COD GALBEN: 26-04-2025 ora 10 Intre 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tulcea, 1 feb /Agerpres/ - Circa 500 de persoane au plecat în marş, miercuri seară, din Piaţa Tricolorului pe străzile oraşului Tulcea, scandând lozinci antiguvernamentale.

Cei aproape 500 de protestatari s-au adunat, începând cu ora 18,00, în faţa statuii domnitorului Mircea cel Bătrân, unde tinerii au făcut fotografii cu pancarte pe care se citeau mesajele "Nu amnistiei", "Nu graţierii", "Nu corupţiei", "Da justiţiei".

Timp de aproape o oră, cât au stat în Piaţa Tricolorului, tinerii au scandat lozinci antiguvernamentale şi au fluierat, în jurul orei 19,00, încadraţi de lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, începând să mărşăluiască pe străzile oraşului.

Printre protestatari s-au aflat atât lideri politici, cât şi tineri neafiliaţi politic.

"Protestez împotriva unor acte normative care reprezintă nişte grupuri de interese şi care au aruncat ţara în aer. Sunt un cetăţean ca oricare altul mai întâi şi apoi consilier local independent. Funcţia de consilier local nu are nicio legătură cu acţiunea din această seară", a declarat, pentru AGERPRES, consilierul local Marian Şelaru.

În jurul orei 20,00, protestatarii s-au întors în Piaţa Tricolorului şi au continuat acţiunea.

"În timpul marşului, pe traseul Piaţa Tricolorului - strada Isaccei - Piaţa Veche - Piaţa Tricolorului, nu s-au înregistrat incidente", a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Marian Ciobotaru.

Acesta a fost primul protest de amploare organizat la Tulcea în acest an, după ce duminică, 29 ianuarie, aproape 30 de persoane au protestat timp de circa o oră şi jumătate în Piaţa Tricolorului în semn de nemulţumire cu privire la intenţia Guvernului de a adopta proiecte de ordonanţă privind graţierea unor pedepse şi modificarea Codurilor penale.

Marţi seară, Guvernul a adoptat proiectul de lege privind graţierea şi ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.