COD GALBEN: 04-12-2021 ora 18 Intre 18:30 si 23:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Argeş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 aug /Agerpres/ - Emisiile din aer în urma incendiului de luni de la rafinăria Petromidia nu pun în pericol viaţa angajaţilor şi a comunităţilor din apropierea rafinăriei sau a turiştilor aflaţi pe litoral, se arată într-un comunicat al companiei petroliere, remis, marţi, AGERPRES.

"Conform măsurătorilor privind emisiile în aer produse în urma evenimentului, nu au fost înregistrate valori care să pună în pericol viaţa angajaţilor şi a comunităţilor din apropierea rafinăriei sau a turiştilor aflaţi pe litoral, fapt certificat de analizele CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic şi Nuclear)", potrivit comunicatului.

Echipa de specialişti constituită la nivelul companiei analizează circumstanţele care au dus la producerea evenimentului, pentru a determina cauzele acestuia, susţin oficialii Rompetrol.

Totodată, reprezentanţii rafinăriei au pus la dispoziţia autorităţilor toate documentele necesare pentru efectuarea investigaţiilor conform legilor în vigoare.

"Compania noastră respectă legislaţia în vigoare privind siguranţa şi protecţia muncii, precum şi reglementările existente în domeniul protecţiei mediului înconjurător", mai spun oficialii Rompetrol.

În acest moment, rafinăria Petromidia funcţionează la capacitate redusă.

"Întreaga echipă a companiei noastre îşi exprimă profunda durere pentru pierderea colegului nostru, I.B., ca urmare a evenimentului de luni, 22 august, de pe platforma Petromidia. În aceste momente grele, suntem alături de familiile colegilor noştri. Conducerea companiei a păstrat legătura pe tot parcursul nopţii atât cu familiile acestora, cât şi cu cadrele medicale. Reprezentanţii companiei noastre au transmis medicilor disponibilitatea de a oferi orice este necesar pentru tratamentul celor răniţi, precum şi pentru suportarea oricăror costuri de transfer în străinătate în cazul în care acest lucru se impune", se mai arată în comunicat.

Procurorii din Constanţa au deschis dosar penal având ca obiect incendiul produs luni la Rafinăria Petromidia Năvodari, soldat cu rănirea a patru persoane, dintre care una a decedat marţi dimineaţă.

"Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Potrivit primelor cercetări s-a stabilit că la data de 22 august 2016, în jurul orelor 18,00, la platforma 1 DAB din cadrul rafinăriei menţionate, o echipă de lucrători efectua o reparaţie a unei conducte de transport a distilatului de vid rezultat prin încălzirea ţiţeiului, moment în care a izbucnit un incendiu", se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis marţi AGERPRES.

Sursa citată precizează că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a preluat dosarul constituit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

"La faţa locului s-au deplasat, încă din cursul serii trecute, doi procurori din cadrul PJ Constanţa, cercetările la faţa locului fiind reluate astăzi de un procuror din cadrul PCA Constanţa, care coordonează o echipă mixtă formată din poliţişti şi specialişti criminalişti. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză", se mai spune în comunicat.

Patru persoane au fost rănite luni într-o explozie la Rafinăria Petromidia, fiind transportate la Bucureşti. Cei doi răniţi internaţi la Spitalul de Arşi din Bucureşti sunt stabili hemodinamic şi ar putea fi operaţi în cursul zilei de miercuri, iar bărbatul aflat la Spitalul Bagdasar-Arseni este în continuare intubat, dar stabil.

Al patrulea bărbat rănit în explozie a murit marţi dimineaţă la Spitalul Bagdasar-Arseni. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.