Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tulcea, 30 ian /Agerpres/ - Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat suspiciunile de gripă aviară semnalate la finalul săptămânii trecute în două gospodării din Periprava şi CA Rosetti, ambele localităţi fiind în Delta Dunării.

Membrii Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) s-au întâlnit, luni, pentru a decide măsurile care se vor aplica în cele două focare de gripă aviară în zonele de protecţie şi cele de supraveghere.

"Zona de protecţie înseamnă trei kilometri de la focar şi include localităţile Periprava şi CA Rosetti, iar zona de supraveghere înseamnă 10 kilometri şi include localităţile Periprava, CA Rosetti, Letea, Cardon şi Sfiştofca, adică toate localităţile din comuna CA Rosetti", a precizat în timpul reuniunii, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Mitică Tuchilă.

Printre măsurile care s-au aplicat deja în cele două zone se află recensământul populaţiei de păsări, inspectarea exploataţiilor, prelevarea probelor şi instruirea populaţiei cu privire la modul în care pot să-şi ferească păsările domestice de infectarea cu virusul influenţei aviare.

Conducerea DSVSA Tulcea a amintit în timpul CLCB că toate păsările din cele două gospodării în care a fost identificat virusul H5N8 au fost sacrificate încă de la sfârşitul săptămânii trecute.

"În urmă cu aproape o săptămână au fost analizate probe prelevate de la două lebede, iar acestea au fost negative", a precizat directorul Tuchilă.

În momentul de faţă, în judeţul Tulcea mai există alte focare de gripă aviară la Pardina şi Crişan, ambele localităţi fiind situate în Delta Dunării. AGERPRES/(AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.