Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sibiu, 11 oct /Agerpres/ - Peste 150 de persoane au fost prezente marţi, în cimitirul municipal din Sibiu, la înmormântarea Georgetei Lazurca, soacra preşedintelui Klaus Iohannis, care a decedat duminică, la vârsta de 82 de ani.

Alături de Carmen şi Klaus Iohannis, la înmormântare au fost prezenţi preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Porr, fin al preşedintelui, Judith Urban, consulul Germaniei la Sibiu, Andreas Huber, consul onorific al Austriei la Sibiu şi fin al preşedintelui, primarul oraşului, Astrid Fodor, prefectul judeţului Sibiu, Cristian Roman.

Din partea Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula a transmis un mesaj de condoleanţe familiei prezidenţiale. Au fost prezenţi şi profesori şi elevi de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", unde predă Carmen Iohannis.

"În aceste momente îndoliate pe care le trăiţi alături de ceilalţi membri ai familiei, vă suntem alături sufleteşte şi dorim să vă împărtăşim, cu preţuire şi binecuvântare, adânca noastră compasiune, cânt de mângâiere şi întărire întru Domnul", se arată printre altele, în mesajul de condoleanţe transmis preşedintelui Iohannis, de către Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza.

Înmormântarea a fost oficiată de un sobor formaţi din câţiva preoţi catolici. AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.