un alt protest, avizat de Primărie și Jandarmerie.

Ambele proteste au loc la Sibiu cu scopul de a convinge Guvernul să renunțe la ordonanța privind modificarea Codurilor penale.

ORA 11.39 Sibiu: Peste 200 de persoane s-au strâns la "Protestul copiilor"

Peste 200 de persoane s-au strâns duminică, în Piața Mare din centrul municipiului Sibiu, la "Protestul copiilor", în urma unui apel făcut pe rețelele de socializare, a declarat pentru AGERPRES inițiatorul acțiunii, Ciprian Fulea.

Un număr de 400 de părinți și-au anunțat prezența la acest protest al copiilor, o acțiune în premieră la Sibiu.

"Viitorul este al copiilor noștri, iar ei își doresc unul în care visele lor se pot împlini, în care exista șanse egale pentru fiecare. O educație completă este cea în care le dăm ocazia să facă un pas în fața pentru o țară mai curată, pentru #RomaniaCopiilor!", se arată în mesajul postat pe pagina evenimentului.

Potrivit Jandarmeriei, acest protest nu este unul avizat.

De la ora 17,00 până la ora 23,00, în același loc, este programat un alt protest, avizat de Primărie și Jandarmerie.

Ambele proteste au loc la Sibiu cu scopul de a convinge Guvernul să renunțe la ordonanța privind modificarea Codurilor penale.

AGERPRES/(A — autori: Isabela Paulescu, Daniela Malache, Marius Septimiu Avram, Jana Pintili, Dan Paic, Anamaria Toma, Tina Țucui, Cristian Lupașcu, Dan Mihăescu, Gina Ștefan, Marinela Brumar, Ecaterina Ignat, Luiza Abu Salem, Oana Popescu, Silvia Marcu, Loredana Ciobanu, Luisiana Bîgea, Sorin Blada, Gabriel Apetrii, Oana Mălina Negrea, Eugenia Pașca, George Onea, Cornelia Dumitru, Paula Neamțu, Sebastian Olaru, Gheorghe Pietrar, Dorina Matiș, Maria Mitrică, Ioan Weisl; editori: Nona Jalbă, Marius Frățilă, Irina Poenaru; editori online: Anda Badea, Andreea Lăzăroiu)

* UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând data difuzării știrilor pe fluxul agenției.

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe