Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 dec /Agerpres/ - Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia şi criteriile privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat, valabile în sesiunea 2017.

Potrivit unui comunicat al MENCS, remis marţi AGERPRES, noutatea adusă de actul normativ o reprezintă accentuarea ponderii acordate participării şi punctajului cadrelor didactice care înregistrează performanţe notabile în activităţi de prevenire şi combatere a abandonului şcolar, respectiv în managementul de proiecte integrative.

"Metodologia precizează în mod explicit că la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa inclusiv personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 4 ani, care în perioada 1 septembrie 2011 - 31 august 2016 a avut performanţe deosebite în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu nevoi speciale în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolare incluzive. În acelaşi timp, cadrele didactice trebuie să deţină şi calificativul 'Foarte bine' pentru fiecare an şcolar din perioada evaluată", se arată în comunicat.

Totodată, pentru a obţine gradaţia de merit sunt luate în calcul patru criterii al căror punctaj maxim însumat reprezintă 100 de puncte: activităţi complexe cu valoare instructiv-educativă (70 de puncte), performanţe deosebite în inovarea didactică/ managerială (10 puncte), activităţi extracurriculare şi implicarea în proiecte (15 puncte) şi contribuţia la dezvoltarea instituţională (5 puncte).

MENCS precizează că în cadrul criteriului activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă vor fi punctate şi rezultatele deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor şi a elevilor din medii dezavantajate, cu cerinţe educaţionale speciale şi cu alte dificultăţi de învăţare, precum şi iniţierea şi aplicarea unor proiecte didactice inovatoare pentru progres în învăţare. De asemenea, se pot acorda puncte pentru iniţierea şi aplicarea unor proiecte didactice inovatoare la clasele în regim simultan.

Suplimentar, în cadrul criteriului privind performanţe deosebite în inovarea didactică/ managerială a fost introdus un nou indicator: elaborarea/ susţinerea de programe de formare sau de dezvoltare profesională inovatoare pentru cadrele didactice care lucrează cu preşcolari/ elevi aparţinând grupurilor dezavantajate/ vulnerabile, mai arată MENCS.

Conform sursei citate, gradaţia de merit se atribuie începând cu 1 septembrie 2017. Personalul didactic din învăţământ care beneficiază de gradaţie de merit până la 31 august 2017 poate participa la un nou concurs.

Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate reprezintă 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control existente la nivelul inspectoratului şcolar. Cuantumul gradaţiei de merit se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază pentru fiecare beneficiar în parte, precizează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.