Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgu Mureş, 19 sep/Agerpres/ - Vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Poliţiştilor Locali din România (USPLR), Viorel Costin, a declarat luni, pentru AGERPRES, că activitatea poliţiştilor locali trebuie încadrată în condiţiile speciale de muncă, la fel ca cea a angajaţilor Poliţiei Române, iar din acest motiv speră ca proiectul de lege aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor să fie adoptat în forma propusă.

Viorel Costin a făcut referire la proiectul pentru modificarea lit.b) a art.35 din Legea nr.155/2010, referitor la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, care a fost înscris în această lună pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională.

Acesta a spus că, deşi Legea Poliţiei Locale 155/2010, prevede la art. 35, lit. b) că poliţistul local mai are dreptul şi la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, această prevedere nu a fost pusă în aplicare niciodată, întrucât textul a fost vag formulat, iar din acest motiv este necesară modificarea acestuia.

"Cu toate acestea, atribuţiile pe care poliţistul local le îndeplineşte în exercitarea competenţelor conferite de lege şi care, în domeniul ordinii publice şi circulaţiei pe drumurile publice sunt similare celor prevăzute pentru poliţiştii din cadrul Poliţiei Române, constituie activităţi ce solicită o încordare psihică foarte ridicată. Astfel, poliţiştii locali sunt dotaţi cu armament şi muniţie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii de risc care le pun în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală (...). De asemenea, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii poliţiştilor locali s-au înmulţit, acestea constituind riscuri deosebite, unele dintre aceste agresiuni fizice sau atacuri având drept urmare rănirea gravă sau decesul poliţiştilor locali aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu", a arătat vicepreşedintele USPLR.

Costin susţine că, deşi la art. 37 alin (1) din Legea 155/2010, se prevede că poliţistul local, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, beneficiază de protecţie specială, în condiţiile legii, similară cu a poliţistului din cadrul Poliţiei Române, poliţiştii locali nu au dreptul la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă.

"În consecinţă, propunerea USPLR vizează încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă prevăzute de lege pentru poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special din domeniul ordinii publice", a precizat Viorel Costin. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.