COD GALBEN: 26-04-2025 ora 10 Intre 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Botoşani, 4 feb /Agerpres/- Peste 300 de persoane participau, sâmbătă seară, la ora 18,30, la un protest în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani, în semn de nemulţumire faţă de deciziile luate marţi seară de Guvern cu privire la modificarea şi completarea Codurilor penale.

În a cincea zi a de proteste, manifestanţii au afişat pancarte cu lozinci împotriva Guvernului şi a principalului partid de guvernământ.

"Minciuna mă scoate în stradă. Sunt un om căruia nu-i place aşa ceva. Am trei copii care lucrează în trei oraşe foarte mari din ţară, Bucureşti, Sibiu şi Cluj şi am ieşit pentru ei şi pentru a spune celor care susţin că corporaţiile manipulează salariaţii că nu este adevărat. Copiii mei au coloană vertebrală", a declarat Rodica Chelariu, una dintre protestatare.

Manifestanţii aşteaptă ca Guvernul să abroge ordonanţa prin care a modificat codurile penale. Ei spun că, atunci când actul normativ modificat va intra în vigoare, vor înceta protestele.

La ora 19.00 este programat a avea loc un marş pe traseul Piaţa Revoluţiei- Calea Naţională- Sucevei- Primăverii- George Enescu- Marchian.

Ca şi în zilele precedente, protestul este autorizat, el urmând să se desfăşoare până la ora 22.00. AGERPRES / (A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.