Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Deva, 5 dec /Agerpres/ - Minerii din schimbul 3 (între orele 18-24) de la Mina Paroşeni, ce face parte din Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), au anunţat luni seara că se autoblochează în subteran şi că refuză să mai lucreze din cauză că, pe luna noiembrie, chenzina este întârziată cu o săptămână, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Huila", Laszlo Domokos.

"Iniţial, cei 41 de mineri din schimbul 3 au refuzat să intre în subteran, după care au coborât în mină şi au anunţat că se autoblochează acolo şi că refuză să mai lucreze. Este posibil ca şi salariaţii din schimbul 4 să ia o decizie similară", a afirmat Domokos.

Potrivit acestuia, salariile sunt întârziate la nivelul întregii SNIMVJ, starea de spirit a minerilor de la exploatarea de huilă Uricani fiind la fel de tensionată, dar aici încă nu au fost semnalate proteste.

"Trebuia să primim avansul pe luna noiembrie în data de 28 noiembrie, dar banii nu au intrat nici acum pe cardurile minerilor. Situaţia este destul de urâtă. Ni s-a spus că vom primi banii în cursul zilei de marţi, dar nu avem nicio garanţie în acest sens", a arătat liderul sindical.

Preşedintele Sindicatului "Huila" a explicat că plăţile au fost întârziate deoarece Complexul Energetic Hunedoara nu a plătit încă pentru huila pe care a primit-o de la minele SNIMVJ şi astfel nu s-a putut constitui fondul de salarii.

SNIMVJ are peste 880 de angajaţi şi este formată din minele Paroşeni, Uricani şi Petrila. Toate aceste exploatări sunt cuprinse în programul de închidere a exploatărilor miniere din Valea Jiului, la mina Petrila extragerea cărbunelui din subteran fiind deja oprită. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Dănuţ Puşcaşu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.